Dimineaţa care nu se va sfârşi. Obligatoriu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se dezbate nu doar tragedia româncelor din diaspora şi de fapt tragedia tuturor românilor ce trăiesc în străinătate cât incapacitatea unui stat european care în vremuri de pace şi de creştere economică (zic unele cifre) nu reuşeşte să-şi păstreze populaţia tânără acasă.

Eva, în faţa preotului: Eu nu cred în Dumnezeu...

Preotul: În Dumnezeu spui că nu crezi dar bănuiesc că crezi în tine.

Eva, cu ochii în lacrimi: Dacă El ar fi existat nu m-ar fi abandonat. De ce m-a abandonat? Mi-ar fi dat un semn că e acolo, că există, că pot să-L strig dacă îmi greu, sau măcar că am putea să bem un ceai împreună când sunt singură...

Tatăl mi-a murit când eram mică, mama s-a recăsătorit cu un alcoolic. Ne bătea, uneori dormeam pe la vecini, ne era frică. Într-o seară, când mama şi sora mea erau plecate, a venit acasă şi m-a violat. Când s-a întors maică-mea, eu plângeam, el urla că sunt o curvă şi să plec din casa lui. Era ianuarie, un ger groaznic, eu stăteam în faţa blocului şi eram îmbrăcată într-un tricou subţire, mă rugam să se termine tot coşmarul. Sora mea se uita la mine de la geam şi plângea. Atunci a bătut clopotul în biserică. Cred că aia a fost ultima oară când m-am închinat. Mergeam printre blocuri, să nu îngheţ, doream să mă sinucid. Şi am văzut anunţul ăla că se caută fete să lucreze în străinătate şi am ajuns în Cipru. Eram 14 fete. Ne ţineau închise într-o casă. Au fost nopţi în care am fost şi cu câte 10 bărbaţi.

Pe scurt aşa sună esenţialul vieţii Evei, o tânără care înşelată şi traficată, ajunge să practice prostituţia în Cipru. Cândva chiar în patul înaltului diplomat român. Acasă o aşteaptă o fetiţă crescută de bunica, pe care o aude doar telefonic. Când la un moment dat află că s-a infectat cu HIV nu se opreşte şi de aici întreaga dramă ia alt sens. Sprijinul ei în ultimele luni de viaţă îl reprezintă un preot ortodox, deşi a declarat la început că nu crede în Dumnezeu. Pare a fi subiect de film, dar sunt secvenţe reale a mii şi sute de mii de femei românce care ajung să fie victimele traficului de fiinţe umane, victimele prostituţiei în Europa. Când solicită sprijin la consulat, consulul, după ce îi promite că o va ajuta, după câteva ore de aşteptare o dă tot în mâna traficantului. Reţeaua prostituţiei este puternică şi vastă, infractorii dau mâna cu politicienii. Nici în film, nici în realitate, nu-mi amintesc ca vreo ambasadă din Europa să ne fi anunţat oficial sau măcar simplu printr-un comunicat scurt şi discret despre numărul de fete salvate din ghearele suferinţei de însuşi Excelenţa Sa domnul Ambasador X. Cunosc însă câteva ambasade străine care ne vin în fiecare an în ajutor. Nu-mi amintesc nici de vreun Ministru de Externe că s-a întâlnit în repetate rânduri cu omologii săi din alte ţări de risc şi că tratează cu maximum de seriozitate, eficienţă şi profesionalism, în colaborare cu ministerul de interne, DIICOT, Interpol şi alte instituţii de top, problematica prostituţiei. Ştiri despre bairamuri şi expoziţii seci prea multe.

Dimineaţa care nu se va sfârşi este un film obligatoriu pentru toţi angajaţii Ministerului Afacerilor Externe, în frunte cu ministrul responsabil şi mai nou pentru tot personalul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (însăşi denumirea îmi trezeşte suspiciuni şi neîncredere). Poate că filmul cuprinde ficţiune şi e departe de realitatea românilor din diaspora (zic), poate că românii sunt chiar fericiţi, bogaţi şi împliniţi, însă şi dacă ar fi aşa tot devine o recomandare obligatorie, mai ales pentru că este făcut de un român care trăieşte în diaspora. Dincolo de recepţiile oficiale, de întâlnirile protocolare, amicale, de serbări tradiţionale cu muzică, dans şi mâncare tradiţională de 1 decembrie, cu lăutari veniţi din România pe cheltuiala statului, pe care doar privindu-le an de an te plictiseşti şi te saturi, ajutorul într-adevăr al ambasadelor poate fi mult mai mult adaptat nevoilor reale ale românilor. Pare paradoxal, dar într-o emisiune radio în care era invitat ambasadorul, un român solicită ajutor diplomatic şi-şi expune problema grupului său de colegi muncitori, rămaşi fără acte, fiind reţinute ilegal de către patronul cipriot şi fără vreo resursă financiară, încât cere să fie sunat pe numărul său de către cei din radio. Ambasadorul îi răspunde direct: veniţi la ambasadă, plătiţi o taxă, o amendă şi vă facem acte. În condiţiile în care românii povesteau că nu au resurse financiare, nici pentru convorbirea telefonică. Povestea este destul de des întâlnită în multe din ţările în care românii au plecat la muncă ilegală siliţi de sărăcie. Sclavia modernă încă funcţionează. Traficul de fiinţe umane nu se referă doar la prostituţie ci şi la cei ce muncesc ilegal şi nu primesc bani, li se confiscă documentele, sunt ţinuţi cu forţa sau sunt trimişi la cerşit. Din cerşit milioane de euro.

image

În filmul pe care tocmai l-am reurmărit la Muzeul Ţăranului, film care încă se rulează acum la Cinema City Cotroceni se dezbat mai multe problematici existenţiale, sociale, religioase, culturale, politice ale omului modern. Nu doar tragedia româncelor din diaspora şi de fapt tragedia tuturor românilor ce trăiesc în străinătate (unul lucrează la spălătorie, alţii sunt concediaţi, nu se pot întoarce acasă) cât incapacitatea unui stat european care în vremuri de pace şi de creştere economică (zic unele cifre) nu reuşeşte să-şi păstreze populaţia tânără acasă. Pe cei din Asia, din calea războiului îi înţeleg că emigrează, dar pe români? Filmul tratează şi teme fundamentale ale vieţii. Boala, suferinţa, infecţia HIV, dragostea, neajutorarea, neîncrederea, corupţia, superficialitatea prieteniilor, compromisul, politicienii de tinichea, imoralitatea, etc.

Regizorul, Ciprian Mega, el însuşi preot, face ce niciun alt preot sau episcop, mitropolit nu a reuşit să facă în ultimii ani. Având talantul acesta al regiei, după cel al scriitorului, pătrunde cu mijloacele lumii moderne în casele oamenilor de pretutindeni. Filmul, titrat în engleză, a fost difuzat şi a participat la festivaluri de film în ţări europene. Ba chiar premiat în Italia, Germania, Rusia. În limbaj creştin, filmul este o formă de misiune creştină cu puternic impact universal. 90% dintre preoţii moderni îşi rezumă activitatea la slujbe de duminică, slujbe la cerere (cununii, botezuri, înmormântări) şi tot slujbe periodice (Crăciun, Paşte). Prea puţini predică prin alte mijloace şi chiar oamenilor care au nevoie de sprijin, nu de vorbe. Nu ştiu cum, dar tânărul şi talentatul preot Ciprian, îşi face timp printre slujbe să regizeze şi de fapt să creeze de la A la Z toată povestea, să adune actori, să filmeze în Cipru şi în final să lanseze pe marile ecrane acest film. În loc să fie apreciat şi recunoscut de Biserică, preţuit pentru darul său şi efortul său neobosit, încurajat şi susţinut să continue, se pare că dimpotrivă este denigrat. Unii dintre episcopi, aflând despre film, au interzis preoţilor din subordine să vizioneze în cinematografe. De când botniţa pe libertatea de conştiinţă?

De unde această ideea a filmului?

Tot preotul ne-a răspuns. Consider că în film, ca de altfel şi în literatură ideile nu se nasc din neant, ci au o legătură cu creatorul lor. Adevărul este, după cum însuşi preotul Ciprian declară, filmul a izvorât din suferinţa duhovnicului faţă de trauma de la prima spovedanie când a aflat povestea unei românce care seamănă uluitor cu eroina din film, o româncă fugită dintr-o familie dezorganizată, ajunsă să se prostitueze în Cipru. Deci nu e chiar ficţiune.

Şi totuşi de ce s-ar interesa preoţii români din diaspora, sute, mii de preoţi de prostituate? Nu au alte preocupări mai atractive? Doar e frumos să spui că eşti preot la Roma sau Paris sau Londra. Pentru că probabil însuşi Iisus Hristos s-a îngrijit, a salvat şi a mântuit prostituatele din vremea sa. Iisus, nu preoţii de azi. Nu am văzut vreo asociaţie a preoţilor din diaspora care să lupte contra prostituţiei...

Poate că lectura ne este străină, nu mai avem răbdare şi nici timp să citim cărţi (nu ştiri), având în vedere că suntem pe ultimele locuri în Europa la lectură. Aşa că înainte de Crăciun sau între Crăciun şi Revelion, sau chiar după 1 ianuarie, înloc de mese îmbelşugate nesănătoase, un moment de meditaţie ar fi vizionarea acestui unui film genial. Din mai multe motive. Nu doar că e românesc, că este plin de emoţie, că tresari, te frămânţi, te revolţi şi plângi, că ne propune altceva decât eram obişnuiţi, ci poate şi pentru că este regizat de un preot. Actorii sunt de asemenea remarcabili. Eram în Londra când am vizionat alături de sute de români filmul După Dealuri, o altă tragedie bazată pe povestea reală de la Tanacu. Actorul principal, preotul, este interpretat şi în acest film, tot de basarabeanul poliglot Valeriu Andriuţă. Cu atenţionarea că acum interpretează cu totul alt tip de preot, unul care suferă, care trăieşte tristeţea enoriaşei, care o înţelege şi nu o judecă, o ajută şi care se dedică credincioşilor săi până la ultima resursă. Un preot care refuză să facă campanie electorală în biserică, care nu primeşte niciun sprijin de la autorităţile române în zidirea unei biserici şi care îşi apleacă inima prostituatelor românce. Pe Ela Ionescu, eleva lui Mircea Albulescu, am văzut-o jucând teatru în Bucureşti, în Arlechino moare? Aici interpretează magistral fiecare trăire a Evei, inclusiv cea din ultimul minut. Veţi vedea cum se încheie filmul. Şi desigur ambasadorul dependent de whiskey este jucat de clujeanul îndrăgit Ovidiu Crişan.

Iar dacă nu ajungeţi la Cinema, îl regăsiţi publicat online.

Crăciun Fericit!

image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite