Imagini inedite cu Victoria Beckham la 15 ani, înainte să devină un reper în modă: un zâmbet larg şi păr cârlionţat, în prima şedinţă foto profesionistă FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O serie de imagini inedite cu designerul de modă britanic Victoria Beckham au fost făcute publice şi prezintă o puştoaică de 15 ani în timpul primei şedinţe foto profesioniste.

Femeie de afaceri, model, designer de modă, actriţă şi cântăreaţă, Victoria Beckham, în vârstă de 42 de ani, a fost cândva o copilă care visa la o carieră măreaţă. În urmă cu aproape trei decenii, pe când avea doar 15 ani şi era total necunoscută, Victoria Caroline realiza prima şedinţă foto profesionistă pentru London Academy of Health and Beauty. 

La fel de elegantă şi cu un zâmbet larg, vedeta este surprinsă în mai multe imagini alături de alte tinere promovând metode de înfrumuseţare. Într-una dintre fotografii, publicată de „Daily Mail“, apare purtând uniforma instituţiei şi părul natural, cârlionţat. De asemenea, într-un alt cadru este înfăţişată cu un prosop în jurul capului, pregătindu-se de un tratament facial. 

image

FOTO Daily Mail 

Şedinţa foto a avut loc pe când starul internaţional locuia cu familia în Goffs Oak, Hertfordshire. Acea perioadă coincide cu cea în care a început să urmeze cursurile unei şcoli de teatru în speranţa de a-şi clădi o carieră în industria cinematografică. 

În anul 1933, Victoria Beckham s-a prezentat la o audiţie pentru o reclamă, iar potrivit anunţului erau căutate „fete inteligente, extrovertite, capabile să cânte şi să danseze“. Un an mai târziu, Victoria se alătura grupului pop Spice Girls. 

image

FOTO Daily Mail 

Într-un interviu pentru revista „Allure“, Victoria a recunoscut că întâlnirea cu partenerele din trupă, Geri Halliwell, Emma Bunton, Melanie Brown şi Melanie Chisholm, i-a sporit încrederea de sine, după ce a fost batjocorită în şcoală. 

„Nu am mers la o şcoală privată, am ales o şcoală publică. Nu a fost o perioadă foarte plăcută. Am fost agresată de colegi pentru că eram diferită de toţi ceilalţi. Nu doresc asemenea lucruri niciunui copil, pentru că este oribil. Cred că întâlnirea cu fetele m-a făcut să am mai multă încredere în mine. Toate credeam că am fost respinse. Am fost obligate să muncim mult, iar ele m-au ajutat să mă accept aşa cum sunt“, a dezvăluit Victoria Beckham. 

image

FOTO Daily Mail 

Pe de altă parte, într-un interviu recent, Victoria a recunoscut că microfonul ei era adeseori oprit în timpul concertelor grupului Spice Girls. Grupul Spice Girls a fost înfiinţat la Londra, în 1994, de cântăreţele şi dansatoarele Victoria Beckham, Emma Bunton, Melanie Brown, Melanie Chisholm şi Geri Halliwell. Albumele formaţiei s-au vândut în peste o sută de milioane de copii pe plan mondial, iar trupa a devenit un veritabil fenomen mondial, cunoscut sub numele de „Spice Mania“. 

După destrămarea formaţiei, Victoria Beckham a urmat o carieră solo, având patru piese în primele zece poziţii ale topurilor muzicale din Marea Britanie. A apărut în cinci documentare şi reality show-uri de televiziune şi a fost invitată specială în emisiunile „Project Runway“, „Germany's Next Topmodel“ şi „American Idol“. În ultimul deceniu, s-a făcut remarcată prin alegerile vestimentare impecabile, dar şi pentru succesul din industria modei. 

Victoria Beckham s-a căsătorit în anul 1999 cu fostul fotbalist englez David Beckham (41 de ani) şi au împreună trei fii şi o fiică. Ea s-a remarcat în industria modei în anul 2008, când şi-a deschis propria casă de modă, iar în 2011 a câştigat British Fashion Award pentru cel mai bun brand de designer al anului. Anul trecut, brandul Beckham a fost estimat la 500 de milioane de lire sterline, echivalentul a peste 630 de milioane de euro.

Victoria şi David Beckham sunt căsătoriţi de peste 17 ani şi au împreună patru copii FOTO Guliver/Getty Images

image
Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite