Dan Negru a explicat de ce nu votează şi nu-i susţine nici pe Dragnea, nici pe Iohannis: „Sunt prea mulţi clovni buni doar de show-urile mele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Negru (47 de ani) a scris o postare pe pagina sa de Facebook în care oferă lămuriri, după ce a mărturisit că a fost întrebat insistent de partea cui se poziţionează, având în vedere tensiunile dintre societatea civilă şi partidul PSD aflat la guvernare.

Dan Negru a răspuns pe Facebook întrebărilor privind poziţia sa faţă de PSD şi protestele românilor, în urma cărora s-au înteţit tensiunile dintre politicieni şi societatea civilă. 

Prezentatorul Antenei 1 a afirmat că „nu votează nici cu Dragnea, nici cu Iohannis“. Mai mult, Dan Negru afirmă că în partidele politice „sunt prea mulţi clovni buni doar de show-urile mele“. 

„Am inboxul plin de mesaje de genul: «Cu cine ţii, Negrule?» «Eşti cu noi sau cu ei?». Deci, nu votez cu Dragnea. Nu votez cu Iohannis. Nu votez! Prin PSD, PNL, USR, ALDE şi ălelalte sunt prea mulţi clovni buni doar de show-urile mele. Nici M**e, nici PSD“, a scris Dan Negru. 

Prezentatorul a povestit şi o întâmplare din perioada alegerilor prezidenţiale din '92, pe când lucra la Radio Timişoara şi mărturiseşte că „a scăpat doar cu o somaţie“, după ce a difuzat la radio piesa „Go, Johnny, Go“. În '92, Ion Iliescu a fost ales preşedinte, cu peste 60% din voturi, în turul al doilea.  

„În duminica alegerilor din ‘92 am dat toată ziua la radio melodia «Go, Johnny, Go». Seara, Cristi Paţurcă mi-a spus la telefon ca mă vor da afară. Am scăpat cu o somaţie. N-a meritat!“, a scris prezentatorul Antenei 1. 

În plus, Dan Negru mărturiseşte că „a fost păcălit“ de toţi liderii politici pe care i-a susţinut şi spune că aşteaptă şi în România un politician asemenea actorului şi activistului politic italian Beppe Grillo, care a înfiinţat partidul Mişcarea Cinci Stele. 

„Am fost regalist până când Principele Duda a candidat la preşedinţie. L-am crezut pe Coposu până când l-am văzut pe Emil Constantinescu. M-au păcălit toţi! Într-o criză asemănătoare italienii l-au găsit pe Beppe Grillo un actor carismatic, inteligent, anti-sistem, care a câştigat Italia înfiinţând partidul «M5S». Aştept carisma, inteligenţa. Îl aştept pe Grillo de România. Până atunci, sunt pe Netflix... #casadepapel. Ăsta e Beppe Grillo. Seamănă cu vreunul de la noi?“, a încheiat prezentatorul. 

  

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite