Victor Rebengiuc, declaraţie tristă despre România: „Mi-am pierdut orice nădejde. Viitorul îl văd o nenorocire“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Rebengiuc FOTO Inquam Photos
Victor Rebengiuc FOTO Inquam Photos

În timp ce românii sărbătoresc în stradă 100 de ani de la Marea Unire, actorul Victor Rebengiuc (85 de ani) se declară dezamăgit, deznădăjduit şi fără speranţă: „Viitorul îl văd o nenorocire. Îl văd sumbru“.

Victor Rebengiuc declară că nu mai poate simţi decât dezamăgire şi deznădejde de 1 Decembrie. El aminteşte de  23 august 1944, când Regele Mihai a rupt alianţa României cu Germania nazistă, fiind de părere că a fost un act politic important, însă subliniază că, după alegerile în care comuniştii au ajuns la putere, următorii 50 de ani au fost marcaţi doar de momente de nenorocire care ne bântuie şi azi. 

Actorul nu are mari speranţe nici în ceea ce priveşte viitorul României şi spune că singura soluţie ar fi ca românii să înţeleagă importanţa votului, să conştientizeze ce se întâmplă în ţară şi să depună eforturi, nu doar să aştepte să li se ofere lucruri, potrivit News.ro

„Dezamăgire. Deznădejde. Atât. Nu e în niciun fel acest moment. Este o nenorocire! Mie îmi lipsesc 15 ani până la 100, pentru mine a fost important accesul la tron al regelui, faptul de la 23 August a fost un act important politic făcut de rege şi, pe urmă, sunt numai momente de nenorocire - din 1945 şi de la alegerile din 1946 sunt 50 de ani de nenorocire, din care n-am scăpat. Şi cine ştie când vom scăpa? Eu unul mi-am pierdut orice nădejde. Viitorul îl văd o nenorocire. Aceeaşi nenorocire. Îl văd sumbru. Românii trebuie să voteze calumea, să îşi dea seama ce se întâmplă, dar nu ai cu cine vorbi. Nimeni nu se gândeşte la ţară. Numai «să ne dea!». «Dacă ne dă, e bine», acesta e discursul“, a declarat Rebengiuc pentru agenţia de presă. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite