Christina Applegate s-a căsătorit. Rochia de mireasă a fost creaţia designerului român Maria Lucia Hohan
0Actriţa americană în vârstă de 41 de ani s-a măritat cu basistul Martyn LeNoble. Pentru ceremonia privată desfăşurată sâmbătă seară, Applegate s-a îmbrăcat într-o rochie semnată de Maria Lucia Hohan, creatoarea de modă a vedetelor de la Hollywood.
Potrivit revistei „People“, cei doi şi-au unit destinele în Los Angeles, în cadrul unei petreceri private, la care au asistat doar prietenii apropiaţi şi membrii familiei.
Protagonista din „Everything Is Going to Be Just Fine“ şi-a completat ţinuta semnată de Maria Lucia Hohan cu verighete marca Neil Lane. Applegate şi Martyn sunt împreună de patru ani şi au împreună o fetiţă de doi ani, Sadie.
Actriţa a recunoscut că relaţia a ajutat-o să depăşească perioada dificilă în care şi-a extirpat parţial sânii „Martyn a fost un suport extraordinar pentru mine. Fără el, nu ştiu dacă aş fi putut să depăşesc situaţia“, a declarat actriţa cu privire la mastectomia din 2008. Doi ani mai târziu, cei doi s-au logodit.