Arhiepiscopia Romano-Catolică susţine că Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti nu este în lichidare. Ministrul Costoiu îi contrazice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) a comunicat joi că hotărârea de guvern în care scrie negru pe alb că Institutul Teologic Romano-Catolic a intrat în lichidare nu s-ar referi la închiderea Institutului, ci a unui program de studii din cadrul unităţii de învăţământ, respectiv programul de studii de licenţă "Teologie didactică". Informaţia a fost negată de ministrul Mihnea Costoiu.

După ce Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti a anunţat într-un comunicat de presă că Institutul Teologic Romano-Catolic nu intră în lichidare, ministrul Mihnea Costoiu a contrazis informaţia comunicată de aceştia.

"Institutul Romano -Catolic nu se desfiinţează, rămâne ca institut, însă nu mai poate organiza studii de licenţă, toate programele de studii ale lor fiind în lichidare. Am şi o hârtie de la fostul rector, Wilhelm Dancă, unde scrie că renunţă la programele de şcolarizare prin Institut, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei", a explicat Costoiu pentru adevarul.ro.

Ministrul Învăţământului Superior, Mihnea Costoiu a anunţat în şedinţa de guvern de miercuri că patru universităţi au intrat în lichidare, ceea ce înseamnă că toate specializările organizate de acestea pentru studiile de licenţă nu se mai pot organiza. Printre acestea, se numără şi Institutul Teologic Romano-Catolic.

institut lichidare

ITRC a fost înfiinţat în 1992 de arhiepiscopie. Din 2004, programul de studii de licenţă "Teologie didactică" a intrat în lichidare, din lipsă de studenţi. Astfel, activităţile didactice şi de cercetare, specifice cultului catolic, cu programe de studii acreditate de licenţă, de masterat şi de doctorat au fost integrate în Facultatea de Teologie Catolică şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei.

"ITRC nu poate fi închis decât de proprietarul în drept, adică de ARCB. Recenta hotărâre de guvern nu se referă la închiderea institutului, ci a unui program de studii din cadrul ITRC, şi anume programul de studii de licenţă «Teologie didactică»", precizează sursa citată.

Patru universităţi în lichidare

Cele patru universităţi care au intrat în lichidare sunt: Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti, Universitatea Financiar Bancară din Bucureşti, Universitatea "Mihail Kogălniceanu" din Iaşi şi Universitatea "Mihai Eminescu" din Timişoara. 

De asemenea, Universitatea Bioterra, Universitatea "Gheorghe Cristea" din Bucureşti şi Universitatea Apolonia din Iaşi se află sub monitorizare şi, în total, au fost desfiinţate 135 de specializări anul acesta şi 186, anul trecut.


Mihnea Costoiu a anunţat în şedinţa de Guvern că patru universităţi au intrat în lichidare

Patru universităţi din Bucureşti, Iaşi şi Timşoara au intrat în lichidare, a anunţat ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, în şedinţa de Guvern de miercuri. De asemenea 135 de specializări de la mai multe universităţi au intrat în lichidare. Măsura ar urma să sporească credibilitatea învăţământului superior.

ADMITERE FACULTATE 2014 33 de universităţi au cel puţin o specializare sau un program care intră în lichidare

Un număr de 33 de universităţi de stat şi private au cel puţin o specializare sau un program de studii care intră în lichidare din anul universitar 2014-2015 şi pentru care nu mai pot organiza examen de admitere, arată un document al Ministerului Educaţiei. Printre acestea se numără Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea Spiru Haret din Bucureşti.

Ministrul Costoiu: şase universităţi autorizate nu mai pot organiza admitere, iar 183 de specializări ar putea fi lichidate

Şase instituţii de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu nu vor mai putea organiza admitere, începând cu anul 2013-2014, pentru că nu au solicitat evaluare la termen şi au mai multe nereguli, a declarat ministrul pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu. Alte 183 de specializări din 37 de universităţi riscă lichidarea pentru că nu au trecut de testul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

Patru universităţi din Cluj-Napoca, pe lista neagră a Ministerului Educaţiei privind specializările ce trebuie lichidate

Ministerul Educaţiei a publicat lista cu specializările propuse să intre în lichidare, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Cele patru univesităţi din Cluj-Napoca vizate sunt Universitatea "Babeş-Bolyai", Universitatea Tehnică,  Universitatea de Artă şi Design şi Universitatea Bogdan Vodă.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite