32 de ani de la moartea năprasnică a Mihaelei Runceanu. Îndrăgita artistă şi-a prezis sfârşitul
0Mihaela Runceanu, destin tragic! Marea artistă a cărei viaţă a fost curmată mult prea devreme a simţit că va muri.
Ar fi putut avea 66 de ani azi şi probabil că ar fi fost la fel de iubită. Însă în fatidica dată de 1 noiembrie 1989, Mihaela Runceanu a fost omorâtă, iar vestea a înmărmurit o ţară întreagă.
Cele mai frumoase cântece ale sale sunt adevărate ever-green-uri. „E-adevărat, iubirea mea”, ”De-ar fi să vii”, ”Conga” sau ”Iartă” încântă, în continuare, atât publicul nou, cât şi pe fanii săi devotaţi.
Sunt uimitoare informaţiile despre viaţa şi moartea artistei. În anul 1989, anul morţii sale, şi-a şocat apropiaţii cu premoniţiile sale: "Eu am să mor la 35 de ani. Dar nu vreau să mor în chinuri". Din păcate, nu a mai ajuns nici la 35 de ani. Fatidica noapte de 31 octombrie spre 1 noiembrie i-a curmat viaţa la doar 34 de ani şi jumătate.