James Bond, spionul preferat al românilor: „Spectre“ a debutat pe primul loc în box office-ul românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lungmetrajul „Spectre“, cel de-al 24-lea film din franciza britanică „James Bond“ şi al patrulea care îl are ca protagonist pe actorul Daniel Craig, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 2.052.353 de lei şi 102.893 de spectatori, notează Mediafax.

„Spectre“, cel mai nou film din franciza de succes „James Bond“, a debutat pe primul loc şi în box office-ul nord-american, cu încasări de 73 de milioane de dolari, realizând însă o performanţă financiară mai puţin spectaculoasă decât precedentul lungmetraj din serie, „Skyfall“, lansat în 2012.

În „Spectre“, actorul Daniel Craig interpretează pentru a patra oară rolul agentului 007. Christoph Waltz, Léa Seydoux, Monica Bellucci, David Bautista şi Andrew Scott fac, de asemenea, parte din distribuţia acestui film, al doilea din serie pe care îl regizează Sam Mendes. Printre ceilalţi actori din distribuţie se mai află Naomie Harris, Ben Whishaw şi Ralph Fiennes.

Potrivit producătorilor, intriga noului film este dominată de „un mesaj codat din trecutul lui Bond, care îl trimite pe agentul 007 pe urmele unei organizaţii sinistre, «Spectre» (Special Executive for Counter-intelligence, Terrorism, Revenge and Extortion)“. Craig, cel de-al şaselea Bond din istoria francizei, revine după ce a apărut în „Casino Royale“ (2008), „Quantum of Solace“ (2008) şi „Skyfall“ (2012). Daniel Craig este primul actor care îl joacă pe agentul 007 şi care să fie născut după începerea seriei, demarată odată cu „Dr. No“, în 1962. De asemenea, el este primul „Bond“ născut după moartea lui Ian Fleming, romancierul care l-a inventat pe spionul secret britanic.

Filmul de animaţie „Hotel Transilvania 2“, de Genndy Tartakovsky, se află pe locul al doilea în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 801.462 de lei, fiind vizionat de 40.072 de spectatori, potrivit Mediafax. 

Continuare a animaţiei de succes din 2012, filmul „Hotel Transylania 2“ îl readuce în atenţia publicului pe regizorul rus Genndy Tartakovsky. Totodată, actorii Adam Sandler (Dracula), Andy Samberg (Jonathan), Selena Gomez (Mavis), Kevin James (Frankenstein), Steve Buscemi (Wayne), David Spade (Griffin), Fran Drescher (Eunice) şi Molly Shannon (Wanda) îşi împrumută din nou vocile îndrăgitelor personaje. Distribuţia originală a filmului este completată de actorii Mel Brooks (Vlad), Nick Offerman (bunicul Mike), Megan Mullally (bunica Linda), Asher Blinkoff (Mavis şi Denis) şi Keegan-Michel Key (Murray), care l-a înlocuit pe CeeLo Green.

La şapte ani după evenimentele petrecute în primul film al seriei, Hotelul Transilvania devine centrul atenţiei, după ce un vampir bătrân şi „de modă veche“ vizitează castelul, potrivit cinemagia.ro. Lucrurile s-au schimbat destul de mult în ultima perioadă, odată ce Dracula a decis să deschidă porţile castelului şi oamenilor, nu doar monştrilor. În plus, acum patru generaţii Dracula trăiesc sub acelaşi acoperiş.

În spatele cavourilor închise, Dracula nu are linişte, îngrijorat de faptul că nepotul său Dennis, jumătate om – jumătate vampir, nu dă semne că ar vrea să-i calce pe urme şi să devină şi el vampir. Astfel, contele recurge la ajutorul prietenilor săi, Frank, Murray, Wayne şi Griffin, pentru a-i oferi lui Dennis un „antrenament monstruos“ într-o tabără specială. Lucrurile se complică însă când Vlad, tatăl lui Dracula, se decide să viziteze Hotelul Transilvania şi află că strănepotul său nu e vampir cu sânge pur, dar şi că oamenii sunt acum bineveniţi la hotel.

Filmul „Ultimul vânător de vrăjitoare/ The Last Witch Hunter“, de Breck Eisner, cu Vin Diesel şi Elijah Wood în rolurile principale, se află pe al treilea loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 330.248 de lei şi 16.689 de spectatori.

Lungmetrajul „Ultimul vânător de vrăjitoare“ este un film SF regizat de Bereck Eisner, din distribuţie făcând parte Vin Diesel (Kaulder), Elijah Wood (Dolan al 37-lea), Rose Leslie (Chloe), Michael Cane (Dolan 36), Lotte Verbeek (Helena), Joseph Gligun (Ellic), Dawn Olivieri (Dawnique), Isaach De Bankole (Max Schlesinger) şi Rena Owen (Glaeser).

Lumea modernă ascunde multe secrete, dar cel mai uluitor este acela că vrăjitoarele trăiesc încă printre noi; sunt creaturi vicioase supranaturale care au de gând să dezlănţuie asupra lumii Moartea Neagră şi să lichideze rasa umană pentru totdeauna. Armate întregi de vânători de vrăjitoare s-au luptat cu aceşti inamici nefireşti timp de secole, printre ei şi Kaulder, un războinic viteaz care, cu multă vreme în urmă a căsăpit-o pe Regina Vrăjitoare, decimându-i toţi discipolii pe parcurs. În clipa morţii, regina l-a blestemat pe Kaulder cu nemurirea, separându-l pentru totdeauna de iubita lui soţie şi de fiica lui. În zilele noastre, Kaulder este singurul vânător de vrăjitoare care mai e în viaţă, şi are în spate o veşnicie de când vânează vrăjitoare solitare. Tot de o veşnicie îi e dor şi de familia lui. Însă, fără ştirea lui Kaulder, Regina Vrăjitoare e readusă la viaţă, şi acum caută să se răzbune pe cel care a ucis-o, declanşând o bătălie legendară care va hotărî soarta omenirii, arată cinemagia.ro desfăşurarea evenimentelor.

Filmul „Marţianul/ The Martian“, regizat de Ridley Scott, cu Matt Damon în rol principal, se menţine pe locul al patrulea în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 141.487 de lei şi 5.918 de spectatori. Lungmetrajul „Marţianul“ spune povestea astronautului Mark Watney, care, în timpul unei misiuni cu echipaj uman pe Marte, este considerat mort, victimă a unei furtuni puternice. Însă el supravieţuieşte urgiei şi descoperă că a fost lăsat singur pe ostila planetă. Cu provizii insuficiente, este nevoit să-şi folosească la maximum ingeniozitatea, inteligenţa şi forţa interioară pentru a rămâne în viaţă şi a găsi o cale prin care mesajul său de ajutor să ajungă pe Pământ.

   

Filmul „Super Chef/ Burnt“, regizat de John Wells, se află pe locul al cincilea în clasament. În a treia săptămână pe marile ecrane, filmul a încasat 121.832 de lei, după ce a fost vizionat de 5.894 de spectatori, de vineri până duminică. Bradley Cooper, Uma Thurman, Sienna Miller şi Emma Thompson se numără printre actorii care joacă în povestea bucătarului Adam Jones (Bradley Cooper), care a avut şi a pierdut totul. Cu 2 stele Michelin, dar şi cu obiceiuri nesănătoase pe măsură, fostul „enfant terrible“ de pe scena resturantelor din Paris a făcut totul altfel, de fiecare dată, şi nu i-a păsat niciodată decât de emoţia creării unei explozii de gusturi. Totuşi, îşi doreşte propria bucătărie şi a treia stea Michelin.

Filme

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite