Sean Penn şi Charlize Theron s-au mutat împreună şi vor să se căsătorească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii Sean Penn şi Charlize Theron s-au mutat împreună şi vor să se căsătorească în viitorul apropiat, afirmă presa americană.

 Cei doi actori, care au apărut pentru prima dată împreună în public în urmă cu trei săptămâni, au o relaţie care a început în urmă cu două luni. Starul american s-a mutat deja în locuinţa în care actriţa sud-africană locuieşte alături de fiul ei adoptat, Jackson, în vârstă de doi ani, informează contactmusic.com

„Sean este îndrăgostit până peste cap de Charlize şi de fiul ei Jackson", a declarat o sursă citată de site-ul RadarOnline.com.

„El devine o cu totul altă persoană când se află lângă Charlize, ea reuşeşte să scoată la lumină partea amabilă şi amuzantă a lui Sean, pe care nu foarte multe persoane au reuşit să o vadă. Dacă l-ar vedea pe acest bărbat în toată firea hârjonindu-se cu Jackson în curtea casei lui Charlize, având un zâmbet larg pe faţă, detractorii lui Sean ar fi uluiţi. Charlize îl face pe Sean să nu se ia prea în serios", a adăugat aceeaşi sursă.

„Cei doi au început să vorbească despre căsătorie în ultimele două săptămâni, iar Sean s-a mutat în casa lui Charlize. Ea nu a vrut niciodată să se căsătorească, dar acum, după ce l-a văzut pe Sean interacţionând atât de bine cu Jackson, a început să-şi schimbe părerea. Multă vreme, Charlize a crezut că va trăi doar alături de fiul ei, Jackson, şi se împăcase cu ideea. Discuţia despre căsătorie reprezintă un nou început pentru Charlize".

image

Deşi relaţia celor două vedete pare să evolueze extrem de repede, prietenii lui Sean Penn, în vârstă de 53 de ani, şi ai lui Charlize Theron, în vârstă de 38 de ani, spun că acest lucru era oarecum de aşteptat.

„Se cunosc de peste un deceniu şi au fost întotdeauna prieteni buni. Nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni faptul că lucrurile devin serioase între ei foarte repede", a declarat un prieten al cuplului.

Starul american intenţionează să îl adopte pe fiul actriţei Charlize Theron dacă se va căsători cu aceasta, afirmă un alt apropiat al actorului.

Charlize Theron are un fiu, Jackson, pe care l-a adoptat în martie 2012. Actriţa sud-africană a avut la mijlocul anilor '90 o relaţie de doi ani cu actorul Craig Bierko, iar, din 1997 până în 2001, o relaţie cu Stephen Jenkins, solistul trupei Third Eye Blind. Charlize Theron a început apoi o relaţie cu actorul irlandez Stuart Townsend, alături de care a jucat în filmele "Trapped" (2002) şi "Head in the Clouds" (2004). Cei doi actori s-au despărţit în ianuarie 2010 după aproape nouă ani petrecuţi împreună.

Sean Penn a trecut prin două căsnicii - cu cântăreaţa Madonna, din 1985 până în 1989, şi cu actriţa Robin Wright Penn, din 1996 până în 2010. Sean Penn şi Robin Wright au împreună doi copii - un fiu, Hopper, şi o fiică, Dylan Frances

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite