Cum facem să avem mai multe femei în management?

S-au schimbat multe lucruri de-a lungul timpului în materie de integrare a femeilor în mediul de business şi în societate. Oare?

Aseară am prins începutul unui film. Acţiunea se petrecea în anii '70 în Londra. O femeie, frustrată de faptul că, deşi era o profesionistă foarte bună, nu era promovată într-o funcţie de conducere, decide să ajute la jaful companiei în care lucra. Nu ştiu cum s-a terminat filmul şi dacă a returnat până la urmă diamantele furate, dar mi-au rămas în minte notiţele ei: "1223 de filiale ale companiei, 0 femei manager". Sigur că între timp lucrurile s-au schimbat, nu?

Câteva statistici arată că, într-adevăr, anul acesta 51% din poziţiile de management din China sunt ocupate de femei, faţă de 25% în 2012. De asemenea, la nivel mondial, numărul femeilor în management a ajuns la pragul de 24%.

Cu toate astea, în SUA, tărâmul tuturor posibilităţilor şi ţara care pune accent pe egalitatea între diferite categorii de oameni, doar 10-15% din poziţiile de senior leadership din mediul corporate sunt ocupate de femei. Mai mult, niciuna dintre cele 13 companii conduse de statul corean nu are o femeie în poziţie de conducere. Şi dintre cele 1.787 companii înregistrate, doar 0.73% sunt conduse de femei. În schimb, anul acesta Korea şi-a instituit primul preşedinte de sex feminin. Parcă nu mai pare aşa diferit de situaţia din film, nu?

De ce nu ajung femeile în poziţii de conducere?

Un articol HBR susţine că ar fi 3 motive pentru care femeile nu ajung în poziţii de conducere (nu sunt competente, nu vor, sunt competente şi vor, dar se lovesc de prejudecăţi) şi aduce un al patrulea motiv (femeile nu au suficientă încredere). Vreau să cred că motivele 1 şi 3 sunt foarte rare în societatea de azi şi că femeile pot fi suficient de competente pentru a fi leaderi, iar atunci când asta se întâmplă, situaţiile în care nu sunt promovate sunt mult mai rare decât în filmul nostru din Londra anilor '70.

Referitor la celelalte motive, de ce nu ar vrea femeile să fie lideri? Nu e interesant să ai un rol respectat şi bine văzut de oameni în societate? Un alt articol, al unui antreprenor din SUA, ne spune de ce femeile nu vor fi CEO (sau nu într-un raport prea mare faţă de bărbaţi). El povesteşte cum femeile au de multe ori de ocupat un rol important acasă, cel de mamă. Pentru că timpul din zi e limitat şi pentru mame (ştiu, n-aţi zice asta dacă vă uitaţi la unele femei care muncesc şi par să facă zeci de lucruri deodată), ele trebuie să se împartă între managementul de la birou şi managementul de acasă. Când ambele devin prea mult, renunţă la primul dintre ele, ca să aibă mai mult timp pentru cel de-al doilea.

Ambele trebuie îndeplinite, dar în timp ce managementul de la birou poate fi făcut de oricine din companie sau din afara ei, managementul de acasă are 2 candidaţi: soţul sau soţia. Şi, oricât ne-am spune că rolul femeii în gospodărie nu mai e cel de altădată, când femeile trebuiau să facă tot în casă şi implicarea bărbatului era minimă, parcă lucrurile nu s-au schimbat aşa mult. Personajul nostru din film nu avea familie sau o relaţie, sacrificându-le pe ambele pentru slujbă. Vă daţi seama de ce era aşa supărată încât să faciliteze un jaf.

Cel de-al doilea motiv care mi se pare real şi frecvent este lipsa de încredere a femeilor (şi oamenii confundă încrederea cu abilităţile şi compentenţele personale). Studiile arată că în timp ce bărbaţii sunt, în general, mai aroganţi, manipulativi şi mai dispuşi să-şi asume riscuri decât femeile, cei mai buni lideri sunt modeşti şi au inteligenţă emoţională, abilităţi mai întâlnite statistic la femei.

Ce e de făcut?

În timp ce femeile din primul caz prezentat mai sus fac o alegere conştientă (de a dedica timp familiei în detrimentul muncii), cele din al doilea caz au nevoie de un imbold în direcţia corectă. Nu vreau să intru în discuţii despre ce poate fi făcut în primul caz, ci aş vrea să vorbim de cazul 2, care e mai mult legat de educaţie, tema ce mă interesează pe mine.

Şcolile de business din lume au înţeles aceste probleme şi vor să vină în sprijinul femeilor care tind către un rol de conducere. Oxford University Said Business School a lansat Women Transforming Leadership Programme, primul program de acest fel de la o şcoală de business de top din Europa. Scopul lui este să adreseze problema numărului redus al femeilor în poziţiile de conducere. Într-un astfel de program, femeile învaţă atât competenţele hard (cunoştinţele teoretice), cât şi cele soft (legate de relaţiile dintre oameni şi abilităţile necesare unui lider), care le vor ajuta să aibă încrederea necesară să ia în considerare o poziţie de manager. Departe de a fi un program feminist, cursul înţelege această nevoie a femeilor de a acumula încredere în ele şi de a câştiga curajul să îşi dorească mai mult într-un mediu dominat în mare parte de bărbaţi (cum ziceam la începutul articolului, 76% din poziţiile de management sunt ocupate de bărbaţi).

Un alt program, OneMBA face experienţa de învăţare mai intensă şi o mută în afara clasei (până la urmă acolo va avea loc aplicarea cunoştinţelor). Femeile din cadrul programului sunt angrenate într-o experienţă în care trebuie să lucreze împreună pentru a urca mai sus...la propriu. Ele trebuie să se conducă una pe cealaltă pentru a depăşi barierele fizice şi mentale în timp ce escaladează vârful Kilimanjaro. În această experienţă, vor fi conduse de Rebecca Stephens, prima femeie britanică ce a escaladat vârful Everest şi cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent. Asta da inspiraţie şi pregătire.

Denise Eikelenboom, fost pilot în flota olandeză şi actuală studentă la programul OneMBA spune despre experienţa escaladării că:

Te împinge peste limite. Multe femei nu au mai campat înainte sau nu şi-au testat limitele fizice, deci a fost util să arate cât de puternice pot fi, individual şi ca echipă.

Deşi nu a reuşit să finalizeze escaladarea, s-a simţit apreciată de oameni la final şi spune că a reuşit să depăşească astfel frica de eşec. Deci se poate.

Nu sunt feministă şi nu cred că trebuie neapărat ca femeile să fie în roluri de conducere. Însă cred că e necesar ca cele care îşi doresc asta să aibă acces la resursele existente pentru a le ajuta să fie mai bune.

Ştiţi bancul ăla cu "Dacă femeile ar conduce lumea nu ar mai fi războaie. Doar nişte ţări geloase care nu vorbesc una cu cealaltă"? Eu aş da la schimb nişte războaie pe puţină gelozie. Numai aşa, să vedem cum e :).