Responsabilitate

La invitaţia domnului Cătălin Fetecău, decanul Facultăţii de Mecanică din Galaţi, am scris acest text pentru Monografia facultăţii, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la înfiinţarea instituţiei: am absolvit Facultatea de Mecanică din Galaţi, secţia Tehnologia Construcţiilor de Maşini, în anul 1988. Am fost un student mediocru.

Dar în mediocritatea mea nu regret că am urmat cursurile Facultăţii de Mecanică din Galaţi. Am învăţat la o facultate bună. Am avut profesori exigenţi, care m-au trântit cu fundul de pământ, ca să înţeleg un lucru foarte important în viaţă: responsabilitatea. Să fiu responsabil pentru fapte mele, pentru cuvintele mele, să-mi asum responsabilităţile pe care ştiu că le pot duce până la capăt şi să fiu răspunzător de vieţile altora.

În acelaşi timp, facultatea de mecanică m-a aşezat la locul meu în viaţă: în afara ingineriei. Lucrurile s-au întâmplat aşa: în sesiunea de iarnă din anul IV aveam trei examene – Electronică, Studiul Materialelor şi Electrotehnică. Examene grele! A început sesiunea şi m-am pus pe învăţat, atât cât putea să înveţe un student mediocru. Am învăţat la Electronică şi am luat 6. Bun! Am început să învăţ pentru Studiul Materialelor (Ferită, Cementită, Diagrama Fier-Carbon) şi...

Şi în mintea mea a trecut un gând: ce-ar fi ca, într-o zi, din peretele bucătăriei familiei mele să apară o rădăcină de măr! Am prins gândul şi nu i-am mai dat drumul. Da, pur şi simplu o rădăcină de măr să crească din perete, chiar deasupra chiuvetei din bucătărie! Şi atunci mi-a venit ideea să scriu o nuvelă. Dar nu puteam s-o aştern pe hârtie pentru că eram în sesiune şi trebuia să învăţ. Apoi, îmi era ruşine de părinţii mei care m-ar fi văzut că, în loc să stau cu cărţile în faţă, eu scriu... „rădăcini verzi pe pereţi“! Aşa încât, am început să „citesc“ cursurile de Studiul Materialelor şi să scriu nuvela în mintea mea, cuvânt cu cuvânt, frază după frază, neîncetat, de dimineaţa până seara. Aveam titlul nuvelei: „Mărul“. Pentru că rădăcina care apăruse din peretele bucătăriei noastre era, într-adevăr, o rădăcină de măr! Aveam începutul: „Tata era foarte tânăr şi plecase să facă Revoluţia“. Avem şi finalul: „Am rămas mulţumiţi. Mulţumiţi, nu fericiţi“.

Facultatea de mecanică m-a aşezat la locul meu în viaţă: în afara ingineriei.

M-am dus la examen şi l-am picat cu brio. M-am întors acasă şi am început să „învăţ“ la Electrotehnică. Stăteam cu cărţile deschise, dar „înlăuntrul minţii mele“ scriam la „Mărul“. La examen, am tras biletul şi, cu siguranţă, aş fi luat un 5 chinuit. Dar n-am mai rezistat! Am pus biletul pe catedră, am ieşit din sală, am fugit acasă şi am aşternut pe hârtie toată nuvela, dintr-o suflare: şase pagini. De atunci, din 1986, n-am modificat un cuvânt din „Mărul“. Am inclus-o în volumul meu de debut. Nu este o nuvelă excepţională, dar este primul meu text de scriitor profesionist. Este textul care m-a „bătut pe umăr“: nu eşti bun de inginer, caută-ţi altceva de muncă!

Sunt mândru că am urmat Facultatea de Mecanică din Galaţi. Aici am învăţat să fiu responsabil pentru viaţa mea, pentru vieţile altora.