FOTO VIDEO Filmul săptămânii: „Marea frumuseţe“, „o sclipitoare lovitură de cinema care îţi face inima să explodeze“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drama cu accente comice „Marea frumuseţe/ La Grande Bellezza/ The Great Beauty“, recompensat cu premiul Oscar la categoria Cel mai bun străin, poate fi vizionat pe marile ecrane din România.

Filmul spune, cu accente felliniene, povestea lui Jep Gambardella, regale autoproclamat al lumii mondene din Roma, ajuns aum la 65 de ani. Fost ziarist de succes şi scriitor în tinereţe, Jep este nelipsit de la toate dineurile cu ştaif din Roma, el însuşi gazda unor petreceri de neuitat pe terasa apartamentului său cu vedere la Collosseum.

Alături de Toni Servillo, care interpretează personajul principal, pe mondenul Jep Gambardella, filmul are o distribuţie formată din actori consacraţi ai marelui ecran italian: Carlo Verdone, Sabrina Ferilli, Isabella Ferrari, Iaia Forte, Serena Grandi, Dario Cantarelli, Giulio Brogi, Roberto Herlitzka.

Actorul Toni Servillo, în rolul lui Jep Gambardella din filmul „Marea frumuseţe“ FOTO Gianni Fiorito

image

„Toni Servillo este genul de actor căruia poţi să-i ceri absolut orice, pentru că e capabil să facă absolut orice“, spune regizorul Paolo Sorrentino despre actorul din rolul principal, alături de care semnează deja a patra colaborare („Il Divo“, „Le conseguenze dell'amore“ şi „L'uomo in più“). 

„Pot să merg pe mâna lui cu ochii închişi, nu numai în ceea ce priveşte munca, dar şi când vine vorba de relaţia noastră de prietenie care, odată cu trecerea timpului, a devenit din ce în ce mai solidă“, a mai adăugat cineastul.

   

Pelicula, semnată de regizorul Paolo Sorrentino, a mai obţinut anul acesta, alături de prestigioasa statuetă Oscar pentru Cel mai bun film străin, Globul de Aur şi premiul BAFTA la aceeaşi secţiune. De asemenea, anul trecut a făcut parte din Competiţia oficială a Festivalului de la Cannes şi a fost nominalizat la Premiul César.

De asemenea, pelicula a fost îndelung aclamată de criticii de specialitate, fiind considerată „ameţitor de ambiţioasă, frumos filmată şi captivantă“, conform site-ului Rotten Tomatoes, o platformă specializată de recenzii.

Actorii Sabrina Ferilli, Toni Servillo şi Giorgio Pasotti, în filmul „Marea frumuseţe“ FOTO Gianni Fiorito

image

Criticul de film Robbie Collin, de la „The Daily Telegraph“ l-a descris ca fiind „o sclipitoare lovitură de cinema care îţi face inima să explodeze“. Totodată, Collin a comparat „Marea frumuseţe“ cu filme precum „Rome, Open City“, a lui Roberto Rossellini, şi „La Dolce Vita“, a lui Federico Fellini, datorită ambiţiei regizorului de a prezenta o perioadă istorică a Romei.

„Rossellini s-a ocupat de ocupaţia nazistă din 1944, Fellini de seducătorul hedonism care a urmat. Planul lui Sorrentino este de a face acelaşi lucru cu era lui Berlusconi“, a apreciat criticul.

„Viziunea lui Sorrentino asupra haosului şi dezordinii morale, asupra spiritului şi golului emoţional este, în acest moment, chiar mai întunecată decât a lui Fellini“, a notat la rândul ei Deborah Young, de la „The Hollywood Reporter“.

Mai mult, regizorul spaniel Pedro Almodóvar a încadrat filmul în topul celor mai bune 12 filme din 2013, clasându-l pe poziţia secundă, scrie indiewire.com.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite