Cum s-au îmbrăcat vedetele la o cină oficială ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emily şi Sharon, cu ţinute nepotrivite la o cină oficială. FOTO Getty Images
Emily şi Sharon, cu ţinute nepotrivite la o cină oficială. FOTO Getty Images

Atunci când ştii că participi la un eveniment oficial în care Secretarul General al Naţiunilor Unite este celebrat, alegi din dressing cea mai rafinată, elegantă, classy ţinută pe care să o porţi, astfel încât să respecţi natura evenimentului, dar şi să impui respect, fără a părea ostentativ.

Doar că nu toate celebrităţile invitate aseară la cina oficială de onorare a Secretarului General ONU Ban Ki-Moon, în Los Angeles, au prins ideea. Sau, poate, nici nu au vrut, preferând să atragă atenţia paparazzilor şi să mai aibă parte de ceva publicitate prin vulgaritate, totala lipsă de stil şi de simţ estetic şi exces de zel.

Aşa că vom trece în revistă ţinutele purtate de celebrele doamne şi domnişoare din showbiz, încercând să cădem de comun acord care sunt exemple de AŞA NU şi care sunt exemple de AŞA DA.

O avem la AŞA NU pe Emily Ratajkowski. Este tânără, este sexy şi face furori cu corpul ei atât de senzual. Însă nu poţi să te îmbraci atât de sumar şi de kitschios la o cină oficială, de parcă n-ai avut bani decât pentru o bucată de material înfăşurată în jurul şoldurilor. Se înţelege sex-appealul, dar ce-i prea mult strică.

Despre Sharon Stone... nici nu ştim ce să zicem. Rochia este frumoasă, elegantă, potrivită pentru evenimente de acest gen – dar nu pentru ea. Silueta nu îi permite astfel de rochii fine, de mătase, cu astfel de croi. Plus încălţămintea total nepotrivită.

Vezi mai multe exemple de ţinute nepotrivite ale vedetelor pe www.okmagazine.ro

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite