De ce m-aş întoarce în România (I)?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt în cel de-al treilea an al plecării mele din România în Marea Britanie pentru a-mi continua studiile. Tocmai am început un program doctoral în psihologie (mai rar!). Dar plecarea mea nu a fost îndemnată numai de acest simplu motiv: "Hai să studiez!".

Am avut parte de studii post-universitare în străinătate întâi doi ani: un prim an la Oxford şi încă unul la Londra. Am obţinut un masterat la Institutul de Psihiatrie (Kings College London) şi m-am întors în toamna anului 2010 cu gânduri limpezi, idei, cu o puternică motivaţie şi cu o determinare de a îmbunătăţi acel mic loc de lume românescă unde voi avea să muncesc şi să schimb puţin din România mea. 

M-am întors în Europa Occidentală deoarece trecuseră doi ani de subzistenţă în Sibiu şi în urma unor eforturi şi auto-încurajări repetate mi-am dat seama că oricât de mult aş munci, oricât de entuziasmat şi oricâte joburi, proiecte sau iniţative civice aş avea „schimbarea” este de-a dreptul nesemnificativă. M-am luptat nu de puţine ori de unul singur cu morile de vânt. Am apelat cu curaj la presă, am lucrat pro bono în presa scrisă şi televiziune, am scris articole şi am realizat emisiuni săptămânale la tv în toată această perioadă cu scopul de a „Regândi România”. În toamna anului 2012 m-am reîntors având un gust amar şi o adâncă tristeţe în suflet.

Alături şi de-o seamă cu mine sunt milioane de adulţi şi alţi zeci de mii de studenţi ce au luat drumul aspru al străinătăţii pentru devenirea lor personală şi profesională. Nu au fugit din ţară, nu au fost laşi şi nici nu şi-au părăsit propria patrie. Repet, dacă pleci din România nu e un semn că nu-ţi preţuieşti ţara şi nici dacă trăieşti în România nu înseamnă că o respecţi şi avem exemple o grămadă. Ba mai mult, credeţi-mă, odată ajunşi aici, printre străini, confruntându-ne cu alte naţionalităţi, mentalităţi, culturi, etnii şi religii ne-am redescoperit pe noi înşine, ne-am întors la originea noastră şi am început să ne preţuim şi să ne iubim mult mai mult ţara. 

Depărtarea geografică mi-a stârnit apropierea sufletească. Am început să credem în ţara noastră şi în oamenii dragi nouă şi de aici prin mijloacele noastre (discuţii, colaborări, vizite, parteneriate, proiecte pe plan local, evenimente, etc) continuăm să ne ajutăm comunitatea din care am plecat. Estimăm că peste 40.000 de studenţi se regăsesc în întreaga lume la mari universităţi. Cei mai mulţi dintre aceştia conform statisticilor studiază economia, managmentul, ingineria, informatica, dreptul sau medicina. O treime din cei plecaţi ar dori să se întoarcă fără mari pretenţii şi fără multe condiţiuni, de exemplu chiar pe un salariu lunar de 400 de euro. Alţii sunt îndoielnici şi indecişi şi alţii nu văd cum şi-ar putea regăsi locul din pricina faptului că profesiunea lor implică muncă la cel mai înalt nivel în instituţii de specialitate şi laboratoare extrem de performante care lipsesc din România.

În urmă cu 4 ani câţiva tineri s-au gândit cu dragă inimă la studenţii români şi au format o Ligă a Studenţilor Români din Străinătate (LSRS). După patru ani această asociaţie apolitică şi echidistantă numără acum peste 7.500 de membri în întreaga lume, 200 de voluntari, 30 de filiale în 50 de ţări, din America până în Japonia şi a elaborat sute de proiecte pentru peste 10.000 de beneficiari.

România şi românii au devenit cunoscuţi prin exemplele lor pozitive ce pot contrabalansa ocara celor răi. Nouă ne pasă de viitorul României, suntem tineri, competenţi şi motivaţi şi credem în potenţialul nostru de a transforma România. Şi ne dorim să muncim pentru România nu să ne lamentăm. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite