Citatul săptămânii: „La TVR, cenzura continuă. Stelian Tănase nu înţelege că TVR nu este grădina proprie de zarzavat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acuzaţiile de cenzură aduse de jurnalistul Adelin Petrişor şefului SRTv Stelian Tănase, reacţia membrului CNA Valentin Jucan cu privire la acest caz şi declaraţiile făcute de mama fetei violate din Vaslui, care susţine că apariţia fiicei sale în cadrul emisiunii „La Măruţă“ nu s-a făcut la iniţiativa acesteia sunt câteva dintre evenimentele care au marcat ultimele zile. „Adevărul“ vă prezintă cele mai importante declaraţii ale săptămânii.

Carmen Munteanu, mama fetei din Vaslui care a fost abuzată sexual de şapte tineri, a trimis Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) o scrisoare în care detaliază circumstanţele în care a apărut, alături de fiica ei, în emisiunea „La Măruţă“, difuzată de Pro TV.

Membrul CNA Valentin Jucan a făcut publică scrisoarea semnată de mama tinerei violate din Vaslui în care se precizează „în mod expres“ că apariţia fetei în ediţia din 21 iulie a emisiunii „La Măruţă“ nu s-a făcut la iniţiativa acesteia, cum au declarat în repetate rânduri atât realizatorul Cătălin Măruţă, cât şi reprezentanţii Pro TV.

Femeia a povestit cum reporterul emisiunii „La Măruţă“ a intrat în curtea casei, fără însă a fi invitat, şi i-a cerut să intre cât mai repede în casă pentru a evita să fie filmaţi de ceilalţi reporteri aflaţi în faţa casei. Ulterior, reporterul a insistat ca mama victimei să apară în emisiunea „La Măruţă“, pentru doar cinci minute, promiţându-i că îi va fi protejată identitatea. De asemenea, doamna Munteanu afirmă că realizatorul Cătălin Măruţă „a promis personal“ avocatei care o reprezintă în instanţă pe fiica sa că „nu va face niciun gest“ pentru a o convinge pe elevă să intre în direct. 

Scrisoarea integrală a lui Carmen Munteanu poate fi citită aici.

În timpul pauzei publicitare, echipa emisiunii «La Măruţă», aflată în incinta locuinţei mele, a început „presiunile” asupra fiicei mele, căreia i-au spus «ar fi bine şi frumos să mulţumească ea personal celor care o susţin” pentru că „uite câtă lume este alături de tine». Aceasta s-a simţit datoare să facă acest gest însă precizez în mod expres că intervenţia fiicei mele nu s-a produs din iniţiativa fiicei mele, respectiv nu la cererea acesteia ci în urma demersurilor echipei «La Măruţă». Carmen Munteanu, mama fetei violate din Vaslui

Postul de televiziune Pro TV nu a primit nicio sancţiune de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în cazul emisiunii „La Măruţă“ în care a fost dezvăluită identitatea victimei violului din judeţul Vaslui, singura propunere făcută, amenda maximă de 200.000 de lei, neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată. În acest caz, membrul CNA Valentin Jucan a propus iniţial o sancţiune dură - întreruperea emisiei obişnuite a Pro TV pentru zece minute, între orele 19.00 - 19.10, potrivit legislaţiei audiovizualului -, însă ulterior şi-a retras propunerea.

Potrivit afirmaţiilor făcute de Valentin Jucan, Monica Gubernat şi Dorina Rusu, cazul ar putea fi rediscutat într-una dintre şedinţele viitoare ale Consiliului. La scurt timp după votul din CNA, Jucan a publicat pe Facebook un mesaj în care cataloghează voturile „împotrivă“ drept ruşinoase.

Difuzarea imaginii fetei violate la Vaslui este în interes public. Aşa au considerat astăzi trei dintre membrii CNA. Aceştia au votat împotriva sancţionării postului Pro TV. CNA spune DA violului mediatic prin voturile ruşinoase exprimate de Laura Georgescu, Radu Călin Cristea şi Radu Herjeu Valentin Jucan, membru CNA

Peste 700 de angajaţi ai Societăţii Române de Televiziune (SRTv) solicită Parlamentului să ia urgent măsuri pentru salvarea TVR, să analizeze performanţele actualei structuri de conducere a Televiziunii Române şi să îi înlocuiască pe managerii care nu şi-au dovedit competenţa. Totodată, Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea susţine că trebuie găsită urgent o soluţie în privinţa situaţiei de la televiziunea publică.

Scrisoarea, semnată de Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), sindicatul reprezentativ din SRTv, are ataşate tabelele cu semnăturile a peste 700 de salariaţi ai Televiziunii Române, printre care se numără atât membri de sindicat, cât şi angajaţi care nu sunt membri ai sindicatului. Angajaţii Televiziunii române solicită deputaţilor şi senatorilor să ia măsuri de urgenţă prin care să salveze această instituţie strategică a statului român, dar şi să dispună controale ale organelor statului la Televiziunea Română, care să stabiliească vinovaţii de situaţia SRTv. În plus, parlamentarilor li se solicită să analizeze performanţele conducerii actuale a TVR.

Totodată, preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, 27 iulie,  că trebuie găsită urgent o soluţie în privinţa situaţiei de la televiziunea publică. Acesta a mai precizat că, din punctul său de vedere, nu este vinovată conducerea TVR, însă decizia aparţine Parlamentului.

Sunt specialişti, trebuie luată o decizie, legată de perpetuarea acestei situaţii, pentru că marea problemă acolo, nu cred că este conducerea, din punctul meu de vedere, poate să fie vinovată, poate nu. Dar discuţiile s-au dus în legătură cu cine să fie şeful TVR, poate să fie schimbat, poate nu. Este o decizie a Parlamentului, dar discuţiile trebuie duse până la capăt Liviu Dragnea, preşedinte interimar PSD

Aproximativ 150 de angajaţi ai TVR s-au adunat în curtea instituţiei, miercuri, 29 iulie,  în semn de protest faţă de deciziile de marţi, 28 iulie, ale Consiliului de Administraţie, care prevăd reducerea timpului de lucru şi, implicit, a salariilor angajaţilor şi începerea discuţiilor în vederea concedierilor colective.Sorin Rada, fostul lider al sindicatului din SRTV, a declarat pentru „Adevărul“ că, dacă situaţia postului public nu se remediază, săptămâna viitoare va intra în greva foamei. „Alături de colegul Ion Moraru, voi intra în greva foamei, dacă această situaţie aberantă nu-şi va găsi o rezolvare. Se pare că nu există o altă şansă pentru a atrage atenţia asupra abuzului la care suntem supuşi“, a explicat Rada. 

De asemenea, Rada a afirmat că Guvernul „fură bani din TVR“ şi se află în conflict cu Televiziunea Română, precizând că ANAF a blocat conturile instituţiei la presiunea primului ministru Victor Ponta. 

Ultima întâlnire cu Stelian Tănase a fost în urmă cu aproximativ două săptămâni, la acea şedinţă au fost prezenţi şi liderii celor patru sindicate din TVR, iar domnul Stelian Tănase ne-a declarat cu cinism şi nonşalanţă că va trebui să dea afară 800-1000 de angajaţi. Asta nu e o soluţie. Domniei sale, la 25000-26000 de RON salariu, nu-i pasă de un amărât care câştigă 1700 de RON. O parte mică aparţine salariaţilor care nu au avut curajul să-şi spună punctul de vedere, cea mai mare parte din vină este a Guvernului, care fură sume extraordinare de bani din TVR, din buzunarul cetăţenilor, iar o a treia parte din vină aparţine conducerilor succesive ale TVR, numite pe criterii politice Sorin Rada, fost lider al sindicatului din SRTV

Jurnalistul TVR Adelin Petrişor spune că o ştire pe care a făcut-o despre un protest desfăşurat în curtea SRTv, în timpul căruia Stelian Tănase, şeful instituţiei, vorbea cu angajaţii, l-a supărat pe Tănase, care i-ar fi sunat pe şefii ziaristului, iar materialul său nu a mai fost difuzat.

Pe blogul său, Adelin Petrişor precizează că Stelian Tănase a sunat la Ştirile TVR şi, ulterior, materialul său nu a mai intrat la jurnalele de seară ale Televiziunii Române.

„ANAF a deblocat conturile TVR. Stelian Tănase le-a dat această veste celor care îi pichetau biroul, nemulţumiţi de tăierile salariale. Am fost şi eu acolo şi am făcut o ştire. Ştirea mea l-a deranjat pe însuşi preşedintele Stelian Tănase. El a sunat la ştiri şi materialul nu a mai intrat şi la jurnalele de seară. Preşedintele a simţit că nu e suficient şi, într-o ediţie specială, a ţinut să menţioneze că ştirea nu a fost «redactată bine». Pe bune? O ştire care te dezavantajează nu e neapărat proastă, domnule Tănase“, îi transmite Adelin Petrişor lui Stelian Tănase.

Cum mi-am dat seama că am făcut bine o ştire? Am deranjat ambele părţi implicate. Este vorba despre ştirea legată de protestul (n.r. - de joi) de la TVR. Protestatarii mi-au reproşat că i-am numit «angajaţii TVR» şi nu «colegii mei». Le-am explicat că la Ştiri căutăm un ton neutru. Cel mai ofuscat a fost însă Stelian Tănase. Iniţial, s-a plâns şefilor mei de la Ştiri şi materialul nu a mai fost difuzat la orele 18 (n.r. - la TVR 2), şi 20 (n.r. - la TVR 1). Ulterior, într-o ediţie specială, Stelian Tănase a spus că ştirea despre întâlnirea lui cu angajaţii a fost redactată prost. M-aş fi aşteptat ca Mihai Constantin (n.r. - moderatorul «Ediţiei speciale») să îl roage să-şi argumenteze punctul de vedere, cel puţin aşa ar trebui să facă un moderator. Mihai nu a făcut asta. Cred că aşa e mai comod în vremuri tulburi. Oricum, poate ar trebui să îi spună cineva şi lui Stelian Tănase că o ştire nu e proastă doar pentru că-l dezavantajează pe el Adelin Petrişor, jurnalist

Odată expusă această situaţie, Valentin Jucan, membru la Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), s-a sesizat şi a adresat o notă consiliului prin care subliniază cenzura lui Stelian Tănase. „La TVR, cenzura continuă. Stelian Tănase nu înţelege că TVR nu este grădina proprie de zarzavat, prin urmare comportamentul «de cizme» nu este potrivit. Am sesizat CNA în legătură cu situaţia expusă de Adelin Petrişor“, a scris Jucan pe Facebook.

Debutul emisiunii „Ce spun românii“ îl aduce, încă odată, pe Cabral în atenţia publicului telespectator. Înainte ca Pro TV să dea startul noii emisiuni-concurs, „Adevărul“ a stat de vorbă cu simpaticul prezentator, care ne-a povestit totul despre noul său proiect, despre cum vede el televiziunea, dar şi despre copilăria cu un singur părinte biologic.

După ce mi-au strigat primele câteva mii de oameni „negrule“, „cioroiule“, eram obişnuit cu ideea că vor mai striga câţiva. Dar niciodată toţi, ba chiar foarte puţini. Eu nu am spus niciodată că negri sunt discriminaţi. Am spus că există o parte mică dintre ai noştri care fac treaba asta, dar, per ansamblu, România este o ţară extrem de primitoare şi de caldă, şi chiar dacă, de multe ori, vorbele spun nişte lucruri, faptele în sine sunt mult mai prietenoase decât par Cabral, realizator TV
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite