INTERVIU Wilmark Rizzo Hernandez, entertainer: „Voi lucra în televiziune şi dacă există şi dacă nu există Pro TV“
0
Columbianul Wilmark (36 de ani), Preşedintele Asociaţiei Române de Dans şi director general al agenţiei de evenimente „Star Entertainment“, a vorbit cu modestie despre realizările sale şi cu ardoare despre aventura din România, dar şi despre despărţirea de Pro TV.
Wilmark Rizzo Hernandez a ajuns pe meleagurile mioritice în 1994, pe când era doar un copil, cu scopul de a studia ingineria. Dar cum socotelile din Columbia nu s-au potrivit cu cele din România, „micuţul Wil“ a devenit unul dintre cei mai înfocaţi promotori ai muzicii latino-americane, dar şi un cunoscut om de televiziune şi radio.
L-am prins pe Wilmark înaintea unei filmări. Într-adevăr un om mic de statură, dar cu un zâmbet larg şi multă bucurie în privire. A zugrăvit cu nostalgie imaginile primei seri petrecute în Bucureşti, „era totul gri, oamenii mergeau cu privirea în pământ, erau toţi supăraţi“, şi a explicat cu pasiune cum îţi poate schimba salsa viaţa.
„Adevărul“: Spuneaţi la un moment dat că v-ar plăcea să aveţi propria emisiune de divertisment. Cum ar arăta?
Wilmark Rizzo Hernandez: Aş face-o foarte veselă, aşa cum sunt nişte emisiuni de weekend în America Latină pentru că lucrurile nu trebuie inventate, ele există deja. Foarte important este să creezi personaje interesante pentru orice tip de public, să ai personaje care să fie un bun model de urmat, să ai ce învăţa de la ele, să primeşti o informaţie utilă, dar în acelaşi timp să te şi distrezi.
Pe cine aţi invita în „emisiunea lui Wilmark“?
Dacă spun Vadim Tudor o să râzi de mine? Dar mi se pare un om inteligent, ar mai fi Silviu Prigoană, care ar putea vorbi despre cum şi-a făcut el o afacere de succes, oameni de cultură, cântăreţi.
După plecarea de la Pro TV aţi primit oferte de la alte televiziuni.
Da, probabil mulţi au aşteptat momentul acela. Această plecare a fost una spontană şi o oportunitate de a primi mai multe oferte din partea altor posturi de televiziune. Propuneri au fost multe, dar două dintre ele mi s-au părut extraordinare, sunt două proiecte la care chiar mi-ar plăcea să lucrez.
Aţi hotărât unde vă vor putea vedea telespectatorii?
Vom vedea cum vor evolua lucrurile şi dacă se va concretiza ceva, dar în momentul de faţă nu am nicio legătură cu vreunul din posturile de televiziune de pe piaţă, nu am niciun contract semnat, nimic.
Care este, de fapt, povestea plecării de la Pro TV?
Am filmat emisiunea de la Kanal D cu o lună înainte de a începe „Dansez pentru tine“. Cei de la PRO greşeau mult pentru că anunţau echipa foarte târziu, eu eram anunţat că voi fi la emisiune cu cel mult o săptămână înainte, eram ultimul care afla sau aflam din reclame. (râde) Pentru mine nu era nicio problemă pentru că oricum în stilul ăsta îmi trăiesc şi viaţa.
Trebuia să aveţi permisiunea lor pentru a putea apărea la un alt post?
Nu trebuie să ceri permisiunea în condiţiile în care nu ai un contract semnat. Consideram că nu trebuie să lucrez permanent cu o altă televiziune, dar dacă am fost chemat în calitate de artist nu văd care este problema. Apoi a venit telefonul, exact cu o săptămână înainte. „Wilmark, vezi că săptămâna viitoare începe «Dansez», îţi trimit contractul să-l semnezi“. Am primit contractul, dar cum eu prefer să discut despre lucruri artistice şi să-i las pe cei care se pricep să vorbească despre bani, l-am dat mai departe avocatului să rezolve el.
Aţi precizat că aţi fost prezent într-o altă emisiune?
Da, avocatul meu a luat legătura cu ei, le-a explicat că în anumite perioade am filmat pentru un alt post de televiziune, au zis că nu-i nicio problemă. Iniţial mi-au zis să trimit contractul, dar apoi m-au sunat şi mi-au zis „ştii că tu aveai contract şi nu ar trebui să apari la altă televiziune“, „păi nu aveam“. Nici măcar cei din conducere nu au fost anunţaţi, acolo sunt nişte hibe.
Simt că nu este frumos să scot la înaintare lucrurile negative ale câtorva oameni, când este o echipă atât de furmoasă. Mă bucur că nu mai am de-a face cu un anumit gen de persoane, îmi pare rău că nu mai lucrez cu un grup extraordinar de oameni. Wilmark, entertainer
Totuşi emisiunea de la Kanal D nu a fost difuzată în acelaşi timp cu „Dansez pentru tine“.
Oamenii de la Kanal D nu aveau nicio obligaţie faţă de mine, dar au fost atât de drăguţi încât nu au transmis-o în acea vineri. Atunci mi-am dat seama că ceea ce fac eu în privinţa carierei mele este un lucru important pentru mulţi oameni, am realizat că există şi oameni care te respectă. Nu au difuzat emisiunea atunci şi nu ştiu câte trusturi ar face acest gest pentru un artist, mai ales că nu lucram pentru ei.
Cum ai primit decizia celor de la PRO?
Nu mă aşteptam, cred că am fost derutat. Lucrurile sunt mai complexe şi anul acesta nu cred că va fi momentul potrivit să vorbesc despre lucrurile astea şi nu pentru că mi-ar fi interzis, ci pentru că simt că nu este frumos să scot la înaintare lucrurile negative ale câtorva oameni, când este o echipă atât de furmoasă. Mă bucur că nu mai am de-a face cu un anumit gen de persoane, îmi pare rău că nu mai lucrez cu un grup extraordinar de oameni.
Cornel Patrichi (coregraf, la rândul lui dat afara de reprezentanţii Pro TV în sezonul 12 al emisiunii, n.r.) a spus într-un interviu că producătorii v-au premeditat plecarea pentru a-i face loc soţiei lui Mihai Petre, Elwira.
Datul cu părere este sportul principal al românilor şi unul dintre lucrurile pe care nu le agreez. Dacă a fost premeditată a fost din partea producătorilor, nu cred că Mihai sau Elwira ar fi avut vreo implicare directă.
Tot dumnealui a spus că v-aţi aliniat ordinelor producătorilor de a favoriza anumiţi concurenţi prin acordarea de note mari, doar de dragul audienţei.
Niciodată. Este un concurs nu atât de dans, cât un concurs de televiziune şi este destul de important să ţii cont de lucrul acesta pentru că fiecare are anumite criterii de jurizare, şi e normal şi foarte clar că ceea ce pentru mine este spectaculos, pentru altcineva poate nu este deloc.
Acelaşi Patrichi spunea că aţi vorbit frumos despre PRO în speranţa că veţi reînnoda nişte relaţii.
Eu o să lucrez în televiziune şi dacă există şi dacă nu există Pro TV, eu voi fi pe scenă atâta timp cât pot şi îmi permite sănătatea şi cât îmi doresc. Eu am procedat aşa nu pentru că sper la o viitoare colaborare, ci pentru că nu îmi stă în fire să vorbesc despre o întreagă echipă extraordinar de frumoasă raportându-mă la doi-trei oameni, să-i bag pe toţi în aceeaşi oală cu cei cu care nu m-am înţeles. Echipa este superbă. E ca şi cum ai ai avea o nevastă, trăieşti cu ea mult timp, după zece ani vă despărţiţi şi atunci spui „este o femeie uşoară“. Atunci tu ce eşti?
Ce a însemnat „Dansez pentru tine“?
A fost o experienţă superbă, o oportunitate de a face munca mea cunoscută, şansa de a crea un personaj pozitiv care avea o parte din Wilmark şi posibilitatea de a cunoaşte oameni frumoşi şi de a lega relaţii. A contribuit foarte mult la felul în care eu îmi fac spectacolele, pentru mine a fost un loc profesionist, iar emisiunea mi-a oferit momente cu adevărat extraordinare.
Vocea de la radio şi paşii de salsa
Radioul cum şi-a făcut loc în viaţa dvs.?
Munca la radio nu era ceva nou pentru mine, tatăl meu a lucrat de când îl ştiu la radio şi mă lua cu el, vedeam ce face acolo, cum se pregăteşte. În copilărie auzeam mereu aceeaşi întrebare: „Când vei fi mare vei lucra la radio?“. „Nu, nu-mi place“. La un moment dat chiar am lucrat la un radio din Columbia, aveam o emisiune în care vorbeam despre muzica sala, despre artişti. În România am fost invitat la Radio Contact şi cum devenisem invitatul permanent, m-am gândit să fac o emisiune. Am fost cu propunerea peste tot, nu mi-o primea nimeni, nu mă primeau nici pe mine, apoi, din întâmplare, i-am povestit lui Gabriel Hennessey (fotograf, n.r.), el avea o prietenă care îl cunoştea pe directorul de la Radio 21.
Şi v-au primit.
Da, aşa am obţinut o întâlnire. Am mers conştiincios la sediu cu setul meu de vreo 40 de CD-uri şi le-am zis „domne, eu am muzica asta şi vreau să fac o emisiune“. Lor li s-a părut foarte interesant şi mi-au spus că voi fi coleg cu Alexandru Macavei (fostul director executiv al Radio 21, n.r.) şi aşa am început.
Povestiţi-mi puţin şi despre perioada Pro FM, matinalul „Rondul de dimineaţă“.
Mi-a plăcut, toate firele albe de păr de acolo mi se trag. Mă culcam foarte târziu şi mă trezeam foarte devreme, mergeam la evenimente mondene, trebuia să fiu atent la tot ce se întâmpla, citeam ziarele, pregăteam emisiunea, mergeam prin oraş să iau voxuri de la oameni, după care montam materialele. Dacă aveam noroc prindeam şi eu un pui de somn, dacă nu, mergeam să-mi ţin cursurile de dans.
Pentru mine „latin“ este egal cu „pasiune“, cred că este sinonimul perfect. Această pasiune nu înseamnă numai lucruri frumoase, pentru că unde există prea multă pasiune nu există disciplină Wilmark, entertainer
Aţi fost pionierul şcolii de dansuri latino-americane tradiţionale în România. În 1998 aţi deschis prima şcoală de profil „Dansează cu mine“. A fost greu, au fost românii receptivi?
A fost foarte uşor pentru că românii călătoreau şi atunci plăcerea de a cunoaşte s-a deschis foarte mult, să călătoreşti şi să cunoşti sunt dorinţele majorităţii oamenilor. Când am deschis şcoala de dans, oamenii vedeau bucuria, oamenii ţineau foarte mult la America Latină, românii se simţeau şi se simt în continuare foarte apropiaţi de poporul latin pentru că sunt latini şi vor să trăiască în felul acesta, vor să se distreze, să se bucure.
Wilmark a fost pionierul şcolii de dansuri latino-americane din România FOTO Arhivă personală
Şi ce înseamnă „latin“?
Pentru mine „latin“ este egal cu „pasiune“, cred că este sinonimul perfect. Această pasiune nu înseamnă numai lucruri frumoase, pentru că unde există prea multă pasiune nu există disciplină şi unde nu există disciplină putem vorbi de o structură economică destul de greşită, dar ce contează banii când eşti fericit, asta spune orice român. Eu făceam naveta Piteşti-Bucureşti, făceam autostopul, deja aveam un rost în viaţă: să ţin cursurile mele de dans.
„Toţi suntem artişti“
Mai târziu aţi înfiinţat „Academia de Baile Latinoamericano“, sub sloganul „Salsa Cambiara Tu Vida“ (Salsa îţi va schimba viaţa, n.r.). A schimbat salsa vieţile cursanţilor?
Chiar cred că da, deşi eu nu fac aceste cursuri în ideea de a schimba viaţa cuiva, eu ofer o opţiune. Salsa nu este doar o serie de paşi de dans pe care îi înveţi şi-i execuţi, salsa este un lucru care trebuie trăit. Salsa înseamnă foarte multă pasiune, înseamnă şi socializarea mea cu tine, înseamnă şi dezvoltarea ca om pentru că mă obligă să transmit ceva publicului şi cel mai important, mă obligă să formez o legătură cu partenera mea de dans, astfel ca în momentul în care dansăm să creăm ceva unic, ceva ce nu a mai existat până în momentul acela.
Ce înveţi, de fapt, la cursuri?
Tu când vii la şcoala de dans vii să înveţi nişte paşi, cum ţi-i aşezi este treaba ta. Tu nu vii aici, înveţi nişte paşi, apoi dansezi la fel pe orice piesă pe care o asculţi . Nicidecum. Fiecare om care învaţă salsa are un stil propriu, creează pe scenă momentele lui. Cum trăieşte el muzica, cum simte el muzica, în felul ăsta se exteriorizează.
Maşinăriile au reuşit să facă ceea ce face orice om de o sută de ori mai repede şi mai bine, deci din punctul acesta de vedere noi nu mai suntem utili în societate, însă artistul este în continuare necesar pentru sufletul omului Wilmark, entertainer
Cât de greu este să lucraţi cu copii?
Să lucrezi cu copii nu este greu pentru că oricât de obosit eşti, ei te hrănesc. Acum nu mai lucrez aşa mult cu ei, dar îmi amintesc că înainte veneam la cursuri dimineaţa, rupt de oboseală, şi după lecţiile cu ei mă simţeam ca nou. Este foarte plăcut, ai satisfacţii, poate că nu au capacitatea de a se mişca atât de corect, dar învaţă foarte repede. Am acum nişte fetiţe pe care dacă le vezi, după mişcările lor, ai crede că sunt din America Latină, au nişte mişcări atât de lucrate, de frumoase, de elegante.
Wilmark, alături de soţia sa, Ioana Rizzo Hernandez, şi cei doi copii FOTO Arhivă personală
Pe copiii dvs. îi veţi îndruma tot către o carieră artistică?
Da, consider că partea artistică este singurul lucru care ne-a rămas şi cred că partea creativă este ceea ce îi rămâne omului să transmită mai departe. Maşinăriile au reuşit să facă ceea ce face orice om de o sută de ori mai repede şi mai bine, deci din punctul acesta de vedere noi nu mai suntem utili în societate, însă arta este în continuare necesar pentru sufletul omului. Eu consider că toţi suntem artişti, dar trebuie să descoperim asta în sufletul nostru şi să ne dăm posibilitatea de a crea lucruri. Vreau să le dau copiilor mei posibilitatea să-şi dezvolte talentul în aceste ramuri, fie că este dans, pictură sau cântat, trebuie să se exteriorizeze într-un fel anume, dar ei vor alege cum.
„Abia în România m-am bucurat cu adevărat de dans“
V-aţi născut în Santafe de Bogota, Columbia. Cum era viaţa de copil în America de Sud?
Am crescut în Columbia şi în Ecuador, nu am stat tot timpul în acelaşi loc. Pentru mine era o distracţie, dar eram un copil foarte retras, nu eram atât de expansiv, aşa cum majoritatea oamenilor mă cunosc. Tot timpul am fost retras, eu eram copilul care se închidea în camera lui şi începea să construiască, să demonteze maşinuţe şi să creeze altceva. Îmi amintesc că îmi plăcea foarte mult să le sperii pe sora şi pe mama mea, să le chinui puţin. Pentru mine amintirile de atunci sunt unele vesele, am fost foarte fericit în copilărie.
Wilmark, în casa părnintească din Bogota, la vârsta de doi ani FOTO Arhivă personală
Care a fost momentul în care v-aţi îndrăgostit cu adevărat de dans, pentru că într-un alt interviu spuneaţi că dvs. eraţi pasionat de IT şi eraţi nemulţumit că părinţii vă trimiteau la cursurile de dans?
Dansul a apărut, într-adevăr, destul de târziu. Îmi plăcea, dar nu îl consideram atât de important, mai ales pentru că era foarte obişnuit şi învăţam dansuri tradiţionale la o vârstă la care altele erau priorităţile pentru mine. Pe la vârsta de 16 ani a devenit interesant şi a rămas cu mine, dar abia în România m-am bucurat cu adevărat de dans, când mergeam în discoteci şi oamenii spuneau: „Cât de frumos dansezi, vrem şi noi să învăţăm“. Şi atunci s-a trezit uşor, uşor gândul că poate asta ar trebui să fac.
De ce aţi ales tocmai România?
Scopul principal era să devin inginer, tata voia să fiu inginer de petrol, eu nu voiam şi atunci mi-am zis: „hai inginerie, că o fi de petrol, că o fi de calculatoare, tot pe acolo este“. Tatăl meu era scriitor şi i-a cunoscut pe cei de la Ambasada României într-o seară când avea o lansare, şi-a făcut un cerc de prieteni şi a aflat că sunt burse de studenţi. Eu eram foarte bun la fizică şi chimie şi atunci nu a fost nicio problemă să obţin bursa.
Când am ajuns în România a fost trist, am intrat în cameră şi am văzut patru paturi, toaleta era pe hol, tocmai se spânzurase cineva. Era totul gri, oamenii mergeau cu privirea în pământ, erau toţi supăraţi Wilmark, entertainer
Când aţi venit în România eraţi practic un copil. Cu ce aţi venit în ghiozdan, ca să zic aşa. Ce ştiaţi despre România?
Nu ştiam foarte multe, ce ştie tot străinul: Nadia Comăneci, Hagi, Dracula, Transilvania. Îmi amintesc că mi-au cumpărat părinţii mei o geacă atât de grea şi de nefolositoare, aveam şi un rucsac mare şi cu el m-am plimbat pe lângă Ministerul Educaţiei o dimineaţă întreagă (râde).
Aşteptările au fost diferite faţă de realitate?
Au fost complet diferite, eu vizitasem căminele studenţeşti din Columbia şi era o cameră pentru un singur om, cu un calculator, erau condiţii şi vorbim de anul '94. Când am ajuns aici a fost trist, am intrat în cameră şi am văzut patru paturi, toaleta era pe hol, tocmai se spânzurase cineva. Era totul gri, oamenii mergeau cu privirea în pământ, erau toţi supăraţi. Tata vorbise cu un prieten care m-a aşteptat şi m-a dus la Ambasada Columbiei, unde trebuia să înnoptez o seară. Atât de mare era suprinderea încât l-am întrebat pe acel domn: „Când ajungem în Bucureşti?“. „Păi suntem în Bucureşti, asta-i Piaţa Romană“. „Nu cred, pe bune?“
Ce le-aţi povestit părinţilor?
Nu le-am spus nimic atunci, dar după un an le-am scris şi i-am întrebat „Unde dracu m-aţi trimis?“. Pentru mine a fost o experienţă foarte bună, am crescut o bună bucată de timp alături de ambii părinţi, apoi ei s-au despărţit şi am rămas doar cu mama. Perioada de după 17 ani a însemnat să învăţ să mă descurc singur, să plec de la fusta mamei în lume, în viaţă.
Care a fost prima impresie despre români?
Ai putea să împarţi românii în mai multe genuri, dar ca să fac o categorisire generală şi cea care îmi place să o păstrez în mintea mea este aceea că românii sunt primitori. În trenul pe care l-am luat din Bucureşti până în Piteşti şi cu care am făcut peste şase ore, pentru că oamenii au fost buni şi mi-au recomandat cel mai ieftin tren, am avut ocazia să cunosc mai mulţi oameni de la ţară care au fost geniali cu mine: m-au învăţat să număr în limba română, mi-au prezentat o fată, m-au îndrumat. O doamnă, care vorbea engleza foarte puţin, a fost atât de drăguţă încât m-a dus până în faţa administratorului căminului. Ce impresie îţi pot lăsa nişte oameni care te-au primit atât de frumos, care au încercat să te înveţe ceva, care au avut grijă să ai o călătorie frumoasă. Nişte oameni frumoşi, zic eu.
Care sunt românii care v-au influenţat traseul, pe care îi admiraţi şi de la care aţi avut de învăţat?
Frumoasă întrebare. Andi Moisescu şi Justinian Radu. Mi-a plăcut felul în care reuşeau să interacţioneze cu publicul, consider că este un dar. Câtă vremea am fost la Pro FM, omul cu care mă sfătuiam era Andi, el era DJ şi avea foarte multe idei, era un om cu care mă întindeam la discuţii. Justinian Radu este o persoană care ştie foarte multe despre meseria de actor, un om pe care l-am văzut şi l-am admirat pe scenă de fiecare dată, un om care crea nişte momente frumoase.
Scopul meu nu a fost de a fura meserie de la aceşti oameni, ci de a învăţa meseria pentru ca la rândul meu să pot stăpâni orice situaţie. Uite, un sfat foarte frumos l-am primit de la directorul Pro FM de pe vremea aceea. Într-o zi m-a sunat şi mi-a propus să prezint o emisiune alături de Dobrovolski şi într-o şedinţă el mi-a zis: „Wilmark gândeşte-te că suntem la radio, ceea ce vreau eu de la tine este ca oricine îţi ascultă glasul dimineaţa să zâmbească, să se bucure. Dacă omul ăla zâmbeşte, tu ţi-ai făcut treaba“. Pentru mine a fost cel mai bun lucru, cel mai frumos sfat.
România, „acasă“ pentru un columbian
Ce v-a determinat să faceţi aceste schimbări mari în viaţa dvs. Inţial voiaţi să staţi în România doar patru ani, nu aţi mai plecat. Voiaţi să fiţi inginer, nu aţi profesat nici măcar o zi în acest domeniu.
Am considerat că trebuie să-mi acord destul timp pentru fiecare decizie pe care am luat-o. Evident a fost un moment clar când am zis că termin facultatea şi mă întorc, dar nu am ajuns să termin facultatea pentru că am început să lucrez în radio şi în televiziune. Şi în clipa aceea mi-am zis „îmi voi da trei ani de zile să văd ce pot reuşi aici, dacă după trei ani nu realizez nimic, mă întorc“. Acei ani au schimbat cu totul viziunea şi cariera mea, nu m-am gândit niciodată că voi deveni atât de apreciat şi respectat în lumea showbizului. Mi-am zis „deschid o şcoală de dans, o dezvolt, fac nişte spectacole şi cam asta e“, dar nu mă gândeam că lucrurile pe care eu le făceam cu atâta pasiune puteau deveni atât de cunoscute, atât de importante şi atât de iubite de români.
Nu consider că există bariere limitrofe, în schimb există bagaje de cunoştinţe culturale pe care ţi le oferă patria Wilmark, entertainer
Nu aveţi niciun regret că nu aţi reuşit să faceţi în ţara dvs. ce aţi făcut în România.
Nu, nicidecum. Consider că ţara te ajută foarte mult pe tine ca om să înveţi anumite lucruri. Conform unui studiu Columbia este considerată cea mai fericită ţară din lume, iar eu mă bucur că am plecat de acolo cu acea fericire. Nu consider că există bariere limitrofe, în schimb există bagaje de cunoştinţe culturale pe care ţi le oferă patria. Mi-ar fi plăcut să fac lucruri şi acolo, dar Dumnezeu a considerat că munca mea trebuie făcută aici şi ulterior am văzut că am posibilitatea să le ofer oamenilor acel zâmbet, acea bucurie. Consider că mai de valoare a fost faptul că am putut să fac lucrurile acestea aici, dacă mai rămâneam în Columbia poate că aş fi fost inginer, un inginer fericit şi atât.
Românii se plâng de situaţia ţării. Dvs. aţi avut momente în care v-aţi dorit să plecaţi, să vă întoarceţi în Columbia?
Te bate gândul uneori, te gândeşti dacă e bine să continui sau nu. Ce-i drept ca instructor de dans aş câştiga mai bine în orice altă ţară, ca organizator de evenimente şi mai mult, dar nu vreau să rezum totul la bani. Eu am venit aici pentru un motiv, am fost mereu deschis la orice fel de colaborare, dar deocamdată simt că locul meu este aici. Ce însemană România? România pentru mine este casa mea, aici este familia mea, o iubesc şi mă simt ca acasă.
Se încarcă comentariile...
