Dar, până atunci, să analizăm conţinutul acestui savuros hebdomadar din iulie 1936. Scriu acest articol în timp ce la televizor rulează I-umor, show de talente în comedie, lansat 80 de ani mai târziu.
 
Un melanj de umor burlesc, frecvent exprimat vizual, bancuri politice şi, pentru publicul mai elevat, lungi anecdote traduse din revistele comice străine. Răsfoind-o, am constatat că umorul românesc nu s-a schimbat prea mult de atunci- aceleaşi teme predilecte: politica, viaţa de familie, ridiculizarea persoanelor publice sau hazul de necaz. Încă o societate democratică la acel moment, libera exprimare era un drept exercitat din plin, chiar şi restricţionat de o paradoxală stare de asediu impusă de nişte politicieni obsedaţi de pericolul bolşevic.
 


FOTO 1 (Dificil de sesizat umorul. Poate pentru bunicii mei era o poantă bună)

Revista de joi, 30 iulie 1936, se deschide cu o pagină de satiră politic, semnată de un anume PUF. Nu este iertat niciun politician al momentului, în centru vizual al paginii tronând numele primului ministru liberal Gheorghe (alias Guţă) Tătărescu, vizat de o ştire despre un bărbat ucis de consumul unei felii de caşcaval. Prin urmare este lansat următorul îndemn:

Să ia seama domnul Guţă Tătărescu, căci rozând prea mult „caşcavalul puterii” s-ar putea să se....intoxice. 

 

Este luat în vizor şi procesul şi condamnarea la închisoare a celor 19 comunişti (lotul Pauker), care ameninţau în acea vară că „se vor adresa organizaţilor antifasciste din străinătate". În replică, autorul (semnat PUF.) recomanda o reclamaţie direcţionată societăţii pentru protecţia animalelor.

 

 

 

 

FOTO 4 (Eros, aventurier)

 

 

    

Sub titlul generic, dictonul latin Ridendo castigat mores, (cu umor sancţionezi moravurile) sunt publicate două bancuri cu evrei (antisemitismul era la începuturi). O să îl redau pe cel scurt: 

Un bătrân anticar evreu se afla pe patul de moarte. Familia chemase la căpătâiul lui un rabin. Acesta imediat ce intră în casă, scoase dintr-o servietă Thora şi se pregăti să citească. Muribundul îl privi fix, apoi cu mare greutate se ridică în capul oaselor şi-i zise:

-Oh, rabbi, nu pot să dau pe cartea asta mai mult de 10 lei.

După aceea îşi dădu sfârşitul.

Nu putea lipsi umorul monden, într-o secţiune denumită Între Capşa şi Corso. Cu umor erau sancţionate moravurile protipendadei bucureştene, dar şi lipsa de cultură sau iresponsabilitatea copiilor bogaţilor. 

Seria de glume este completată cu creaţii trimise de către cititori prin poşta redacţiei.