Un avion cu care călătorea Bono, solistul U 2, a pierdut o uşă în timpul zborului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bono a fost singurul membru al trupei U2 aflat
la bordul avionului FOTO AFP
Bono a fost singurul membru al trupei U2 aflat la bordul avionului FOTO AFP

Avionul cu care solistul trupei U2, Bono, a călătorit, miercuri, de la Dublin la Berlin a pierdut uşa din spate în timpul zborului, dar a aterizat în siguranţă.

Bono şi patru prieteni de-ai săi au călătorit, miercuri, de la Dublin, Irlanda, către Berlin, cu un avion privat, pentru a participa la o întâlnire cu ministrul german al Economiei, Gerd Müller. Cursa a fost operată de compania Learjet, dar, în timpul zborului, deasupra Germaniei, uşa de acces situată în spatele avionului s-a desprins.

„(Bono - n.r.) a fost foarte norocos, avionul s-ar fi putut prăbuşi. La circa o oră de la decolare, pasagerii au auzit un zgomot înfundat puternic venind din spatele avionului. Au fost surprinşi şi neliniştiţi o perioadă, dar avionul şi-a continuat zborul şi a aterizat la Berlin. Când a aterizat, au fost îngroziţi să afle că practic tot compartimentul din spatele avionului se detaşase complet“, a declarat o sursă pentru publicaţia irlandeză.

Autorităţile germane au confirmat că avionul a aterizat cu defecţiuni în zona uşii din spate, iar poliţia investighează incidentul.

Bagajele pasagerilor din avion au fost pierdute în momentul în care uşa s-a desprins. Potrivit presei, Bono a fost singurul membru al trupei U2 aflat la bordul avionului, restul grupului a sosit în capitala germană mai târziu, pentru a participa la decernarea premiilor Bambi International Music, joi seară.

Bono şi colegii din trupa rock U2 au participat duminică seară, la Glasgow, în Scoţia, la gala MTV European Music Awards 2014, unde au susţinut un scurt recital.
 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite