Noi veşti din învăţământ – cum (nu) se înapoiază drepturile salariale ale profesorilor

Se pare că în învăţământul românesc e din nou agitaţie: profesorii îşi vor primi, în decembrie, drepturile salariale tăiate de guvern în 2010. Asta e vestea cea bună – veste cu care actualul Premier se laudă, la televizor, şi care i-ar aparţine "tinerei ministre a finanţelor”. Însă, la firul ierbii, lucrurile sunt puţin altfel – îmi şoptesc prietenii mei profesori, care se bucură şi nu prea, zilele astea, prin licee şi şcoli.

Cum sunt lucrurile altfel? În două feluri:

1.. Drepturile salariale sunt înapoiate DOAR profesorilor care sunt membri de sindicat. De ce? Pentru că sindicatele au dat în judecată Guvernul (se pare că acţiunea a început în 2008-2009), şi doar membrii de sindicat pot beneficia, prin urmare, de aceste "drepturi";

2.. Dintre membri de sindicat, primesc banii înapoi DOAR profesorii care au semnat hârtii cum că sunt de acord cu procesele. Cei care nu au semnat – chiar dacă sunt membri de sindicat – nu primesc nici un ban.

Dar ce se întâmplă cu restul profesorilor:

• Cu cei care au intrat în învăţământ, de pildă, abia în 2010, şi care nu aveau cum să semneze hârtiile din 2009?
• Sau cu cei care au fost în concediu de maternitate – şi pe care omul-cu-sindicatul nu i-a găsit, când a umblat cu hârtiile prin şcoală?
• Sau cu cei care, pur şi simplu, nu sunt – din neglijenţă sau din convingere – membri de sindicat? Apropo, la câte hârtii şi hârţoage are de făcut şi de semnat un profesor de-a lungul anului, să treci cu vederea o hârţoagă pentru Sindicatul X nu pare nici un lucru improbabil, şi nici unul de condamnat. Şi, la ce sunt şi la cum se prezintă sindicatele româneşti din învăţământ (nu e loc aici să intru în detalii), să refuzi statutul de membru îmi pare chiar un lucru lăudabil.

Aşadar, raportat la sindicate – această măsură pare (chiar dacă – sau cu atât mai mult dacă – în spate sunt criterii juridice: doar profesorii care au chemat guvernul în instanţă îşi primesc acum „răsplata”) o palmă peste nas (un argument de şantaj?), care le va demonstra, încă odată, răzvrătiţilor că refuză Sindicatul „pe barba lor”.    

Iar raportat la principiul dreptăţii – nu toţi profesorii care au lucrat în învăţământ au aceleaşi „drepturi salariale” (dacă le spui „drepturi” şi le spui şi „salariale”…)? Sau numai cei care sunt membri de Sindicat au muncit în acei ani – şi de aceea au „drepturi”? E ca şi cum ai spune: dacă n-ai fost membru de Sindicat, ai stat cu mâna-n fund (scuzaţi expresia!), chiar dacă ai muncit; şi dacă ai fost membru, meriţi să primeşti banii, chiar dacă (scuzaţi, din nou, expresia!) ai stat cu mâna-n fund!

Prin urmare, dacă Premierul vrea să arate că face dreptate şi că îndreaptă „măsurile strâmbe” ale Guvernului Boc, e firesc să dea o Ordonanţă de urgenţă prin care să facă dreptate tuturor profesorilor (şi bugetarilor păgubiţi în acei ani) – nu doar membrilor de Sindicat!

Altfel, această ieşire la rampă nu rămâne decât o (altă) laudă strâmbă (ştirea de la Digi 24 - aici). Şi cu ce se laudă, de fapt, Premierul? Cu faptul că Statul pe care îl reprezintă a pierdut un proces – şi că acum plăteşte pagubele. Şi că întoarce, din nou, o categorie de bugetari împotriva alteia – unii care vor ţopăi de bucurie pentru că le-au căzut din cer câteva zeci de mii de lei de Crăciun, şi alţii care vor sta pe margine şi se vor uita, trăgând de aceiaşi 7-8-900 de lei şi de acest Crăciun.