Mircea Dumitru despre naţionalizarea bugetelor universităţilor: Guvernul Tudose minte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul minte când spune că nu obligă universităţile să achite diferenţiale salariale profesorilor universitari (ca o compensaţie pentru tăierile salariale din 2008-2011), a declarat, luni, Mircea Dumitru, rectorul UB. El spune că pe de o parte, statul e obligat să achite aceste venituri cadrelor didactice, dar, pe de altă parte, executivul nu mai dă bani pentru acest lucru, constrângând universităţile să scoată bani din bugetele proprii.

Redăm mai jos un fragment din declaraţia fostului ministru:

Săptămâna trecută am asistat la o premieră în materie de comunicare publică în viaţa politică de la noi (răspunsuri oficiale guvernamentale la postări private pe un cont de FB), dar şi la încă o manevră demagogică a Guvernului Tudose care, în lipsa fondurilor de la bugetul de stat, vrea să lase impresia că a rezolvat o problemă reală şi serioasă a învăţământului superior. Care, de fapt, se va întoarce împotriva universităţilor.

Cum ne manipulează domnul Prim Ministru şi miniştrii Guvernului domniei sale şi cum ne deturnează atenţia de la situaţia reală? Încercând să îl decredibilizeze pe un coleg de-al nostru, care a spus lucrurilor pe nume şi la a cărui opinie personală Premierul României şi Ministrul său de Finanţe au găsit de cuviinţă să reacţioneze, catalogându- le drept informaţii false, motivate de o pretinsă luptă electorală pentru rectoratul Universităţii din Bucureşti.

Guvernul Tudose, să recunoaştem, reuşeşte performanţa nedemnă de a declara ca fiind minciuni pronunţări cât se poate de adevărate şi de responsabile! Se pare că este foarte serioasă treaba, de vreme ce cuvintele profesorului Marian Preda au stârnit atâta agitaţie. Dar să explicăm, pe scurt, datele acestei situaţii.

Puţină istorie …

Anul trecut, Parlamentul decidea, prin Legea 85/2016, plata diferenţelor salariale tuturor celor din educaţie, drept reparaţie la tăierile de 25% din perioada 2008 – 2011. Restituirea acestor diferenţe salariale urmează se se efectueze în procente anuale, de la 5%, deja plătiţi în 2016, la alţi 10% care urmează a fi plătiţi în 2017 etc., astfel încât, în următorii 3 ani, să poată fi recuperate toate tăierile salariale din perioada menţionată.

Legea trebuie respectată şi aplicată, aşa că, în 2016, Guvernul condus de Dacian Cioloş a decis, în luna august, rectificarea bugetară pozitivă pentru educaţie. Drept urmare, în 2016, bugetul Educaţiei a fost suplimentat cu peste 1 miliard de lei, în aşa fel încât profesorii şi personalul auxiliar, din învăţământul preuniversitar şi din cel superior, să îşi primească banii, potrivit legii.

Acum puţină logică …

(De ce doar “puţină logică”? Pentru că sunt, oricum, sceptic că folosirea logicii în doze mai mari ne-ar fi aici de un real folos, de vreme ce, după cum este deja evident, logica este străină celor care ne guvernează şi care ne vând raţionamente “lejere” şi sofisme drept decizii “fundamentate ştiinţific”.)

Se dau premisele: (i) avem o lege care ne obligă să restituim venituri salariale reţinute personalului din educaţie etc.; (ii) avem acum şi o ordonanţă de urgenţă prin care universităţile care şi-au chivernisit mai bine veniturile şi au făcut de-a lungul timpului economii pot să plătească aceste salarii care trebuie, oricum, restituite; (iii) nu primim fonduri de la Guvern pentru a pune în aplicare o lege votată în Parlament, în mod populist, de ai tăi colegi de partid. Acum, ce decurge din toate acestea? (Exercitiu: aştept răspunsul celor care ne guvernează şi cărora, prin vot, le-am delegat obligaţia de a avea grijă de treburile publice ale ţării.)

Alineatul (6) din Art. 24, OUG nr. 63/2017

Rectificare bugete universitati

Şi cum se numeşte această manevră? Profesorul Preda a numit-o “naţionalizare a veniturilor proprii ale universităţilor”, iar această sintagmă a produs un frison guvernanţilor noştri. Dacă nu vă place sintagma, găsiţi d-voastră o alta! Dar realitatea va fi aceeaşi: vom fi obligaţi să ne plătim salariile din banii noştri! Această “soluţie” produce un randament economic demn de o nominalizare la Premiul Nobel! Şi eu, care credeam că Guvernul este obligat să găsească soluţii pentru aplicarea legii… Tot aşa cum Guvernul Ciolos a trebuit, în 2016, să găsească bani pentru plata diferenţelor salariale“ a scris rectorul Universităţii Bucureşti într-un articol pe contributors.ro.

Primul avertisment cu privire la obligativitatea universităţilor de a plăti diferenţele salariale profesorilor din mediul universitar a fost transmis de Marian Preda, profesor la Facultatea de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, printr-o postare pe Facebook, joia trecută. Acesta explica în postarea sa că dacă până acum rectificările salariale acordate cadrelor didactice din universităţi (ca o formă de compensaţie pentru salariile tăiate în perioada 2008-2011) au fost plătite de Guvern, de acum înainte aceste venituri vor fi achitate de unităţile universitare. Ori acest lucru va reprezenta o povară pentru instituţiile de învăţământ superior, a mai susţinut la acea dată Marian Preda. Concret, el a spus că universităţile vor fi nevoite să folosească bani din propriul buget pentru a plăti aceste diferenţe salariale, în loc să îi aloce pentru investiţii în universităţi având în vedere că acestea nu primesc bani de la Executiv în cel din urmă scop.

Guvernul neagă acuzaţiile

În aceeaşi zi, guvernanţii au afirmat că acuzaţia profesorului Marian Preda este una falsă. „Dimineaţă am aflat că vrem să naţionalizăm banii universităţilor. Domnule Mişa, spuneţi pe această cale că, dacă un domn care candidează la o funcţie de rector vrea să-şi facă campanie, să-şi facă la el în familie cu mesaje de genul ăsta", a afirmat premierul la începutul şedinţei Executivului.

Ionuţ Mişa a confirmat că „este o ştire falsă”, el precizând că este vorba de fapt despre o solicitare a reprezentanţilor universităţilor „de a da posibilitatea să utilizeze o parte din bani pe o destinaţie pe care tot dânşii au ales-o”.

„Domnule prim-ministru, este o ştire falsă. Am discutat, o să dăm şi un comunicat de presă în acest sens, au ieşit deja domnii Sorin Cîmpeanu şi Mihnea Costoiu să infirme ştirea, să spună că este falsă. Noi am avut discuţii şi cu reprezentanţii universităţilor, cu reprezentanţii Ministerului Cercetării, cu toţi cei din învăţământ. A fost o solicitare a dânşilor de a da posibilitatea să utilizeze o parte din bani pe o destinaţie pe care tot dânşii au ales-o. Deci, dânşii utilizează banii proprii acolo unde doresc, în rest este o ştire falsă care doreşte doar să intoxice opinia publică", a explicat Ionuţ Mişa.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite