Cronică de film: Drumul către Princeton

Recenta comedie „Admis pe pile“ face o reverenţă comediilor clasice hollywoodiene, deşi nu are graţia memorabilă a acestora.

Din când în când, soseşte timpul când oricine îşi doreşte să vadă o comedie bine făcută, care să-i descreţească fruntea şi să-l binedispună, fără a-i da, la sfârşit, impresia că şi-a pierdut două ore din viaţă într-un mod stupid. Singura speranţă în astfel de momente este cinematograful american, hollywoodian. Aceasta pentru că filmul european, cel puţin cel care mai este distribuit, din când în când, pe ecranele noastre, excelează în cu totul alte domenii.

Familia americană

Un prim exemplu de produs american de calitate în acest an a fost comedia  „Aşa-i la 40 de ani!“/„This is 40“, în regia unui maestru contemporan al genului, Judd Apatow. Filmul era un spin-off (produs derivat) al marelui succes al acestuia, „Un pic însărcinată“, luând două personaje secundare de-acolo şi prezentându-le problemele, „durerile“, dezamăgirile şi „succesurile“ în preajma fatidicei vârste de 40 de ani.

Deşi filmul era foarte interesant, prin tema aleasă şi prin radiografia pe care-o făcea familiei americane contemporane (copii/adolescenţi vs. părinţi, precum şi maturi vs. părinţi/bunici), mulţi au obiectat că umorul de-acolo era prea gros, iar anumite situaţii frizau scâbrosul şi indecenţa (deh, „aşa-i la 40 de ani!“). Prin urmare, nu prea era o comedie la care să mergi, pentru o ieşire la mall, cu toată familia.

Competiţie dură

Familiştilor le poate da satisfacţie noua comedie americană prezentă pe ecranele noastre, „Admis pe pile“/„Admission“, în regia reputatului Paul Weitz. Ba la acest film, datorită subiectului – modul de admitere la marile universităţi americane –, chiar este indicat mersul cu toată familia, puştii au ce să înveţe despre un sistem de învăţământ „cu adevărat competitiv“ (sigur, e vorba de adolescenţi, de gimnaziu sau de liceu, nu de copiii cei mai mărunţei).

Există şi o legătură între cele două filme menţionate: prezenţa actorului principal, Paul Rudd, un nume în ascensiune al cinemaului american de gen (în „Romeo + Juliet“ al lui Baz Luhrmann, din 1996, l-a jucat pe Paris, dar atunci nu l-a băgat nimeni în seamă).

Garanţia de calitate pentru „Admission“ o dă şi numele regizorului, newyorkezul Paul Weitz, autor (câteodată alături de fratele său, Chris Weitz) al unor hituri ale ultimului deceniu: „Plăcintă americană“, „Totul despre băieţi“, „Vise americane“, în egală măsură scenarist, producător sau actor. Chiar dacă „Admis pe pile“ nu este cel mai bun film al său, el este în orice caz foarte digerabil şi nu te face să plângi după timpul pierdut.

Geniu „în iarbă“

Aşa cum spuneam, subiectul filmului – destul de inedit în cinema – este modul de admitere la marile universităţi americane, în cazul de faţă Princeton, şi felul în care sistemul extrem de competitiv frizează câteodată absurdul şi grotescul.

Tina Fey (o actriţă nu prea băgată în seamă până acum, dar care are ceva al ei) este un „ofiţer de admiteri“ la Princeton, care află că un adolescent din provincie, virtual un geniu nedescoperit, ar putea fi fiul ei dat spre adopţie cu mulţi ani în urmă.

Din acel moment, Porthia (referinţă la „Neguţătorul din Veneţia“), care nu-i de altfel în cel mai bun moment al vieţii ei, se face luntre şi punte pentru a-i obţine admiterea la Princeton tânărului geniu. Între timp, aprofundează relaţia cu protectorul acestuia, activistul social John Pressman (Rudd).

Admis pe pile / Admission (SUA, 2013)

Regia: Paul Weitz

Cu: Tina Fey, Paul Rudd, Gloria Reuben, Lily Tomlin

Rulează la: Cinema City Sun Plaza