A fost o zi a tensiunilor, dar şi a unei surprize, o piatră preţioasă, un solitar, un briliant cu multiple faţete. Şi cu asta voi începe: Visages Villages (care are sonoritatea lui Voyage Voyage) sunt chipuri inedite din satele franceze, dar şi amintiri de o mare melancolie, a celei care face 89 de ani (de primăveri, cum o complimentează, galant, colegul de proiect), pe 30 mai: Agnes Varda (văduva lui Jacques Demy (Umbrelele din Cherbourg), care era azi pe lista celor de pe treptele, din genericul Festivalului 70), pe care o lasă ochii, şi umblă cu pisica pe umăr (şi care ne-a dăruit cândva Cleo de la 5 la 7, dar şi documentare de o mare fineţe ca Plajele lui Agnes, sau Culegătorii şi culegătoarele). Alături de această comoară de umor şi poveşti, un fotograf care expune în aer liber, pe clădiri şi ruine, trentagenarul JR. Diferenţele dintre generaţii dispar ca prin minune şi e înduioşătoare mărturisirea cineastei, căreia prietenul din tinereţe, ursuzul Goddard, i-a criticat cu parapon filmul! Câtă lipsă de eleganţă pe bătrânul care nu scapă nicio ocazie să strice cheful tuturor care se încăpăţânează să-l bage în seamă! Scena minerilor cărora li se aduce un omagiu tulburător dovedeşte încă o dată că marile spirite (mai ales cinematografice) se întîlnesc indiferent de vârstă, pentru că o asemenea abordare plină de sinceră afecţiune şi respect n-am mai întâlnit decât în noul documentar al lui Andrei Dăscălescu (premiat pentru Constantin şi Elena): Planeta Petrila. Acuşi, acuşi iese pe piaţă!

Dimineaţa a început cu un scandal! Okja, filmul produs de hulitul Netflix şi de actriţa, din nou în dublu rol, că are o twiny, o geamănă, ca-n Ave, Cezar: Tilda Swinton, aleasă iar de sud- coreeanul (după Snowpiercer/ Expresul zăpezii, Bong Joon Ho, în care juca şi Vlad Ivanov). Imediat ce a început proiecţia n-au mai contenit huiduielile şi aplauzele dezaprobatoare. După 10 minute s-a întrerupt filmul, s-a mai stat vreo 10, s-a tras cortina şi apoi s-a stins lumina şi a reînceput pelicula. Ce n-am priceput e că dacă voiau sa protesteze de ce au mai venit în sală, şi mai ales de ce au aplaudat cu entuziasm la final! Mai ales că era un subiect tezist şi lacrimogen, tip TV, deci doar de dragul polemicii probabil, că l-au luat, deşi nu va fi distribuit pe pânză (ştiu, şi Cannes-ul e vegan), deci nu mai mâncaţi porcii mutanţi, că sunt ataşanţi, gen Okja (pronunţat în fel şi chip) mai ales când au o mica stăpână orfană şi curajoasă! Tilda e un fel de Cruela, excesiv de ridicolă, dar întotdeauna mulţumită de sine şi nelipsită din competiţiile sau juriile marilor festivaluri!

They, iranianul, ca şi Lerd, a fost programat chiar în vinerea alegerilor de la ei. Primul este despre un puşti care nu ştie dacă nu vrea să fie puştoaică şi, până una-alta, îi e oprită creşterea până se decide ce hormoni să-i fie injectaţi. Are uneori şi un motan pe care îl cheamă Miţu în scenariu (şi Indi în realitate), chiar aşa îl strigă pe roşcatul iubitor de flori care sălăşluieşte într-o seră, care mereu dispare, doar că pisicile au în sânge vagabondajul, spre disperarea şi îngrijorarea noastră, care-i iubim. Al doilea este despre corupţie (şi la ei!).

The Square (Pătratul) e o producţie suedeză, regizor: Ruben Ostlund, de un imens cinism, despre arta modernă, snobi şi personaje sexy, dar mult prea vorbăreţe (are 2 ore 22 de minute), chiar dacă fermecătoare. După ce am vizitat recent, la Los Angeles, LACMA, şi am avut călăuză un român pasionat şi talentat, specializat în restaurări, sunt subiectivă când vine vorba de asemenea instituţii, mai ales că şi în Wonderstruck (care sper să dea şi lovitura la premii), o parte se petrece într-o expoziţie rară şi e ecranizat după romanul ilustrat al lui Selznick, care ne-a încântat şi cu Hugo acum câţiva ani! Curatorul va fi prădat, dar nu ca în Cum să furi un milion! Ci de mobil (omniprezent şi agasant şi în pelicula rusească şi gata de un selfie în severa lume arabă), de portofel şi de o pereche de butoni (şi nu de ceas, cum ne-am fi aşteptat). Stupoarea va fi alta: plouă cu înjurături, cât se poate de buruienoase şi anatomice, direct pe româneşte, justificarea fiind că respectivul ar suferi de sindromul Tourette, iar în marea de cerşetori, iar de pe la noi, una dintre ele cere o ciabatta cu pui, dar, culmea tupeului, fără ceapă! Mi-a crăpat obrazul!

Seara s-a încheiat cu un film tunisian, Frumoasa şi haita, de o intensitate tulburătoare, făcut tot de o regizoare, elegantă ca o prinţesă, Kaouther Ben Hania, după un caz real al unei fete violate şi care încearcă să depună o plângere, doar că vinovaţii sunt chiar poliţişti, şi corb la corb nu-şi scoate ochii, ci se năpustesc pe victimă! Discursul realizatoarei m-a amuzat când a spus că orice film e copilul născut în urma unei orgii, şi m-a mişcat până la lacrimi când a anunţat că unul dintre actori a plecat dintre noi, dar n-a murit, căci iată, e la Cannes! Asta s-ar fi cuvenit să se spună şi pentru dragul nostru Cristian Nemescu, care câştiga post-mortem Un certain regard, pentru California Dreamin (Nesfârşit), anul acesta împlinindu-se un deceniu, şi a fost inclus de Europa Creativă şi în cele 10 pentru 10, în decembrie trecut, în retrospectiva premiilor Lux, decise de Parlamentul European!