Diplome recunoscute pentru absolvenţii de studii neacreditate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 70.000 de absolvenţi de studii universitare neacreditate vor avea diplome recunoscute de Ministerul Educaţiei după ce Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în acest sens stârnind rumoare în rândul specialiştilor în Educaţie, dar şi în rândul celor cu acte în regulă, care condamnă decizia parlamentarilor.

Actul normativ a fost aprobat după ce, timp de doi ani, Ministerul Educaţiei a pierdut, pe bandă rulantă, procesele intentate de 18.000 de absolvenţi de studii superioare neacreditate, majoritatea organizate de Universitatea „Spiru Haret”.

Totodată, documentul prevede şi o serie de piedici legale şi sancţiuni usturătoare pentru instituţiile de învăţământ care vor mai apela la astfel de practici, susţin oficialii din Educaţie. Pe de altă parte, experţii în Educaţie condamnă decizia guvernanţilor spunând că educaţia superioară românească ajunge să fie şi mai decredibilizată în condiţiile în care angajatorii deja nu se mai interesează de studiile superioare ale resursei umane.

„De suferit, suferă toată societatea. În inflaţia de diplome din România, nu mai ştie nimeni care sunt acelea obţinute pe merit şi care pe bani. Angajatorii nu pot lua de bune diplomele emise de Ministerul Educaţiei şi se descurcă cum pot, testând cu forţe şi resurse proprii ce ştie absolventul să facă. Cel mai mult suferă absolvenţii merituoşi, care au muncit cu perseverenţă şi talent pentru diplome, şi care sunt acum priviţi cu suspiciune de către angajatori, la grămadă cu ceilalţi absolvenţi. Costurile înseamnă neîncredere sau chiar dispreţ pentru diplomele universitare româneşti“, a explicat Ştefan Vlaston, expert în Educaţie şi blogger adevarul.ro.

Ce riscă universităţile care nu respectă legea

Acesta spune că ordonanţa de urgenţă are şi câteva puncte bune. Mai exact, universităţile care înmatriculează studenţi peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată, ori la programe de studii organizate la forme de învăţământ, limbă de predare şi locaţii geografice neacreditate riscă sancţiuni drastice, a căror valoare este de 10 ori mai mare ca valoarea taxelor de şcolarizare încasate pentru respectivul program de studii.

„Abaterile se vor sancţiona cu lichidarea programului de studii, în cazul în care încălcarea dispoziţiilor legale se referă la un singur an universitar şi la un singur program de studii sau cu desfiinţarea universităţii, în cazul în care se constată încălcarea dispoziţiilor legale la două sau mai multe programe universitare sau pe parcursul a cel puţin  doi ani universitari”, prevede documentul aprobat de Guvern.

Expertul în Educaţie Marian Staş spune că este vorba de „închiderea formală a unei trebuşoare murdare, un precedent nefinalizat juridic  având în vedere ca mulţi au câştigat în instanţă recunoaşterea studiilor absolvite. De asemenea, asistăm la interzicerea categorică şi sancţionarea drastică a unor asemenea potenţiale derapaje, ceva de genul «niciodată de acum încolo». Practic, asta înseamnă ieşirea din echivoc a unui număr de zeci de mii de absolvenţi aflaţi în ape tulburi”, a conchis Staş.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite