Ministrul Educaţiei promite manuale noi şi în format digital din 15 septembrie, pentru elevii claselor I şi a II-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii claselor I şi a II-a vro putea învăţa de pe noile manuale şcolare FOTO Adevărul
Elevii claselor I şi a II-a vro putea învăţa de pe noile manuale şcolare FOTO Adevărul

Ministrul Educaţiei a anunţat joi că, de la 15 septembrie, elevii claselor I şi a II-a vor avea manuale noi, inclusiv în format electronic, pentru realizarea cărora au fost primite 16-17 oferte.

„M-am uitat pe o listă. Pentru manualele de clasa I, cred că sunt aproximativ 10 ofertanţi, iar pentru manualele de clasa a II-a cred că am văzut şase-şapte ofertanţi", a declarat ministrul, care a precizat că miercuri a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor de realizare a manualelor, arată Mediafax.

De asemenea, Pricopie a dat asigurări că este timp pentru ca manualele să fie gata la începutul noului an şcolar.

„Evident că la 15 septembrie vom avea cărţi pentru clasa I şi clasa a II-a. Şi cu varianta electronică", a subliniat el.

Ministrul Educaţiei a mai precizat că tot azi, joi, începe şi procesul de evaluare a ofertelor.

Manualele în format electronic reprezintă o premieră în învăţământul românesc. Procesul de achiziţie a manualelor şcolare noi pentru clasele I şi a II-a, destinate anului şcolar 2014 - 2015, a fost lansată pe 8 martie de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Licitaţia, contestată în instanţă

Federaţia Editorilor din România şi SC Grand Media Print SRL au depus, pe 30 aprilie, contestaţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), care vizau documentaţia privind procedura de atribuire a manualelor realizată de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare din cadrul ministerului.

Contestaţiile au fost respinse, decizia CNSC fiind contestată de Federaţia Editorilor din România şi SC Grand Media Print SRL la Curtea de Apel Bucureşti.

Pe 2 iulie, Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv, ca nefondate, plângerile împotriva deciziei CNSC privind documentaţia de atribuire a manualelor.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Licitaţia pentru noile manuale şcolare a fost amânată cu 45 de zile. Editorii: Manualele vor ajunge la elevi de Crăciun

Editorii spun că manualele noi vor ajunge pe băncile şcolilor abia de Crăciun, având în vedere că licitaţia pentru acestea a fost devansată cu o lună şi jumătate, iar editurile vor putea să-şi depună ofertele abia la mijlocul lunii iulie, cel mai devreme, în loc de 6 iunie, data prevăzută în calendar. Asta înseamnă că în septembrie se vor cunoaşte câştigătorii, iar manualele vor ajunge în tipografii abia în octombrie.

Cifrele de afaceri cerute firmelor care vor să participe la licitaţia pentru noile manuale, reduse de aproape 10 ori

Ministerul Educaţiei a scăzut de aproape 10 ori cifrele de afaceri cerute firmelor care vor să participe la licitaţia pentru noile manuale şcolare, modificând, în data de 25 aprilie, documentaţia publicată iniţial pe SEAP.

Ministerul Educaţiei a publicat cerinţele din licitaţia pentru noile manuale şcolare. Editorii spun că sunt nerealiste

Documentele pentru licitaţia de noi manuale şcolare la clasele I şi a II-a au fost publicate pe SEAP în Ajunul Paştelui şi prezintă câteva schimbări faţă de forma pusă în dezbatere. Spre exemplu, editurile care vor să participe la licitaţie trebuie să aibă cifre de afaceri de milioane de euro, iar preţul unui manual nou, tipărit şi digital, este prea mic, atrag atenţia editorii.

Documentaţia privind licitaţia pentru noile manuale a fost respinsă, joi, de ANRMAP

Joi, 17 aprilie, documentaţia de atribuire a licitaţiei pentru noile manuale a fost respinsă de către ANRMAP în urma procesului de evaluare. Ministerul Educaţiei a remediat problemele întâlnite şi a trimis înapoi documentaţia la ANRMAP în aceeaşi zi, urmând ca documentele să fie postate pe SEAP în termen de maxim trei zile de la data retransmiterii.

Licitaţia pentru primele manuale digitale, lansată oficial de minister. Editorii susţin că nu pot fi digitalizate toate manualele până la toamnă

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat vineri că a demarat procedura de evaluare şi licitaţie pentru noile manuale de clasa I şi a II-a, care ar trebui să ajungă pe băncile elevilor, atât în variantă tipărită, cât şi cea digitală, până pe 15 septembrie 2014. Editorii spun că timpul acordat realizării de manuale nu este suficient şi că se poate finaliza noul manual digital doar pentru o materie.

Manualele digitale, o intenţie bună pusă în practică pe genunchi

Ministerul Educaţiei a lansat săptămâna trecută, cu o întârziere de peste trei luni, calendarul şi documentele pentru licitaţia de manuale noi, care ar trebui să ajungă până pe 15 septembrie pe băncile elevilor din clasa I şi a II-a. Este vorba despre deja celebrele cărţi care vor fi disponibile în paralel în format clasic şi digital pentru Religie, Matematică, Ştiinţele Naturii şi Comunicare.

VIDEO Mario Demezzo, de la Uniunea Editorilor din România: „De şapte ani, piaţa editurilor de manuale a stagnat“

În studioul Adevărul Live s-a dezbătut situaţia noilor manuale, care vor ajunge pe băncile şcolilor din septembrie 2014 împreună cu varianta lor digitală. Ministerul Educaţiei a lansat, săptămâna trecută, licitaţia pentru acestea, însă editurile vor avea la dispoziţie în jur de şase săptămâni pentru realizarea lor, în loc de şase luni, cât au cerut editorii.

Editorii ameninţă cu procese Ministerul Educaţiei dacă vor păstra condiţiile actuale de licitaţie pentru noile manuale

Editorii ar putea acţiona în instanţă Ministerul Educaţiei dacă păstrează documentele de licitaţie în forma postată pe site, la mijlocul lunii. Documentele respective nu sunt încă semnate de ministru, deci mai pot suferi modificări până pe 14 aprilie, când acestea vor fi postate pe SEAP. Aceştia au atras atenţia că elevii din gimnaziu învaţă pe manuale vechi de 17 ani.

Publicarea pe SEAP a documentelor privind licitaţia pentru noile manuale întârzie

În data de 15 aprilie, documentele privind licitaţia pentru noile manuale trebuiau postate pe SEAP, însă nici până acum nu s-a întâmplat asta. Editorii de manuale critică lipsa de punctualitate a Ministerului Educaţiei (MEN), însă, Remus Pricopie spune că documentaţia a fost trimisă. Astfel, procedura birocratică întârzie publicarea documentelor pe SEAP, însă cel mai probabil acestea vor fi postate vineri, spun reprezentanţii MEN.

Documentaţia privind licitaţia pentru noile manuale a fost respinsă, joi, de ANRMAP

Joi, 17 aprilie, documentaţia de atribuire a licitaţiei pentru noile manuale a fost respinsă de către ANRMAP în urma procesului de evaluare. Ministerul Educaţiei a remediat problemele întâlnite şi a trimis înapoi documentaţia la ANRMAP în aceeaşi zi, urmând ca documentele să fie postate pe SEAP în termen de maxim trei zile de la data retransmiterii.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite