Ponta despre modificările aduse Legii Educaţiei: „Nu credem că şcoala românească trebuie să fie o junglă în care doar cei puternici supravieţuiesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modificările la Legea Educaţiei sunt bune şi pot fi corectate în Parlament dacă "este ceva care a scăpat", a declarat la şedinţa de Guvern premierul Victor Ponta. La rândul său, Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, susţine că Guvernul vrea să-i ajute pe toţi tinerii să finalizeze studiile şi să promoveze examenul de bacalaureat.

"Ca să închidem dezbaterile despre modificările la Legea Educaţiei, vreau să spun că noi avem o altă concepţie, nu credem că şcoala românească trebuie să fie o junglă în care doar cei puternici supravieţuiesc. Cât mai mulţi copii care reuşesc să rămână la şcoală, care au rezultate, uneori mai proaste, alteori mai bune, care trebuie să aibă la un moment dat posibilitatea să dea bacalaureatul, eu cred în această idee, că trebuie să fim o societate în care cei mai buni să fie recompensaţi, dar şi cei mai slabi să fie ajutaţi să fie mai buni", a spus Ponta, în şedinţa de guvern, scrie Mediafax.

El a precizat, astfel, că modificările la Legea Educaţiei sunt bune şi că, spre deosebire de vechea lege adoptată prin angajarea răspunderii de către fostul Guvern, când Parlamentul nu a putut dezbate schimbările, aceste noi reguli vor fi discutate şi în Parlament, la dezbaterea proiectului de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă care introduce modificările, unde anumite lucruri pot fi îndreptate "dacă este ceva ce a scăpat".

Pricopie: "Prin ordonanţa de urgenţă respectăm un angajament mai vechi"

La rândul său, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a afirmat că, în 2010 şi 2011, Guvernul s-a angajat că va reduce numărul de elevi care părăsesc şcoala, primind şi bani din fondurile structurale pentru tinerii care nu reuşesc să finalizeze studiile şi să promoveze examenul de bacalaureat.

"Din păcate, banii nu au fost folosiţi, iar numărul de elevi care părăsesc şcoala sau nu au succes a crescut, ori ceea ce facem noi acum este să respectăm pe de-o parte, un angajament, să acordăm un ajutor acestor tineri, de la grădiniţă până la nivel universitar, inclusiv componenta de şcoli profesionale, încurajarea tinerilor să finalizeze cei patru ani de liceu şi să promoveze examenul de bacalaureat. Deci, practic, prin ordonanţa de urgenţă respectăm un angajament mai vechi, pe care, într-o perioadă, Guvernul nu l-a respectat, dar acum cred că este bine să ne concentrăm asupra acestui subiect", a afirmat ministrul.

Normă didactică micşorată cu două ore pe săptămână, pe acelaşi salariu, pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime şi grad didactic I, doctorat cu frecvenţă redusă şi posibilitatea înscrierii în universităţi peste cifra de şcolarizare sunt câteva dintre noutăţile din învăţământ, valabile din toamnă. Acestea au fost introduse de Ministerul Educaţiei Naţionale ca modificări şi completări la Legea educaţiei, adoptate de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, la 26 iunie şi publicate în Monitorul Oficial.

Băsescu: OUG 49 încalcă regimul constituţional privitor la emiterea OUG

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, în 4 iulie, lui Victor Ciorbea o scrisoare în care îi semnala că ordonanţa de urgenţă care modifică Legea Educaţiei încalcă regimul constituţional privitor la emiterea OUG, el afirmând că respectarea legii fundamentale trebuie să fie asigurată de Avocatul Poporului.

În 5 iulie, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, declara că ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii Educaţiei este rezultatul unor lungi discuţii şi negocieri, iar în act nu sunt schimbări care să bulverseze sistemul, ci corecturi absolut necesare.

Fostul premier Emil Boc consideră că modificările aduse Legii Educaţiei reprezintă un "masacru şi un atentat" la calitatea actului educaţional pe termen mediu şi lung, iar operaţiunea !fabrica de diplome” reprezintă o cedare în faţa grupurilor de interese private din învăţământ.

Alina Mungiu-Pippidi şi România Curată îi cer Avocatului Poporului Victor Ciorbea să sesizeze Curtea Constituţională pe Legea Educaţiei

Alina Mungiu-Pippidi şi România Curată susţin în scrisoarea deschisă către Victor Ciorbea că semnatarii nu cred că cele nouăzeci şi trei plus două paragrafe ale ordonanţei privesc toate chestiuni urgente care să nu se fi putut legifera pe cale ordinară. 

"Susţinem că, dacă măcar una dintre modificări nu era urgentă, legiferarea pe calea ordonanţei  de urgenţă este un abuz constituţional şi o călcare în picioare a bunei guvernări. Credem că Parlamentul României, în care există o majoritate, putea perfect să dezbată şi să adopte legea menţionată în regim normal, oricît de accelerat. Reamintim că premierul Victor Ponta a semnat cu noi, societatea civilă, Carta Albă a Bunei Guvernări în care se angaja să nu mai guverneze prin ordonanţe de urgenţă, şi nu va trece mult pînă îi vom reaminti de acest lucru în următoarea sa campanie electorală", se arată în scrisoare.

Semnatarii mai atrag atenţia că "societatea largă, aceea care cuprinde elevii, studenţii, cadrele didactice şi părinţii a fost privată pe această cale de o dezbatere reală privitoare la problemele reale ale sistemului de educaţie din România şi soluţiile sale."

Ce prevede ordonanţa de urgenţă

Cea de-a treia ordonanţă de urgenţă (49/2014) care modifică radical Legea educaţiei, publicată pe 30 iunie în Monitorul Oficial, prevede, pe scurt, că persoanele fizice pot să înfiinţeze o universitate, se dă undă verde la cea de-a treia sesiune de bacalaureat, concursul de ocupare a funcţiilor de director de şcoală este organizat de către inspectorate, preşedinţii consiliilor de administraţie din şcoli vor fi chiar directorii instituţiilor de învăţământ, doctoratul se poate face şi la frecvenţă redusă, iar rectorii şi-ar putea prelungi mandatele pe termen nelimitat. 


VIDEO Adevărul Live Dezbatere despre schimbările aduse Legii Educaţiei, cu ministrul delegat Mihnea Costoiu

Ministrul delegat pentru Învăţământ superior, Mihnea Costoiu, a dezbătut astăzi, de la ora 14.00, la Adevărul Live, împreună cu bloggeri adevarul.ro, experţi în educaţie şi rectori, schimbările aduse Legii Educaţiei prin ultima ordonanţă de urgenţă, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial.

Avocatul Poporului spune că nu poate sesiza CCR privind ordonanţa din educaţie. Rectorii susţin modificările

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, susţine că nu poate contesta la Curtea Constituţională a României (CCR) ordonanţa de urgenţă publicată săptămâna aceasta, care modifică din nou radical Legea educaţiei, după ce preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare în acest sens. Pe de altă parte, Consiliul Naţional al Rectorilor şi-a anunţat public susţinerea noilor schimbări din mediul universitar.

Legea Educaţiei, măcelărită de Guvern

Guvernul Ponta a modificat radical Legea educaţiei pentru a treia oară, tot prin OUG. Actul normativ este atacat dur atât de opoziţie, cât şi de experţii în educaţie.

DOCUMENT Doctorat la frecvenţă redusă. Cum se modifică Legea Educaţiei în universitar

Persoanele fizice pot să înfiinţeze universităţi particulare, iar de acum încolo, se vor putea face studii doctorale la facultăţile cu frecvenţă redusă, potrivit unei ordonanţe de urgenţă prin care se modifică Legea Educaţiei.

Contre pe modificările la Legea Educaţiei între minister şi sindicate

Ordonanţa de urgenţă care a modificat Legea Educaţiei stipulează, printre altele, că se va putea organiza a treia sesiune de Bacalaureat şi meditaţii instituţionalizate la liceu pentru cei care au picat Bac-ul. Profesorii salută toate aceste modificări, dar le amintesc guvernanţilor că salariile din învăţământ au rămas aceleaşi şi birocraţia este la fel de mare, ca atare nu se schimbă acolo unde doare.

DOCUMENT Inspectoratele şcolare vor numi directorii de şcoli. Cum se modifică Legea Educaţiei în preuniversitar

De acum încolo, preşedinţii consiliilor de administraţie din şcoli vor fi chiar directorii unităţii de învăţământ, în loc să se mai aleagă un preşedinte din rândul dascolilor, iar concursul de ocupare a funcţiilor de director şi de director-adjunct nu mai este organizat de Consiliul de administraţie al şcolii, ci direct de către inspectorat, potrivit ordonanţei de urgenţă prin care se modifică Legea Educaţiei.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite