Simon Cowell a devenit tată pentru prima oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simon Cowel (54 de ani), prezentator britanic de televiziune şi mogul al muzicii, care a spus pentru multă vreme că paternitatea nu intră în planurile sale de viitor, a devenit tată, vineri seara, scrie Reuters.

Prietena acestuia, Lauren Silverman, fostă componentă a juriului emisiunii „American Idol“, a născut, la New York, un băiat de 2,9 kilograme, devenind mamă pentru a doua oară, în timp ce Cowel se află pentru prima dată postura de tată.

Simon Cowel, care şi-a câştigat faima prin comentariile acide la adresa concurenţilor din cadrul emisiunilor de talente din Statele Unite ale Americii şi din Marea Britanie, nu a fost niciodată căsătorit. „Nu mă pricep la copii. Niciodată nu am ştiut ce să fac. Dar odată ce copilul va creşte cred că voi putea deveni un tată bun şi voi putea oferi sfaturi preţioase“, declara Cowell pentru „U.S. Magazine Parade“ în luna octombrie a anului trecut.

Simon Cowell a schimbat vieţile a mii de concurenţi la „X Factor“, „American Idol“ şi „Britain’s Got Talent“, dar şi destinul lui s-a schimbat de puţin timp. Vedeta a devenit tată, pentru prima oară, la 54 de ani, mama copilului fiind Lauren Silverman, fosta soţie a lui Andrew Silverman, un mogul imobiliar din New York, bun prieten cu Simon Cowell. „Din păcate, trebuie să păstrez această veste pentru mine. Este unul dintre acele lucruri intime. Dar vă mulţumesc oricum“, declara vedeta reporterilor care aflaseră despre sarcina lui Lauren Silverman.

Recent, versiunea americană a show-ului „X Factor“, creată de magnatul media britanic Simon Cowell, care era şi membru al juriului acestui concurs, a fost anulată de televiziunea Fox, după trei sezoane, din cauza audienţelor scăzute înregistrate în ultimul timp.

Odată cu anularea „X Factor“ pe reţeaua americană Fox, Cowell va rămâne, pentru moment, fără niciun show pe piaţa de televiziune din SUA. Acest lucru se întâmplă pentru prima dată de la lansarea „American Idol“, în 2002. Pe de altă parte, în noiembrie 2013, vedeta a semnat un contract în valoare de aproximativ 150 de milioane de lire sterline cu televiziunea ITV, pentru continuarea difuzării emisiunilor „X Factor“ şi „Britain’s Got Talent“ în Marea Britanie, în următorii trei ani.

Conform noului contract, Simon Cowell urmează să fie în juriu în cel puţin unul din aceste două show-uri. Show-ul „X Factor“ din Marea Britanie a înregistrat scăderi ale audienţei, după ce în 2010 Simon Cowell a părăsit juriul acestei emisiuni.

Jurnaliştii de la Forbes consideră că Simon Cowell este un „mogul cu o influenţă majoră în spatele scenei“. „Emisiunea «The X Factor» este de acum difuzată în 41 de ţări, iar formatul său «Got Talent» este franciza de televiziune cu cele mai mari vânzări din lume“, au afirmat jurnaliştii de la Forbes, în luna august, fiind citaţi de Reuters.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite