Adelin Petrişor spune că Stelian Tănase a intervenit pentru ca o ştire să nu mai fie difuzată la TVR: „O ştire nu e proastă doar pentru că-l dezavantajează pe el“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adelin Petrişor
precizează că Stelian Tănase a sunat la Ştirile TVR şi,
ulterior, materialul său nu a mai intrat la jurnalele de seară ale
Televiziunii Române FOTO Arhivă
Adelin Petrişor precizează că Stelian Tănase a sunat la Ştirile TVR şi, ulterior, materialul său nu a mai intrat la jurnalele de seară ale Televiziunii Române FOTO Arhivă

Jurnalistul TVR Adelin Petrişor spune că o ştire pe care a făcut-o despre un protest desfăşurat în curtea SRTv, în timpul căruia Stelian Tănase, şeful instituţiei, vorbea cu angajaţii, l-a supărat pe Tănase, care i-ar fi sunat pe şefii ziaristului, iar materialul său nu a mai fost difuzat, scrie Mediafax.

„Cum mi-am dat seama că am făcut bine o ştire? Am deranjat ambele părţi implicate. Este vorba despre ştirea legată de protestul (n.r. - de joi) de la TVR. Protestatarii mi-au reproşat că i-am numit «angajaţii TVR» şi nu «colegii mei». Le-am explicat că la Ştiri căutăm un ton neutru. Cel mai ofuscat a fost însă Stelian Tănase. Iniţial, s-a plâns şefilor mei de la Ştiri şi materialul nu a mai fost difuzat la orele 18 (n.r. - la TVR 2), şi 20 (n.r. - la TVR 1). Ulterior, într-o ediţie specială, Stelian Tănase a spus că ştirea despre întâlnirea lui cu angajaţii a fost redactată prost. M-aş fi aşteptat ca Mihai Constantin (n.r. - moderatorul «Ediţiei speciale») să îl roage să-şi argumenteze punctul de vedere, cel puţin aşa ar trebui să facă un moderator. Mihai nu a făcut asta. Cred că aşa e mai comod în vremuri tulburi. Oricum, poate ar trebui să îi spună cineva şi lui Stelian Tănase că o ştire nu e proastă doar pentru că-l dezavantajează pe el“, a scris Adelin Petrişor pe contul său de Facebook.

„O ştire care te dezavantajează nu e neapărat proastă, domnule Tănase“

Pe blogul său, Adelin Petrişor precizează că Stelian Tănase a sunat la Ştirile TVR şi, ulterior, materialul său nu a mai intrat la jurnalele de seară ale Televiziunii Române.

„ANAF a deblocat conturile TVR. Stelian Tănase le-a dat această veste celor care îi pichetau biroul, nemulţumiţi de tăierile salariale. Am fost şi eu acolo şi am făcut o ştire. Ştirea mea l-a deranjat pe însuşi preşedintele Stelian Tănase. El a sunat la ştiri şi materialul nu a mai intrat şi la jurnalele de seară. Preşedintele a simţit că nu e suficient şi, într-o ediţie specială, a ţinut să menţioneze că ştirea nu a fost «redactată bine». Pe bune? O ştire care te dezavantajează nu e neapărat proastă, domnule Tănase“, îi mai transmite Adelin Petrişor lui Stelian Tănase.

Ştirea lui Adelin Petrişor a fost difuzată, joi, la „Telejurnalul“ de la ora 14:00, cu titlul „TVR a plătit“. În timp ce se află în curtea TVR, între angajaţi, Stelian Tănase spune că, în condiţiile în care conturile TVR au fost deblocate de ANAF, salariile angajaţilor instituţiei nu ar mai trebui tăiate, însă o hotărâre va fi luată săptămâna viitoare, în Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române. În respectiva ştire, care apare în continuare pe site-ul stiri.tvr.ro, se aude cum unii dintre angajaţii TVR, aflaţi la momentul respectiv în curtea instituţiei, îi cer lui Stelian Tănase demisia.

Pe de altă parte, o ştire despre faptul că ANAF a deblocat conturile TVR a fost difuzată şi la „Telejurnalul“ de la ora 20.00, de pe TVR 1 (principala ediţie de ştiri a Televiziunii Române), însă nu a fost cea realizată de Adelin Petrişor. În această ştire apare doar imaginea lui Stelian Tănase în timpul întâlnirii cu angajaţii din curtea SRTv, iar în material nu se mai aude că unii dintre salariaţi îi cer demisia şefului TVR. O ştire similară cu cea de la „Telejurnalul“ de la ora 20:00, de la TVR 1, a fost transmisă şi în „Telejurnalul“ de la ora 18:00, de la TVR 2.

„O ştire prost redactată“

Pe de altă parte, într-o „Ediţie specială“ difuzată joi seară, la TVR 1, şi moderată de jurnalistul Mihai Constantin, Stelian Tănase a făcut referire la ştirea realizată de Adelin Petrişor, fără a-i preciza însă numele jurnalistului, spunând despre aceasta că „era prost redactată“. De asemenea, Stelian Tănase a avut un schimb de replici în jurul acestui subiect cu Mihai Constantin.

„Sigur că oamenii care lucrează în televiziune sunt foarte îngrijoraţi şi îi înţeleg. Astăzi (n.r. - joi) am avut o discuţie cu dânşii în curte. M-au aşteptat când am venit, din păcate...“, a spus Stelian Tănase, în timp ce Mihai Constantin a adăugat: „Am ilustrat şi noi în «Telejurnal» asta, da“.

„Foarte bine, da. Din păcate, ştirea era prost redactată. Ar trebui să-i trimitem puţin pe la Londra să înveţe cum se face la BBC o ştire“, i-a răspuns Stelian Tănase lui Mihai Constantin.

„A, ce frumos, asta-i categoria Şova - Holocaust. Îl trimitem la Washington să se şcolească, dacă gafează la Bucureşti“, a spus, în schimb, Mihai Constantin.

„Nu, n-a gafat, (n.r. - ştirea) era prost făcută, prost redactată (...) Şi el (n.r. - Şova) e prost făcut şi prost redactat“, a afirmat Stelian Tănase.

Până la ora difuzării acestei ştiri, Stelian Tănase şi Raluca Stroe Brumariu, coordonatorul Ştirilor TVR, nu au putut fi contactaţi.

Odată expusă această situaţie, Valentin Jucan, membru la Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), s-a sesizat şi a adresat o notă consiliului prin care subliniază cenzura lui Stelian Tănase. „La TVR, cenzura continuă. Stelian Tănase nu înţelege că TVR nu este grădina proprie de zarzavat, prin urmare comportamentul «de cizme» nu este potrivit. Am sesizat CNA în legătură cu situaţia expusă de Adelin Petrişor“, a scris Jucan pe Facebook.

valentin jucan facebook

Scrisoarea lui Valentin Jucan FOTO Facebook

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite