Cehov în turceşte: Winter Sleep (Somn de iarnă) de Nuri Bilge Ceylan

Acum, în cinematografele din România găsim filmul care a luat marele premiu, Palme d’Or, la festivalul de la Cannes anul trecut. Este vorba despre Winter Sleep - Somn de iarnă - al regizorului turc Nuri Bilge Ceylan. Inspirat din scrierile lui A.P. Cehov, filmul este un film minunat, despre întrebările omului dintotdeauna, în faţa stepei lumii.

Cehov este pentru mine cel mai aproape de inimă scriitor rus. Şi-mi pare rău să constat că timpul trece, iar eu nu-i mai recitesc din când în când opera, măcar shiţele şi nuvelele care mi-au plăcut cel mai mult. Dar iată că, uneori, creatori universali mi-l (re)aduc în viaţă şi mă confruntă cu viziunea uriaşului creator rus.

Aşa s-a întâmplat aseară. După ce-am ieşit de la sala Elvira Popescu – arhiplină! – după mai mult de trei ore cinematografice. Ştiam că filmul a luat marele premiu, Palme d’Or, la festivalul de la Cannes anul trecut şi atât. Pe linia filmelor de artă, m-am înarmat cu multă răbdare şi mi-am ascuţit simţurile, să nu pierd nimic, mai ales, doamne fereşte, amănunte care mi-ar oferi aluzii culturale sau diferite grade de înţelegere.

Un actor retras din activitate, Aydîn Bei, trăieşte în Anatolia, pe seama unui hotel – Othello – săpat în stâncă. Este bogat şi deţine terenuri şi case în zonă. Este stepa Anatoliei, iar stâncile în care oamenii şi-au săpat casele seamănă cu nişte furnicare dintr-un film ştiinţifico-fantastic. Aydîn Bei se cam plictiseşte în acest colţ retras, însă, împreună cu sora sa, Necla şi soţia Nihal, ajutat de două slugi credincioase, Hidayet şi Fatma, reuşeşte cumva să-şi treacă zilele.

Încă de la început, intriga pare una socială – sărăcia locuitorilor se opune banilor proprietarului. Până şi hogea plăteşte chirie lui Aydîn Bei. Însă, destul de repede intriga devine una morală. În casa bogatului, lucrurile nu stau deloc bine: sora Necla se bate de muscă şi se distrează cu teorii morale şi acuze cinice; soţia – frumoasă de pică – îşi consumă nevrotic timpul cu acţiuni de binefacere.

Găsim aici o atmosferă de stepă – bine zugrăvită de Cehov chiar în nuvela sa „Stepa” – de lentoare şi crize existenţiale, o atmosferă legată de interdepedenţa natură-om. Bogatul Aydîn Bei realizează că, în ciuda preocupărilor sale intelectuale (scrie articole moralizatoare), e legat sufleteşte de soţia sa. Soţia Necla realizează că acţiunile sale de binefacere nu contează şi că va trebui cumva să-şi recâştige soţul.

Nu, n-am văzut filmul ca pe unul pe teme sociale. Ci unul care exprimă perfect teama umană faţă de întinderea lumii. Este un film perfect despre teama de a fi singur în stepa lumii, şi despre căutarea disperată a celuilalt. Dincolo de noţiunile umane de rudenie, morală sau bogăţie. Ele sunt doar nişte amăgiri, nişte constructe false şi de asta se convinge fiecare personaj principal. Aceasta este trezirea de final din somnul iernii.

Frumuseţea filmului constă în redarea Anatoliei în iarnă. Este decorul anatolian al lumii regizorului Nuri Bilge Ceylan, filmat în cadre largi, panoramice, plină de lumină – în care parcă miroşi vântul proaspăt şi gerul zăpezii –, contrastând cu scenele de clarobscur ale interioarelor confortabile – în care parcă miroşi lemnele arse în sobă. 

Am plecat de la film cu gândul că am asistat la un curaj nebun al unui regizor să ecranizeze Cehov în secolul 21, într-un film de peste 3 ore, care se mai petrece şi în Anatolia. Curaj care însă a dovedit că şi acum, în secolul nostru al vitezei, ne regăsim în problemele profund umane de acum două secole, de oriunde, din Rusia sau Turcia. Probleme care ne fac, până la urmă, pe toţi oameni.