Cele mai mari decepţii din istoria premiilor Oscar FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oscar 2016. Câştigătorii premiilor Oscar nu au fost mereu cei doriţi de public sau speculaţi de analişti. Unele dintre cee mai surprinzătoare decizii ale Academiei americane de film au ecouri până în prezent şi arată predilecţia instituţiei de a da peste cap orice pariuri.

Cu 12 nominalizări în dreptul său, filmul „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass“ este favoritul cert pentru câştigarea unora dintre cele mai importante categorii la Oscar 2016. Cu toate acestea, dacă ne ghidăm după galele din trecut, Academia americană de film are pregătite cel puţin una sau două surprize în mânecile sale. De când a început să decernezele celebrele statuete în urmă cu 88 de ani, Academia a arătat o predilecţie pentru decizii surprinzătoare, care au dat peste cap orice pariuri. În aşteptarea câştigătorilor galei Oscar 2016 de pe 28 februarie, „Yahoo! Movies“ a întocmit o listă a celor care ar fi trebuit să fie mari câştigători şi care au rămas doar cu nominalizările.

„How Green Was My Valley“ a câştigat tilul pentru „cel mai bun film“ în faţa producţiei „Citizen Kane“ (1942)

Atunci când a fost lansat, filmul „Citizen Kane“, regizat de Orson Welles, nu a fost primit cu extaz de către critici, ceea ce a dus la pierderea Oscarului pentru „cel mai bun film“ în faţa lungmetrajului „How Green Was My Valley“, regizat de John Ford. Privind înapoi, înfrângerea suferită de „Citizen Kane“ poate să fie cea mai importantă greşeală făcută de Academia americană de film, dat fiind faptul că filmul regizat de John Ford a pierit din memoria publicului, în timp ce filmul lui Welles este privit drept o capodoperă.

image

FOTO Yahoo! Movies

Grace Kelly i-a luat faţa celebrei Judy Garland (1955)

Judy Garland era favorită certă la câştigarea Oscarului pentru „cea mai bună actriţă în rol principal“ pentru partitura din „A Star is Born“, dar Grace Kelly a triumfat la alegerea Academiei, cu rolul din „The Country Girl“, un film minor pe care nimeni nu îl mai ştie în prezent. Această victorie l-a determinat pe actorul american de comedie Groucho Marx să o declare „cel mai mare jaf de la Brink’s încoace“.

image

FOTO Yahoo! Movies

Revanşa lui Coppola (1973)

„The Godfather“ este considerat o capodoperă a cinematografiei americane moderne, dar Francis Ford Coppola a pierdut Oscarul pentru „cel mai bun regizor“, în 1973, în faţa lui Bob Fosse (foto). Academia s-a revanşat doi ani mai târziu, când Coppola a primit Oscarul pentru „cel mai bun regizor“ pentru filmul „The Godfather Part II“.

image

FOTO Yahoo! Movies

„Rocky“ bate la categoria „cel mai bun film“ (1977)

Cu pelicule precum „Taxi Driver“ (Martin Scorsese), „Network“ (Sidney Lumet) şi „All the President’s Men“ (Alan J. Pakula), categoria „cel mai bun film“, de la gala Oscar 1976, avea pretendenţi serioşi. Chiar dacă au fost concurenţi de categorie grea, Academia a oferit titlul filmului „Rocky“, generând critici aprinse.

image

FOTO Yahoo! Movies

Richard Dreyfuss, cel mai tânăr câştigător (1978)

Richard Burton se îndrepta către cel de-al şaptelea premiu Oscar din carieră, în 1978 concurând la categoria „cel mai bun actor“, pentru rolul din „Equus“, şi fiind favorit clar. În loc să celebreze un actor de legendă, Academia a optat să îl dea câştigător pe Richard Dreyfuss, pentru rolul din „The Goodbye Girl“, fapt care l-a făcut să fie cel mai tânăr câştigător de Oscar din istorie.

image

FOTO Yahoo! Movies

Marisa Tomei, o dezamăgire în rol secundar (1993)

Victoria Marisei Tomei pentru rolul secundar din „My Cousin Vinny“ a venit ca o adevărată surpriză având în vedere competiţia: Judy Davis, pentru „Husbands and Wives“, şi Vanessa Redgrave, pentru „Howard’s End“. Zvonurile potrivit cărora prezentatorul Jack Palance a citit greşit numele câştigătoarei în acea gală Oscar au fost dezminţite, iar triumful Marisei este considerat unul dintre cele mai supărătoare din istoria gelelor.

image

FOTO Yahoo! Movies

„Braveheart“ câştigă Oscarul pentru „cel mai bun film“ (1996)

„Braveheart“, cu Mel Gibson în rol principal, nu a avut o victorie predestinată la gala din 1996, având în vedere că „Apollo 13“, regizat de Ron Howard, a dominat categoriile importante. Cu toate acestea, s-a impus spre surprinderea multora.

image

FOTO Yahoo! Movies

Juliette Binoche vs. Lauren Bacall (1997)

În 1997, filmul „The English Patient“ a fost marele câştigător, dar statueta primită de Juliette Binoche nu a fost pe deplin acceptată. Principala rivală la categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar“ a fost Lauren Bacall, care primisese prima sa nominalizare pentru „The Mirror Has Two Faces“.

image

FOTO Yahoo! Movies

„Shakespeare in Love“ câştigă în faţa soldatului Ryan (1999)

Legenda regizorului Harvey Weinstein a fost pe deplin conturată la ceremonia din 1999, atunci când filmul „Shakespeare in Love“ a trecut peste mult aclamatul „Saving Private Ryan“, regizat de Steven Spielberg, la categoria „cel mai bun film“.

image

FOTO Yahoo! Movies

Gwyneth Paltrow, „cea mai bună actriţă“ în 1999

La fel de uimitoare a fost şi victoria celebrei Gwyneth Paltrow, la categoria „cea mai bună actriţă“, pentru rolul din „Shakespeare in Love“, în ciuda faptului că o altă actriţă, Cate Blanchett, a uimit în rolul reginei Elisabeta I şi a devenit un star internaţional.

image

FOTO Yahoo! Movies

Roberto Benigni, favorizat de circumstanţe (1999)

Poate pentru că Tom Hanks câştigase deja două premii Oscar pentru „cel mai bun actor“, iar „Saving Private Ryan“ fusese compromis de Academie pentru a câştiga, marele trofeu pentru „cel mai bun actor“ i-a revenit lui Roberto Benigni pentru rolul din „Life is Beautiful“.

image

FOTO Yahoo! Movies

Adrien Brody, „cel mai bun actor“ (2003)

Prins între titanii Jack Nicholson („About Schmidt“) şi Daniel Day-Lewis („Gang of New York“), nou-venitul Adrien Brody părea condamnat să piardă, dar decizia Academiei de a-l denumi „cel mai bun actor“ al galei din 2003 este considerată una dintre cele mai surprinzătoare din istorie.

image

FOTO Yahoo! Movies

„Crash“ câştigă Oscarul pentru „cel mai bun film“ (2006)

În 2006, „Brokeback Mountain“ era dat câştigător cert la gala Oscar, aspect subliniat de câştigarea Oscarului pentru „cel mai bun regizor“ de către Ang Lee. Pierderea Oscarului pentru „cel mai bun film“ în faţa dramei „Crash“ este considerată atât de analişti, cât şi de cinefili drept una dintre deciziile cu adevărat şocante ale Academiei americane de film.

image

FOTO Yahoo! Movies

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite