În Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, cei care plătesc electronic au reducere
0
Pe 4 iulie, Noaptea Lungă a Filmelor Scurte ajunge în Pavilionul Central Romexpo pentru a şaptea ediţie a ShortsUP. Participanţii vor avea parte de o surpriză din partea organizatorilor în ceea ce priveşte achiziţia de produse.
MasterCard continuă parteneriatul cu ShortsUP, cel mai extins eveniment cinematografic anual dedicat scurtmetrajelor premiate la marile festivaluri ale lumii, şi aduce tehnologia contactless în zona de food&drinks. Noaptea Lungă a Filmelor Scurte se află la cea de-a şaptea ediţie, iar scurtmetrajele proiectate reprezintă cele mai valoroase filme ale lumii sub 30 de minute.
Poate fi caracterizat drept un maraton nocturn pentru iubitorii cinematografiei în doze mici.
Un număr de 25 de scurtmetraje din Europa, Statele Unite ale Americii şi Asia participă în competiţia ShortsUP Audience Award, la cea de-a şaptea ediţie a evenimentului Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, care are loc sâmbătă, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti. Premiul ajunge la 1.500 de euro.
Cât despre parteneriatul cu MasterCard, timp de şase ore, pasionaţii de cinema se vor bucura de o călătorie contactless în lumea filmului, de la plata cu 33% mai rapidă (faţă de plata cu cardul obişnuit) la reduceri de 10% la orice tranzacţie realizată în zona de food&drinks a evenimentului. Pot fi folosite cardurile Maestro şi MasterCard cu opţiunea contactless.
