Actorul britanic care l-a acuzat pe regizorul Bryan Singer de pedofilie a renunţat la caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul britanic care, în luna mai, l-a dat în judecată pe Bryan Singer, regizorul francizei „X-Men“, pentru agresiune sexuală, a renunţat la caz.

Potrivit contactmusic.com, reclamantul, identificat în documentele depuse în instanţă doar cu numele de John Doe, a intentat un proces împotriva lui Bryan Singer în luna mai, susţinând că regizorul l-ar fi agresat sexual în adolescenţă, în anii '90.

Pe de altă parte, Bryan Singer a depus prin avocaţii săi, la începutul lunii iulie, o moţiune prin care a solicitat instanţei respingerea acestui caz, avocaţii lui Singer şi regizorul susţinând că nu există nicio bază legală pentru acest proces.

Potrivit publicaţiei „The Hollywood Reporter“, cazul a fost clasat vineri, iar Jeffrey Herman, avocatul reclamantului, urmează să emită un comunicat în care să prezinte motivele acestei decizii.

„Suntem mulţumiţi că a renunţat la acest caz“, a declarat Martin Singer, avocatul regizorului Bryan Singer, pentru „The Hollywood Reporter“.

Acesta este cel de-al doilea proces pentru agresare sexuală intentat împotriva lui Bryan Singer în acest an. În luna aprilie, Michael Egan i-a acuzat pe Singer şi pe alte trei persoane din industria de divertisment de la Hollywood că l-au agresat sexual în 1999, în timpul unei petreceri din Hawaii, iar acest proces este încă pe rol.

Procesul a fost intentat de Michael Egan cu puţin timp înainte de lansarea celui mai recent film din franciza „X-Men", „X-Men: Days Of Future Past/ X-Men: Viitorul este trecut“, regizat de Bryan Singer.

Bryan Singer este un regizor şi producător american de film, care şi-a câştigat celebritatea odată cu lansarea lungmetrajului „Suspecţi de serviciu“, în 1995. El se bucură de o mare popularitate în rândurile fanilor de producţii SF şi benzi animate, datorită primelor două filme din seria „X-Men“ şi a peliculei „Superman Revine“.

Franciza „X-Men“ a avut până în prezent încasări de peste 2,30 miliarde de dolari.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite