Actorul Johnathon Schaech a dezvăluit că a fost molestat de Franco Zeffirelli: „A făcut lucruri de care mi-e ruşine“. Ce a răspuns unul dintre fii regizorului

Actorul Johnathon Schaech a dezvăluit că a fost molestat de Franco Zeffirelli: „A făcut lucruri de care mi-e ruşine“. Ce a răspuns unul dintre fii regizorului

Johnathon Schaech şi Franco Zeffirelli au lucrat împreună în 1992 FOTO Fox News

Actorul american Johnathon Schaech (48 de ani) semnează un eseu în care povesteşte cum a fost agresat sexual de apreciatul regizor italian Franco Zeffirelli (94 de ani) pe când avea doar 22 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un text publicat de revista „People“, Johnathon Schaech povesteşte că în 1992, în timpul filmărilor pentru „The Sparrow“, în care a jucat rolul principal, regizorul Franco Zeffirelli l-a agresat sexual. 
 
La momentul respectiv, cineastul câştigase respectul şi aprecierea breslei datorită unor producţii precum „Hamlet“, cu Mel Gibson, „The Champ“, cu Jon Voight, „La Traviata“ şi „Romeo şi Julieta“, pentru care a fost nominalizat şi la Oscar. „Oricine îşi poate închipui ce oportunitate era pentru mine să lucrez cu el“, a precizat starul serialului „Ray Donovan“.
 
Johnathon Schaech precizează că regizorul l-a făcut să se simtă inconfortabil încă din primele zile de lucru, fie că îi făcea avansuri, fie că se îmbăta şi devenea abuziv verbal.
 
„Îmi spunea cât de frumos şi minunat sunt şi îmi dădea sfaturi pentru a deveni un artist adevărat. Mi-am dat seama imediat că are alte interese. Avea în jur de 60 de ani atunci, la o asemenea vârstă nu te gândeşti că ai putea fi în pericol. Încerca să mă seducă sub pretextul că mă ajută să-mi clădesc o carieră. Obişnuia să bea foarte mult şi atunci devenea agresiv şi abuziv. Mă făcea să mă simt ca şi cum nu eram bun de nimic, tot ce făceam era greşit“, a povestit actorul. 
 
Franco Zeffirelli, în 2008, într-una dintre ultimele sale apariţii publice FOTO Guliver/Getty Images
 
Schaech susţine că i-a refuzat avansurile în repetate rânduri, însă într-o noapte cineastul l-a forţat să facă lucruri pe care nu şi le dorea: „Dormeam şi m-am trezit cu el deasupra mea, încerca să-mi facă sex oral. L-am rugat să înceteze. «Trebuie să facem asta», mi-a spus. Am simţit că mi-am părăsit corpul. M-a molestat. M-a pipăit peste tot şi a făcut lucruri de care mi-e ruşine. Dar ştiu că nu a fost vina mea. Nu m-a violat, a încercat să-mi facă sex oral, dar l-am implorat să nu o facă. Am simţit că au trecut 40 de minute, deşi cred că totul s-a petrecut în 30 de secunde. Când a văzut că nu poate obţine ce-şi doreşte, a plecat pur şi simplu. Nu m-a mai atins niciodată după acea seară.“
 
Actorul a subliniat că a fost traumatizat şi a devenit violent şi dependent de droguri, sex şi alcool: „M-am simţit zdrobit. Am simţit că întreaga lume s-a prăbuşit peste mine. Nu ştiam ce s-a întâmplat şi ce trebuie să fac. A fost îngrozitor. Un prădător mi-a oferit o oportunitate extraordinară şi în acelaşi timp a profitat de mine. Am fost molestat şi abuzat verbal.“
 
Starul susţine că a început să-şi revină în momentul în care a întâlnit-o pe actuala sa soţie, Julie Solomon, alături de care are un băieţel în vârstă de patru ani. Tot ea a fost cea care l-a convins să vorbească despre această experienţă şi să ceară ajutor de specialitate. 
 
La trei ani după lansarea filmului „The Sparrow“, Franco Zeffirelli a recunoscut public că este homosexual. Unul dintre cei doi fii adoptaţi de cineast, Pippo, a negat vehement acuzaţiile. „Tatăl meu este într-o stare precară şi nu reuşeşte să înţeleagă acest atac şi nici nu poate răspunde acuzaţiilor. Este un atac la adresa unui mare regizor şi artist aflat la sfârşitul vieţii sale. Se încearcă o distrugere incredibilă a imaginii şi a reputaţiei sale pe baza unor acuzaţii care nu sunt credibile şi nu pot fi dovedite.“ 
 
citeste totul despre: