Ministerul Educaţiei: Numărul elevilor în 2020, mai mic cu 32.000 faţă de anul şcolar precedent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Faţă de acum 10 ani, în România sunt astăzi cu aproape jumătate de milion de elevi mai puţin Foto: Arhivă
Faţă de acum 10 ani, în România sunt astăzi cu aproape jumătate de milion de elevi mai puţin Foto: Arhivă

Numărul elevilor s-a împuţinat anul trecut cu 32.000, faţă de anul şcolar precedent, conform unui raport al Ministerul Educaţiei privind învăţământul preuniversitar din România în anul şcolar 2019-2020. Iar statul trebuie să intervină urgent pentru rezolvarea problemelor ce duc la acest fenomen, atrage atenţia Alexandru Manda, coordonator programe educaţionale în cadrul Societăţii Academice din România.

”La ce se întâmplă acum, lipsa accesului la educaţie de acum, lipsa transportului elevilor la şcoală acum, lipsa asigurării accesului la învăţământul online, se va cunoaşte în părăsirea timpurie a şcolii de peste câţiva ani. Şi, apropos de părăsirea timpurie a şcolii, noi în România avem o părăsire a şcolii mai mare cu 10 procente în mediul rural decât în mediul urban. 

Tinerii din mediul rural e clar că au mai puţine şanse la educaţie decât cei din mediul urban şi trebuie să înţelegem că fără să intervenim în cazul acestor decalaje nu vom face decât să prelungim tensiunile, să prelungim clivajele, şi practic să creăm a doua clasă de cetăţeni, fără acces la educaţie”, atrage atenţia Alexandru Manda, potrivit EuropaFM.

De altfel, rata abandonului educaţional a crescut constant în ultimii ani în România, mai ales la sate, la clasa 0 şi apoi, începând cu clasa a V-a, ajungând la aproape un sfert dintre copii de vârstă şcolară. 

Iar faţă de acum 10 ani, în România sunt astăzi cu aproape jumătate de milion de elevi mai puţin.

De altfel, un Raport Salvaţi Copiii din 2019 despre situaţia copiilor din România, arată că pe lângă abandonul şcolar, o altă problemă care influenţează acest fenomen este şi sărăcia, atunci fiind observată o deprivare materială severă în rândul copiilor sub 6 ani (21,5%), cea mai ridicată din UE (media este de 5,9%).

Totodată, potrivit unui studiu realizat de Eurostat în 2020, România se „lăuda“ cu cele mai tinere mame, în timp ce în UE vârsta medie a femeilor care nasc este în creştere, situaţie care iarăşi influenţează abandonul şcolar.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite