Lumea de mâine?

Forget Max, acum e vorba de Furiosa (Charlize Theron). „Acum e rândul femeilor“?

BRUTAL Una dintre cele mai importante serii de filme din istorie, „Mad Max“, este continuată într-un mod strălucit de acelaşi regizor George Miller, dar de data aceasta cu englezul Tom Hardy în rolul titular. Ca şi celelalte filme de până acum, „Mad Max: Fury Road“ vorbeşte de fapt despre natura umană, aşa cum – din păcate – este ea.

Cele trei filme „Mad Max“ originale, realizate de regizorul de origine australiană George Miller între 1979 şi 1985, scanează ca puţine altele imaginarul colectiv al anilor ’80, dar sunt revelatoare şi pentru diversele sisteme de producţie ale epocii. Primul „Mad Max“ este un film complet independent, realizat în Australia cu bani foarte puţini, care i-a lansat şi totodată consacrat atât pe regizorul său, George Miller, cât şi pe actorul Mel Gibson, ambii debutanţi în acel moment.

Trei, Doamne, şi toate cu Mel Gibson

Succesul acestui film a făcut ca peste doi ani, în 1981, odată cu „Mad Max 2: The Road Warrior“ – primul situat în decorul postapocaliptic –, lucrurile să se situeze la cu totul altă scară, iar filmul să se încadreze decis în genul de acţiune. În 1985, „Mad Max Beyond Thunderdome“, cel de-al treilea film al seriei, a fost o bizarerie care aduna toate obsesiile rock, punk, new wave ale epocii, semnalul fiind dat de neaşteptata distribuire a Tinei Turner în rolul Aunty Entity.

Este posibil ca tocmai contrarietatea provocată de acest film să fi fost cauza pentru care seria a fost sistată la acel moment, iar George Miller, care spune că avea povestea celei de-a patra părţi încă de atunci, nu a putut să-şi continue viziunea. Australianul a regizat ulterior la Hollywood două drame, „Vrăjitoarele din Eastwick“ (după John Updike) şi „Lorenzo’s Oil“, iar după aceea s-a odihnit, stând pe margine sau realizând filme mai uşoare, precum al doilea „Babe“ (1998) sau seria de animaţie „Mumble“. Iată-l că acum se întoarce la cârma seriei „Mad Max“, cu o mână, la cei 70 de ani proaspăt împliniţi, extraordinar de sigură.

Este filmul Furiosei

Vorbeam de cel de-al treilea „Mad Max“, cu Aunty Entity şi cupola sa, iar acest „Mad Max: Fury Road“ de acolo pleacă, de unde rămăsesem atunci, numai că brutalitatea şi violenţa sunt duse la apogeu, la o scară nemaiîntâlnită în celelalte filme. Aşa cum cele trei filme de până acum erau pe deplin reprezentative pentru vremea în care au fost produse, şi acest nou „Mad Max“ este semnificativ pentru timpul pe care-l trăim. Ca film de acţiune, „Mad Max: Drumul furiei“ este impecabil, uluitor şi te ţine cu sufletul la gură, fiind unul dintre cele mai reuşite făcute vreodată, dar acum ne interesează semnificaţiile mai profunde ale poveştii.

Universul „Mad Max“ este unul postapocaliptic, (re)căzut în barbarie în urma unui război atomic devastator. Prăbuşirea tehnologiei a făcut însă ca lumea să nu regreseze spre o stare de tip medieval, cum ar fi fost firesc şi cum vedem în atâtea alte ficţiuni, ci spre ceva care seamănă mai degrabă cu o antichitate timpurie, un fel de triburi aflate într-o încleştare cruntă pentru supravieţuire (una din cauze este şi imensitatea deşertului australian, în care e situată acţiunea). Organizarea nu întârzie însă să apară, iar acum avem o Citadelă barbară, condusă de un înspăimântător Immortan Joe, secondat de băieţi războinici momiţi cu promisiunea Walhallei, care îi ţine în robie pe oamenii epuizaţi şi bolnavi prin controlul asupra resurselor de apă.

Max şi-a pierdut puţin minţile acum, traumatizat de întâmplările prin care a trecut, şi, deşi Tom Hardy este ok, el este eclipsat de partenera sa, Charlize Theron, o revelaţie în rolul Imperator Furiosa. Una din mâinile drepte ale lui Joe, aceasta îi răpeşte cele cinci tinere şi frumoase soţii, pentru a le reda unei vieţi normale, şi pleacă în căutarea oazei verzi în care a copilărit. Va fi ajutată de Max şi de tânărul războinic Nux, şi cam acesta este subiectul filmului. În şi mai mare măsură decât filmele de până acum, „Mad Max 4“ este stilizat la maxim din punct de vedere vizual, având imagini extraordinare, plastic vorbind, care cu greu ţi se şterg din minte.

Retorica excesului

Cu toate diferenţele de care vorbeam, important este că filmele seriei „Mad Max“ se îndreaptă toate în acelaşi sens, unitate dată şi de prezenţa comună a regizorului (şi coscenarist) George Miller. Excesul era cuvântul de ordine al celei trei părţi a seriei, şi cu atât mai mult al celei de acum: excesul vizual, excesul figurilor flamboaiante care se perindă pe ecran, excesul situaţiilor de pură acţiune în care sunt prinşi Max şi companionii săi.

Celor care se plâng că evidentul mesaj ecologist şi anticapitalist al peliculei nu este mai explicit sau îmbrăcat în tirade sforăitoare (precum cele din „Interstellar“, de exemplu) li se poate răspunde că ar fi fost cu totul neadecvat: filmul şi universul descris sunt extrem de primare, brutale şi viscerale, prin urmare totul este redus la esenţial, nimic nu este în plus sau în minus. Cum ar fi fost ca Max, Furiosa sau tribul de femei bătrâne găsit de ei în deşert să înceapă una-două să plângă şi să deplângă felul în care s-a prăbuşit lumea? O dată este suficient, precum atunci când personajele se întreabă dacă sateliţii pe care-i văd căzând în depărtare mai transmit ceva pentru cineva.

„We Kill The World“

Cu toate diferenţele de care vorbeam, important este că filmele seriei „Mad Max“ se îndreaptă toate în acelaşi sens, unitate dată şi de prezenţa comună a regizorului (şi coscenarist) George Miller. Implicarea scenariului de acum în actualitate mi se pare clară. Războaiele pentru petrol şi benzină au cedat locul celor pentru apă, o resursă şi mai vitală, şi este exact ce începe să se întâmple şi în lumea noastră. Imaginile tinerilor War Boys fanatizaţi şi momiţi cu promisiunea Walhallei (dar putea fi la fel de bine şi cea a raiului musulman) seamănă frapant cu cele pe care le vedem astăzi cu luptătorii ISIS.

Întotdeauna o ficţiune postapocaliptică are în realitate o funcţie de avertisment, şi „Mad Max“ nu face excepţie. Filmul vorbeşte de fapt despre natura umană, aşa cum este ea. O lume postapocaliptică ne-ar arăta mult mai clar aşa cum suntem şi în prezent, şi am fost încă de la bun început: nişte prădători. „Cine a ucis lumea?“ este o întrebare pusă des de personaje. Noi suntem cei care ucidem lumea, şi o facem în fiecare zi. „We Kill The World“, aşa cum spunea cântecul (încă) din 1981. (Puteţi numi asta „capitalism“, şi nu greşiţi, dar mai profund este vorba despre gândirea materialistă modernă, una pragmatică şi non-religioasă.)

Info

Mad Max: Drumul furiei / Mad Max: Fury Road (Australia-SUA, 2015)
Regia: George Miller
Cu: Tom Hardy, Charlize Theron, Nicholas Hoult

4 stele