Conferinţa inaugurală a Centrului de Studii Israeliene din SNSPA: „Teme actuale în politica şi societatea israeliană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 20-21 februarie, Centrul de Studii Israeliene (CSIs) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti, în colaborare cu Ambasada Statului Israel în România va organiza conferinţa inaugurală a Centrului: „Teme actuale în politica şi societatea israeliană“

Evenimentul va fi găzduit de SNSPA (Strada Povernei nr. 6), iar în prima zi a conferinţei, miercuri, 20 februarie, vor participa: ministrul Educaţiei, prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Alina Bărgăoanu, prorector al SNSPA, conf. univ. dr. Liliana Popescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice (SNSPA), conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, directorul Centrului de Studii Israeliene (SNSPA), Liviu Rotman, precum şi reprezentanţi ai corpului diplomatic din România şi Israel.

Atât în prima, cât şi în a doua zi a conferinţei, participanţii conferinţei, membri ai comunităţii academice din centre universitare de renume din Israel şi România, vor prezenta lucrări ale căror teme urmăresc politica actuală din Israel, relaţia dintre religie şi politică, chestiunile de securitate din regiune, situaţia minorităţii arabe şi relaţia statului Israel cu Diaspora.

Conferinţa face parte dintr-o serie de reuniuni ştiinţifice care să faciliteze dialogul şi dezbaterile pe teme de specialitate şi se încadrează în strategia mai largă a CSIs, împreună cu activităţile didactice şi de cercetare.

Înfiinţarea Centrului, conceput ca o structură de învăţământ şi cercetare, a fost aprobată în Şedinţa de Senat la începutul lunii octombrie 2012.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite