Birol Ünel, actorul preferat al regizorului Fatih Akin, a murit la vârsta de 59 de ani
0Actorul turco-german Birol Ünel, cunoscut pentru rolurile din „Soul Kitchen“ şi „Head-On“ de Fatih Akin, a murit la vârsta de 59 de ani, a transmis pentru AFP teatrul berlinez „Maxim Gorki“.
„Din păcate, pot confirma moartea lui Birol Ünel. A murit ieri (joi), la Berlin, ca urmare a unei grave maladii“, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al teatrului.
Birol Ünel s-a născut în Turcia în 1961, înainte de a emigra în Germania cu părinţii. A urmat Conservatorul din Hanovra, apoi a jucat în piese de teatru şi de televiziune, în special în celebrul serial poliţist „Tatort“.
Dar rolurile din filmele regizorului turco-german Fatih Akin l-au făcut celebru.
În „Head-On“, în 2004, Ünel interpretează un marginal alcoolic care acceptă să se căsătorească cu o tânără germană de origine turcă ce vrea cu orice preţ să scape de familia sa tradiţională foarte religioasă. A primit mai multe premii de interpretare în Europa pentru acest rol.
Akin şi Ünel au colaborat din nou în 2010 pentru „Soul Kitchen“, care a primit Marele Premiu al juriului la Festivalul de la Veneţia. Ünel interpretează aici un bucătar irascibil dintr-un restaurant din Hamburg.