500 de burse de 4,4 milioane euro pentru studenţi şi profesori din România, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul valorează peste 4,4 milioane de euro, dintre care 4 milioane vin de la statele nordice         FOTO: Adevărul
Programul valorează peste 4,4 milioane de euro, dintre care 4 milioane vin de la statele nordice         FOTO: Adevărul

Peste 330 de studenţi şi 140 de cadre didactice universitare din România, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein vor beneficia de burse în valoare de peste 4,4 milioane de euro, în cadrul unui program de cooperare în domeniul învăţământului superior, care se va derula între cele patru ţări, în intervalul 2013-2016. Este pentru a doua oară când acest program se desfăşoară, prima dată fiind în 2009-2011, când bursele valorau doar 1,1 milioane.

Programul "Burse şi cooperare interinstituţională în domeniul învăţământului superior" are ca scop sprijinirea studenţilor din orice ciclu de studiu şi a personalului din universităţile româneşti, pentru studii şi perfecţionare în Norvegia, Liechtenstein şi Islanda.

De asemenea, programul include şi stagii în România ale unor profesori şi studenţi din Norvegia, Liechtenstein şi Islanda, precum şi proiecte de cooperare între universităţile din cele patru ţări, în vederea întăririi relaţiilor de cooperare academică.

Ministrul delegat pentru cercetare şi învăţământ superior, Mihnea Costoiu, a precizat miercuri, la evenimentul de lansare a proiectului, că valoarea totală a acestuia, pentru etapa în curs, este de 4,44 milioane de euro, din care patru milioane de euro provin din partea ţărilor donatoare - Norvegia, Islanda şi Liechtenstein -, restul fiind cofinanţare din partea statului român.

La rândul său, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că proiectul lansat face parte dintr-un concept mai larg al internaţionalizării învăţământului şi cercetării din România, relatează Mediafax.

"Pregătirile pentru acest proiect au început în 2008-2009. Prima rundă s-a derulat pe parcursul anului universitar 2009-2010 şi în primul semestru al anului academic 2010-2011, cu o valoare totală de 1,1 milioane de euro. Programul se află acum la a doua rundă de implementare în România şi este de patru ori mai mare, inclusiv din punct de al cofinanţării asigurate de statul român. Scopul este de a asigura schimburi la nivel de cadre didactice, studenţi şi cercetători din România şi celelalte trei ţări", a adăugat ministrul Educaţiei.

În acelaşi context, ministrul Educaţiei a precizat că o prioritate a instituţiei pe care o conduce este creşterea gradului de internaţionalizare a învăţământului românesc. "Spunem că România nu este în Top 500 în primele 700 sau 800 de universităţi din lume. Dar trebuie să ştim că un criteriu de evaluare important este dimensiunea internaţională a universităţii - câţi studenţi străini se află în acea universitate, câţi profesori străni se află în acea universitate, care este experinţa internaţională a fiecărui profesor...România, în ultimii ani, a progresat destul de mult din punct de vede al experienţei internaţionale a profesorilor şi a studenţilor. Avem tot mai mulţi studenţi cu burese internaţionale. Dar, din păcare, România nu a făcut progrese importante în ceea ce priveşte profesorii străini în universităţile româneşti, nu neapărat angajaţi. Avem balanţă negativă pe mobilitatea studenţilor, adică studenţii români care pleacă la studii în Europa sunt mai mulţi decât cei care vin să înveţe în universităţile din România", a explicat Remus Pricopie.

Ce programe caută studenţii străini în România

Ministrul Educaţiei a mai spus că România are programe de studii "pe care nu le găseşti oriunde, de exmplu programele de medicină".

"Uitaţi-vă pe statistici şi vedeţi câţi studenţi din nordul Africii vin să înveţe în România pe programele recunoscute la nivel european şi internaţional, fiind programe de calitate. Uitaţi-vă pe programele de la Institutul Agronomic, de la Universitatea din Ploieşti -programele de petrol şi gaze sunte extrem de rare la nivel mondial. Uitaţi-vă la programele Universităţii de Marină din Constanţa - din nou, destul de puţine ţări, la nivel mondial, au un astfel de program. Eu cred că această politică de internaţionalizare, nu de mobilităţi, adică inclusiv adaptarea programelor la ceea ce se întâmplă la nivel internaţional, proiecte de cerectare mai largi , trebuie să fie prioritatea noastră. Sper ca în acest semestru să avem în universităţile noastre mai mulţi studenţi şi profesori din Norvegia, Islanda şi Liechtenstein", a mai spus el.

Principalii beneficiari sunt universităţile din România care dispun de o Cartă Erasmus

Iniţiativa lansată miercuri este inclusă într-un memorandum de înţelege între guvernul României şi cele din Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, prin implementarea programului de granturi din cadrul mecanismului financiar al Spaţiului Economic European (SEE), pentru care Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) este desemnată operator de program.

Principalii beneficiari instituţionali sunt universităţile din România care dispun de o Cartă Erasmus aprobată de Comisia Europeană, având ca parteneri instituţii similare sau organizaţii de stagiu din statele donatoare. În proiectele de cooperare interinstituţională se mai pot asocia, ca parteneri, universităţi, institute de cercetare, companii şi ONG-uri, atât din statele membre, cât şi din celelalte ţări beneficiare ale Mecanismului SEE.

ANPCDEFP estimează că programul va include, până la finalul său, 336 de studenţi si 141 cadre universitare, precum şi 10 proiecte de cooperare interinstituţională şi 20 de vizite pregătitoare.

Prin acest program se vor finanţa între 225 de vizite pregătitoare, proiecte de mobilitate pentru aproximativ 336 de studenţi şi 141 de cadre universitare, atât din România cât şi din Norvegia, Islanda şi Liechtenstein (în amele direcţii), cât şi aproape 10 proiecte de colaborare interinstituţională. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite