Toţi spunem, toţi auzim de 20 de ani aceste lucruri, dar de schimbat nu se schimbă nimic. Ar fi un miracol ca de data aceasta să fie altfel. Nu de declaraţii şi interviuri avem nevoie, ci de purcederea la reformarea sistemului în componentele sale fundamentale. Şi nu printr-o nouă lege. Lege avem, trebuie doar abrogate OUG-urile care au schimonosit Legea Educaţiei Naţionale Miclea-Funeriu.

Dar iată declaraţiile ministrului Educaţiei.

„În câteva zile, programele şcolare pentru gimnaziu să fie finalizate şi aprobate prin Ordin de ministru”.

Aici este principala eroare. Planul cadru şi programele şcolare pentru gimnaziu sunt aproape aceleaşi de 50 de ani. Nu răspund cerinţelor şi nevoilor societăţii la etapa actuală. Sunt teoretizante, conţin doar dimensiunea conceptual-teoretica, nu şi dimensiunile aplicativ-practică, interdisciplinară şi generatoare de învăţare continuă.

Doar 30-35% dintre elevi se descurcă şi le este util actualul curriculum naţional. Restul abandonează şcoala, nu iau examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, nu folosesc mai nimic din actualul sistem de învăţământ. Aceasta este explicaţia pentru care testele PISA ne plasează mereu în coada Europei.

Şcoala nu se pliază pe nevoile şi cerinţele elevilor, pretinde exact procesul invers. Nu există mai multe trasee educaţionale, dintre care elevii, părinţii, profesorii şi psihologii să-l aleagă pe acela care se potriveşte personalităţii elevului. Nu există trei variante de curriculum, minim, mediu şi de aprofundare, astfel ca profesorii de la clasă să aleagă varianta care se potriveşte caracteristicii elevilor pe care-i pregătesc. (Ministrul Năstase: „În Anglia, elevii într-o clasă sunt pe trei niveluri, iar titularul are trei asistenţi, pentru fiecare categorie şi care lucrează cu ei în plus).

Nu toţi elevii sunt foarte buni la toate materiile. Şi atunci, de ce să facă toate materiile la acelaşi nivel de exigenţă? Rezultatul este că nu învaţă nici ce ar putea să înveţe, dacă ar beneficia de un tip de curriculum minim sau mediu, la acele materii la care nu excelează.

Şcoala funcţionează ca un Pat al lui Procust, din care puţini tineri ies cu competenţele cerute de angajatori în piaţa muncii.

Gravitatea extremă este dată de prevederea ca în planul cadru pentru gimnaziu să fie şi câte 34-37 ore pe săptămână, lucru evident imposibil de realizat. Primele sacrificate vor fi orele la dispoziţia şcolii (CDŞ), adică exact acele ore atât de necesare pentru plierea şcolii pe nevoile şi cerinţele elevilor. Programul de guvernare PSD-ALDE nu prevede nimic pentru remedierea acestor situaţii.

Iată o propunere de plan cadru pentru gimnaziu, adusă de Comisia de inovare curriculară, şi care n-a fost luată în considerare de către minister.

Aria curriculară/disciplina

Clasa a V-a

Clasa a VI-a

Clasa a VII-a

Clasa a VIII-a

obs

I Limbă şi comunicare

7

7

7

7

 

Limba şi literatura română

4

4

4

4

 

Limba modernă I

2

2

2

2

 

Limba modernă II

1

1

1

1

 

II Matematică şi ştiinţe ale naturii

7

8

8

8

 

Matematică-Informatica

4

5

5

5

 

Ştiinţele vieţii

2

1

2

1

 

Ştiinţele mediului

1

2

1

2

 

III Om şi societate

4

4

4

4

 

Educaţie pentru societate

1

1

1

1

 

Istorie

1

1

1

1

 

Geografie

1

1

1

1

 

Religie

1

1

1

1

 

IV Arte

1

1

1

1

 

Educaţie plastică/educaţie muzicală

1

1

1

1

 

V Educaţie fizică şi sport

3

3

3

3

 

Educaţie fizică şi sport

3

3

3

3

 

VI Tehnologii

1

1

1

1

 

Educaţie tehnologică

1

1

1

1

 

VII Consiliere şi orientare

1

1

1

1

 

Consiliere şi orientare

1

1

1

1

 

Număr total de ore în TC

24

25

25

25

 

Număr ore CDŞ

4

5

5

5

 

 

 

 

 

 

 

Număr total de ore

28

30

30

30

 

Altă declaraţie a d-lui ministru.

„De ce se plictisesc la şcoală? Pentru că avem prea multă materie în programă şi manuale supraîncărcate şi atunci trebuie să lucrăm la simplificarea lor. Trebuie să punem accent, în primul rând, pe gândirea copiilor, mai ales în învăţământul primar şi mai puţin pe capacitatea lor de a memora”.

Aşa este. Doar că planul cadru şi programele pentru primar şi gimnazial sunt gata realizate, de către aceleaşi persoane care nu ies din birourile lor de 20-30 de ani, şi este o chestiune de zile până vor fi aprobate. Aşa că, din gură ministrul spune multe, dar concret nu mai poate face nimic în această direcţie.

În programele şcolare şi în manuale avem foarte multe componente care înseamnă multe cunoştinţe şi nu marşăm pe partea practică, care le-ar aduce aptitudinile de care au nevoie şi pentru care creierul lor este predispus. Ce se întâmplă în învăţământul primar? Copiilor le este frică să meargă la şcoală pentru că doamna învăţătoare, profesoară, le dă imediat test”.

„Trebuie revizuit programul-cadru, să vedem dacă setul de discipline care sunt prinse acum în programele şcolare sunt necesare pentru nivelul respectiv”.

Mă aşteptam să aud un anunţ din partea ministrului că va schimba imediat prin ordin de ministru planurile cadru şi că va scoate la concurs naţional programele analitice pentru primar şi gimnazial, conform unui caiet de sarcini elaborat de minister.

Nimic din toate acestea, doar vorbe, bune de ameţit populaţia şcolară. Cum să se ia în piept ministrul Educaţiei cu sindicatele şi masele largi de profesori care refuză orice modernizare? Ar fi o sinucidere politică, şi o schimbare rapidă din funcţia de ministru. De aici convingerea că asistăm la un alt episod de aburire a populaţiei, din ciclul „Năstase, fă-te că lucrezi”.

Ministrul Năstase: „Am discutat cu ministrul finlandez. A spus: «Sunt câteva condiţii: 1 - nu trebuie să se amestece politicul în şcoală, 2 - manuale bune şi profesori buni».

Foarte bine, să spună conducerii partidelor care l-au pus ministru că managerii şcolari vor fi aleşi prin concurs, fără interferenţa filialelor judeţene de partid. Va fi destituit, iar premierul Grindeanu ne va spune: „să nu fim ipocriţi, toate guvernele au procedat la fel”, adică au numit manageri pe criterii politice.

Iar profesori buni vom avea doar atunci când vor fi salarizaţi în funcţie de performanţă şi rezultatele muncii, evaluate prin măsurarea progresului şcolar al elevilor, cu ajutorul aplicaţiilor informatice. Orice alte soluţii se vor pierde pe drum, exact ca până acum.

Ministrul Năstase, la întrebarea dacă ar fi de acord cu reintroducerea examenului de admitere la liceu: „Legislaţia spune că învăţământul este obligatoriu până în clasa a zecea. ... Soluţia pentru cei cu medii mai mici ar fi învăţământul profesional dual. Dar cum? În primul rând, să le fie evaluate aptitudinile şi apoi să fie îndrumaţi spre meseria care li se potriveşte”.

Mediile „mai mici” la care se referă domnul ministru probabil sunt cele de la Evaluarea Naţională, deoarece mediile de absolvire nu sunt tocmai „mai mici”. Am tras un semnal de alarmă cu privire la această situaţie, care arată faptul că elevii cu medii de absolvire 7-8 iau note de 3-4 la examenul de evaluare naţională. Practic elevul nu prea poate fi identificat ca având „medii mai mici” astfel încât să beneficieze de o „îndrumare spre meseria care i se potriveşte”, fără a avea şi oglinda dată de EN.

Cum să fie îndrumaţi către meserii, dacă toţi elevii pot intra la liceu, chiar şi cu medii de 2,3 sau 4? Ministrul nu dă şi soluţia acelei „îndrumări”, pentru că nu ştie cum s-ar putea face.

Tot ce spune ministrul Năstase rămâne la stadiul de ipocrizie, dacă nu trece la aplicarea următorilor paşi:

  • Renunţarea la actualele planuri cadru şi programe pentru primar şi gimnaziu, şi elaborarea altora cu contribuţia unor specialişti independenţi.
  • Realizarea programelor analitice prin concurs naţional adresat profesorilor, în baza unui caiet de sarcini elaborat de către ministerul Educaţiei.
  • Un sistem standardizat şi unitar la nivel de ţară, pentru măsurarea progresului şcolar al elevilor, bază pentru salarizarea şi evoluţia în cariera didactică.
  • Salarizarea profesorilor funcţie de performanţă şi rezultate, măsurate prin progresul şcolar al elevilor.
  • Evaluarea universităţilor pe baza criteriului: rata absolvenţilor intraţi în piaţa muncii în specializarea urmată şi nivelul de salarizare.
  • Evaluarea şcolilor şi universităţilor şi în funcţie de abandonul şcolar şi universitar.
  • Analiza unor segmente deficitare ale sistemului de către comisii formate din specialişti independenţi, care să facă radiografia situaţiei şi să propună soluţii.

Există şi alte idei dar este puţin probabil că vor fi luate în seamă.

De pierdut pierdem cu toţii, piaţa muncii, economia şi nivelul de trai al cetăţenilor. Fără o adaptare a sistemelor de educaţie şi formare profesională la actualul context economic, social, politic, la provocările cărora trebuie să le facă faţă societatea, România nu va progresa, va rămâne mereu în coada Europei.