INTERVIU Adevăratul motiv pentru care Cezar Ouatu a fost prezentat drept italian la X Factor UK: „O să am o întâlnire cu Simon Cowell“
0
Contratenorul Cezar Ouatu (38 de ani) ne-a mărturisit cum priveşte societatea de astăzi, ne-a oferit detalii despre apariţia şi controversele de la „X Factor UK“ şi ne-a dezvăluit dacă ar mai participa sau nu la Eurovision.
După ce ne-a vorbit despre năzbâtiile copilăriei şi perioada cu suişuri şi coborâşuri din Italia, contratenorul Cezar Ouatu a mărturisit cum vede el societatea de astăzi şi a explicat cum s-a ajuns la controversele create în jurul X Factor UK şi de ce a fost prezentat drept italian.
Cezar ne-a povestit şi ce a însemnat pentru el participarea la Eurovision în 2013, dar şi-a spus şi punctul de vedere în ceea ce priveşte concursul internaţional, în general, nu doar în calitate de concurent, ci şi prin ochii de membru al juriului, dar şi de prezentator. El a menţionat şi care este cheia pentru a putea câştiga un astfel de concurs.
„Adevărul“: Spune-mi dacă tu eşti un om fericit...
Cezar Ouatu: Da, eu sunt un om fericit. Am avut perioadele mele, moartea tatălui meu a fost un moment extraordinar de greu, dar care m-a şi învăţat multe lucruri. Eu nu am probleme, de exemplu, cu moartea, dar vreau să trăim frumos, să petrecem un timp de calitate. Din păcate, noi, românii, suntem prea conectaţi la bunurile materiale şi uităm de sensibilitatea şi frumuseţea lucrurilor mărunte, o floricică, statul pe bancă într-un parc. E adevărat că eu merg şi pe principiul „te mulţumeşti cu puţin, puţin primeşti“, trebuie să aspiri, dar să nu uiţi de tine în primul rând. Spun asta pentru că s-ar putea să te ia valul şi să uiţi de tine, de sensibilitatatea ta, iar eu de asta le mulţumesc lui Dumnezeu şi mamei mele că mi-au dat şansa să fac ceea ce fac astăzi, pentru că în momentul în care deschid gura şi spun nişte cuvinte pe muzică, eu sunt acolo, mă regăsesc şi nu am cum să mă pierd din punctul ăsta de vedere.
Cum priveşti societatea românească?
Cred că sunt unul din mulţii români care chiar sunt dezamăgiţi de actuala societate, în care nu văd un mare progres.
Unde crezi că e problema?
Problema nu cred că pleacă de la o instituţie sau de la nişte oameni care conduc ţara, ci pleacă de la fiecare individ în parte. Despre asta este vorba, despre spiritul civic, despre a nu mai urla pe stradă, de a nu mai scuipa, mânca seminţe, despre uitatul unul la celălalt, măsurându-l de jos până sus, aroganţa asta nefondată şi o emancipare din asta care nu are nicio legătură cu capitalismul ori cu Occidentul. Are legătură doar cu nişte frustrări şi nişte complexe pe care probabil că noi le-am moştenit din urmă.
Că tot ai adus în vedere... Cum te raportezi la referendumul recent?
Nu am fost la referendum. Mi s-a părut o risipă totală, pentru că din câte am înţeles, au fost nişte costuri mărişoare. Ca să ce? Noi nu suntem pregătiţi de graniţa asta a homosexualităţii. Noi, ca societate, poate părea un paradox, dar nu suntem atât de educaţi şi atât de pregătiţi, din mai multe puncte de vedere, încât să acceptăm o familie de genul acesta, cu toate că ele există. Mă rog, a existat dintotdeauna această zonă homosexuală şi din artă, din perioada barocă, eu am studiat, dar în România nu este ca în Olanda sau ca în Spania, unde oamenii nu au nicio treabă, se acceptă unii pe ceilalţi. Noi nu ne acceptăm aşa, în modul considerat normal, d-apoi...
Din cauza acestor comportamente din România ai ales să spui la X Factor UK că eşti italian?
La „X Factor“ a fost şi altceva, cred că lumea din mediul acesta cunoaşte fenomenul de marketing. Plus că ei tot timpul m-au văzut italian. Eu am apărut în publicaţia „The Sun“, ca şi „Italian Stalone“. Cu toate că eu în toate chestionarele completate am scris clar de unde sunt, unde am crescut, tot ce a însemnat evoluţia asta cu recitalurile de pian, flaut, alături de tatăl meu. Ei au văzut că am, la rândul meu, cetăţenie, adică justificam, nu că m-am dus eu acolo să mă dau din Congo, eu fiind din China.
Au considerat că asta „dă mai bine“?
Dă mai bine şi pentru ce am cântat. Am cântat „Nessun Dorma“ şi „'O Sole Mio“, li s-a părut ideea asta de italian. Bun. Niciodată nu m-am ferit şi asta ţi-o spun încă o dată şi nu am nicio jenă, nu a fost vreo strategie decât de marketing a lor, eu chiar le-am dat un sfat prin acele chestionare şi nu consider nici că am fost cobaiul lor. În a doua fază în care toţi românii s-au simţit jigniţi, mi-au spart toate oalele în cap, că am spus direct că sunt italian, deci a fost de „cascadorii râsului“. Prima dată am zis că m-am născut în România şi a doua oară am zis „am 38 de ani, sunt din Italia“. Dar, la urma urmei, mă gândesc eu, momentul în sine e important, cred că muzica nu are culoare, nu are naţiune, apropo de patriotismul ăsta exacerbat aiurea… Ştii? Eu nu m-am dus la olimpiadă acolo să reprezint România, am făcut asta, am reprezentat România la Eurovision cu mândrie, dar, mă rog, ăştia suntem noi câteodată, nu ştim să ne apreciem.
Dar cum a fost pentru tine experienţa X Factor UK?
Această experienţă mi-am făcut-o singur, cu mâna mea, m-am dus acolo ca urmare a unui pariu pierdut, nu mi-am plănuit foarte mult. De fapt, eu nu mi-am plănuit nimic din ce s-a întâmplat şi din ceea ce sunt astăzi în zona publică. Eu mi-am plănuit să termin Conservatorul, să fiu cântăreţ, ceea ce am şi făcut de altfel, dar asta e neaşteptat, într-un mod plăcut.
M-am dus la X Factor şi am crezut că va fi uşor, dar nu a fost, am avut vreo şase preselecţii înainte, în faţa a şase comisii diferite, nebunia de pe lume. Mai sunt şi aranjamentele lor, nu mă interesează, dar eu m-am dus strict să îmi fac cartea de vizită şi anume acest fenomen de „first audition“, care devine viral. Eu am devenit numărul doi în trending în mai puţin de trei zile, a fost nebunie, mă rog, a fost şi nebunia cu româno-italianul, cu articole din cele mai trăsnite din partea tabloidelor. Acum a fost una nouă şi am leşinat de râs, „Italianul Cezar Ouatu «fură» banii românilor de Crăciun“, făcându-mi un mare promo mie, punându-mi afişul concertului meu şi descrierea lui.
Cert este că o să am o întâlnire cu Simon Cowell, de fapt ăsta a fost şi principalul motiv pentru care m-am dus acolo, sincer să fiu. Eu am două personaje mari şi late în lume la ora asta pe care le visez. Mai exact, Simon Cowell e suficient să îmi deschidă porţile mai departe şi către un mare producător muzical, cum este David Foster, marele compozitor care a scris toate piesele lui Celine Dion, Michael Buble.
Cam asta e, mi-am făcut-o cu mâna mea şi mi-am făcut-o bine. Din când în când trebuie să dai un refresh, nu să te mulţumeşti cu puţin. Tata tot timpul mi-a spus: „Viaţa e ca un maraton, dar câteodată unii, spre final, ies, se detaşează. Fii printre ei!“.
Spuneai şi că ai vrut să obţii vizibilitate cu participarea la acest concurs. Ai mai primit oferte?
Da, urmează să vedem datele şi alte detalii tehnice, iar „Caesar“ să fie tipul ăla cu barbă care cântă piese cunoscute, dar în manieră proprie. Şi sper să fiu un punct de referinţă în zona asta de pop-opera la nivel global. Eu studiez piaţa şi tot ce înseamnă artist pop-opera şi cred că a venit vremea lui Cezar de România, şi, mă rog, puţin de Italia (râde).
Mai spuneai că există posibilitatea să te reîntorci în concurs. Ce veşti ai în acest sens?
Era ideea de wild card, din câte am înţeles asta nici nu s-a mai luat în calcul, eu nu am mai fost chemat. Pot să spun că şi la ultima probă am ieşit în ovaţii din partea a 4000 de oameni, care scandau şi erau destul de revoltaţi, iar juriul era în picioare, oarecum în lacrimi.
Crezi că ţi s-a făcut o nedreptate că a fost aleasă o altă concurentă, aşa cum spuneau fanii?
Nu ştiu. Cea care mi-a luat locul, să zic aşa, Jenice, într-un fel mă bucur pentru ea, are o vârstă, a avut un hit acum mai mulţi ani şi eu cred că pentu un artist la vârsta respectivă e frumos şi poţi să îi dai o şansă în plus. Eu o să am strada mea, nu e vreo dramă, m-am şi dus în joacă oarecum acolo. Mă gândesc că e şi treaba asta, că sunt la un nivel profesional prea sus, Google zice multe despre mine, cu toate că nu există neapărat o interdicţie în acest sens. Dar eu nu las să se răcească treaba asta şi le spun că se pot face foarte mulţi bani cu mine şi eu cu ei.
Ce crezi că ţi-a lipsit pentru a câştiga Eurovisionul?
N-aş putea să zic că ţara e de vină, cu toate că erau mulţi din alte delegaţii care îmi spuneau „mamă, dacă reprezentai altă ţară, rupeai“. Nu ştiu, piesa nu era rea, dar eu, dacă mă întrebi, m-aş fi dus cu o baladă, cum am apărut eu, adică cu un altfel de piesă. E clar că joacă un rol important şi ţara pe care o reprezinţi, mai departe sunt chestiuni care mă depăşesc. Şi cât de pregătită este ţara pentru a găzdui acest eveniment, pentru că e un eveniment mare care poate genera foarte multe venituri. Tu ca şi câştigător, nu câştigi nimic, de fapt. A, poţi câştiga nişte contracte de imagine, dar efectiv, Eurovisionul nu îţi oferă nimic în afară de vizibilitate.
Ai mai încerca să mergi la Eurovision?
Nu, cred că pe zona Eurovision, cel puţin în România, am făcut tot ce s-a putut face vreodată posibil ca artist. Am fost în juriu în România, internaţional, am prezentat Selecţia Naţională Eurovision de anul acesta, deci le-am făcut pe toate.
Acum, dacă m-aş mai reprezenta încă o dată ca şi interpret, nu ştiu ce să zic. Clar aş reprezenta încă o dată România, cu toţi haterii care mă urăsc după episodul „X Factor“, dar doar dacă am garanţia că noi, ca ţară, geopolitic suntem OK. Pentru că, repet, şi o spun deschis, Eurovisionul nu înseamnă doar muzică. Din păcate, există şi o loterie geopolitică, care, cu siguranţă aduce multe venituri ţării câştigătoare, adică în materie de turism şi aşa mai departe. Eurovisionul atrage foarte mulţi turişti şi nu ştiu dacă România… Cu toate că România este pregătită pentru cele mai tari festivaluri care atrag o grămadă de turişti din toată lumea, de la Untold, la Festivalul Enescu, totuşi, România reprezintă un punct important de plecare. Acum nu aş vrea să devin vreun veteran, cum sunt mulţi artişti români care se prezintă an de an la Eurovision. Nu, ori mă duc să câştig cu totul, ori dacă simt că nu se poate, prefer să nu mă duc.
Cu ce artist sau cu ce fel de piesă crezi că ar trebui să concureze România pentru a câştiga?
Eu cred că Eurovisionul nu are o reţetă, mi-a plăcut mie ideea asta, că m-am considerat un oarecare predecesor al acestor apariţii ciudate, n-a câştigat bărbatul cu rochie, adică eu, iar la un an sau doi după a câştigat femeia cu barbă. E clar că eu, în momentul de faţă, şi fără falsă modestie ţi-o spun, dacă m-aş întoarce la Eurovisionul mare, nu mă refer la România, eu ca şi personaj sunt foarte iubit… O altă chestie, cei care sunt pe nişa Eurovision cunosc faptul că este un fenomen foarte urmărit şi cu vizibilitate după Oscar.
Eurovisionul înseamnă o mare suflare homosexuală, adică e un fel de „paradă gay“, am fost acolo şi ştiu ce înseamnă chestia asta şi mi se pare extraordinar. Dar cred că dacă m-aş duce acolo, cu siguranţă aş suscita mare interes, dar în afară de faptul că e un concurs de creaţie la urma urmei, repet, mai contează şi să fim noi OK ca ţară, că noi am fost şi descalificaţi în anul în care eu am fost în juriul internaţional. Ovidiu Anton, care câştigase după vreo cinci participări eşuate, nu a mai putut să reprezinte România pentru că am fost descalificaţi din cauze pecuniare.
Fanii Eurovision iubesc oarecum şi bizarul şi chestiile astea „wow“, dar uite, şi Conchita a venit cu o piesă foarte bună, dar şi cu povestea şi personajul în sine, care a vândut atât de mult până să ajungă să fie imaginea celei mai importante bănci din Austria. Ca să vezi cât de deschişi sunt ca popor,aparentul popor conservator austriac. De asta zic, ar trebui să fim şi noi mai deschişi ca popor.
Ce părere ai despre câştigătoarea din 2018 şi despre controversa creată în jurul ei?
O voce fantastică, o prezenţă hazlie, fun şi un instrument vocal foarte bun. Ca să vezi, cred că Eurovisionul are o reţetă în care se merge mai mult pe şoc. Da, mie mi-a plăcut şi dacă stau să o gândesc din punct de vedere strategic, dacă m-aş prezenta anul viitor în Israel şi să am o piesă strong, va fi nebunie, pentru că mă iubesc foarte mult oamenii în zona aia. Dar trebuie să simt că piesa e OK din punct de vedere muzical. Eu sunt genul de artist care gândeşte în felul următor, mai ales la Eurovision: ai trei minute pe care le cânţi acolo, eu sunt adeptul primelor 10 secunde. Dacă în 10 secunde nu reuşeşti să faci ascultătorilor „piele de găină“, mai bine nu te mai duci. La Eurovision, în primele 30 de secunde trebuie să rupi şi să fii „wow“, iar următoarele două minute să fie apoteotice.
De-a lungul carierei au fost şi proiecte sau piese pe care le-ai refuzat simţind că nu rezonezi?
Da, am refuzat piese. Mi s-au trimis piese chiar şi de la case de producţii mari din România, tot în ideea de a apărea cu un hit sau cu o piesă nouă pe radio. Am avut la un moment dat o piesă, „Painful Love“, scrisă de cei de la HaHaHa Production, un clip foarte fain realizat, chiar e o poveste acolo şi o baladă de despărţire foarte frumoasă. Dar cam atât, nu a intrat pe radio, cu toate că producţia a fost destul de costisitoare.
Se încarcă comentariile...
