INTERVIU OK! Luminiţa Anghel: „În momentul acesta sunt total nevinovată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa Anghel FOTO SORIN STANA
Luminiţa Anghel FOTO SORIN STANA

Privesc cu suspiciune spre cei care-mi spun că ar fi vrut să nu se nască în România. La Luminiţa Anghel, vă spun cinstit, cele prin care a trecut-o ţara asta fac replica de înţeles. Între toate acestea, ea practică un tip de calm greu de priceput. Un tip de asumare a vieţii aşa cum vine ea. Cu toate. Şi în situaţia asta, prac­tică şi un zâmbet sub care toate trec şi se rezolvă.

Cum stai cu timpul?

Luminiţa Anghel: Mai bine ca acum 5 ani. Mai rău ca anul trecut. Atunci nu făceam mare lucru, mă ocupam doar de copil. Când am născut, am hotărât să mă retrag o perioadă. Mi-a plăcut mult postura asta nouă, cea de mamă naturală. I-am dedicat toată energia şi timpul lui Filip. Am cântat doar după primele două săptămâni de la naştere. Era Revelionul şi aveam deja contractul semnat.

În rest i-ai cântat lui.

Să ştii că nu. Şi nici acum nu-i cânt. Filip nu mă lasă să-i cânt. Nu cred că nu-i place, dar e un răs­faţat şi un atipic.

Cu cineva trebuie să semene.

Seamănă cu soţul meu.

Ne-am întâlnit în cea mai neagră perioadă a ta?

Nu. Cea mai neagră perioadă a mea a fost când mi-am pierdut părinţii. Nu se compară nimic cu asta. Nimic nu-ţi aduce mai multă suferinţă decât moartea cuiva drag. Ce se întâmplă acum sunt etape de viaţă prin care am mai trecut. Eu le spun încercări. Sper că am ajuns la vârsta în care pot să învăţ ceva din ele. Am făcut foarte multe alegeri greşite în viaţă şi nu pot să-ţi spun că nu le-am repetat.

E ideea aceea că suntem alcătuiţi şi din greşelile pe care le facem.

Pe de altă parte, ştiu eu cu cine m-aş fi întâlnit acum dacă n-aş fi făcut o parte din greşeli?

Cum e la tine acasă?

Păi, Filip creşte. A făcut trei ani în decembrie. Am trecut de multe etape de care ştiu că nu eşti străin. Poate să sune straniu, dar suntem acum la momentul în care mi-a cerut să-i cumpăr un decagon, un octagon şi un paralelogram.

Poate că seamănă cu soţul tău, care înţeleg, lucrează în construcţii.

Da. Lui Filip îi place să construiască. Constru­ieşte şi apoi strică. Nu înainte să întrebe dacă are voie. Încercăm să-i găsim veleităţile ca să le dez­voltăm apoi. Este foarte împrăştiat din punctul ăsta de vedere. Adică merge şi la bucătărie să facă gogoşi şi-i place.

Citeşte interviul integral cu Luminiţa Anghel pe okmagazine.ro, dar şi în numărul OK! de la chioşcuri!

Interviu de Radu Buzăianu

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite