Integritate şi demnitate profesională. Curaj pentru nesupunere birocratică. Clipa astrală a profesorilor

"O Captain! My Captain!" ("Dead Poets Society"; 1989)

Dacă sunteţi integri, competenţi şi uniţi cu adevărat, şi vă pasă, ca de ochii din cap, de copiii cu care lucraţi, nici un milion de analfabeţi sfertodocţi de-alde Liviu Pop, care transpiră şi-n gând doar la auzul sintagmei „articol hotărât“, nu vă pot sta în cale. Acum sunteţi chiar în „ferma animalelor“ (apud Orwell), iar rinocerii (apud Ionesco) pândesc, să vă ia gâtul. Atenţie mare, dragi profesori: CAPUL PLECAT SABIA ÎL TAIE!...

Sunteţi un sfert de milion. Mulţi!

Aveţi acum şansa colosală să daţi de pământ, o dată pentru totdeauna, cu toţi impostorii incompetenţi legitimaţi de ştampile ministeriale, care îşi bat cinic joc de voi, care vă tot spun ei ce să faceţi voi în clasă, pentru că, de bună seamă, ei ştiu întotdeauna mai bine. Doar sunt „din minister“, la naiba!...

(Re)vedeţi „Discursul regelui“. E acolo un dialog antologic între Lionel şi ducele de York, în momentul când cel de-al doilea dă să-şi aprindă o ţigară. Zice Lionel:

- Please, don’t do that!... (Te rog, nu [aprinde ţigara]!...)

- I’m sorry?!... (Poftim?!...) răspunde ducele, contrariat

- I believe sucking smoke into you lungs will kill you (Eu cred că trasul fumului în plămâni te ucide) – explică Lionel

- My physicians say it relaxes the throat (Medicii mei spun că relaxează laringele) – argumentează ducele, cu trimitere la competenţa de care făcuse uz până atunci

- They’re idiots!... (Sunt idioţi!...) – pune Lionel diagnosticul, fără să clipească

- They’ve all been knighted!... (Toţi au fost înnobilaţi!...) – decartează ducele, în speranţa argumentului suprem, al patalamalei consacrării „regale“

- Makes it official, then!... (Atunci idioţenia lor e consfinţită oficial) – tranşează, sec, Lionel.

- ?!...

Nu spun deloc că toţi birocraţii de pe verticala sistemului educaţional sunt, automat, idioţi. Unii sunt laşi. Alţii, incompetenţi. Alţii, şulfe fără margini. Or fi unii şi de bună-credinţă. Altfel, cum sărăcia ei de viaţă vă explicaţi că am decăzut atât de rău ca şcoală, an după an după an după an? Nu v-au fost de ajuns planurile-cadru pentru învăţământul primar şi pentru gimnaziu? Nu vă sunt de ajuns manualul unic şi editura unică? Nu v-aţi săturat să giraţi, tăcând vinovat aproape treizeci de ani, un sistem clădit pe orice altceva – sindicalism duplicitar, corupţie de toate felurile, pseudo-concursuri otrăvite, mediocritate endemică – decât pe binele adevărat al copiilor?

Eu vă îndemn să fiţi integri, curajoşi şi profesionişti pănă la stele şi înapoi.

Acum e clipa voastră astrală. ACUM!

Faceţi-vă meseria impecabil, asumându-vă cu integritate curajul profesional de a folosi tot ceea ce VOI decideţi că e nevoie pentru ca elevii voştri să primească de la voi cea mai bună educaţie de pe pământ! Aduceţi în clase toate materialele (auxiliare sau nu) de care aveţi nevoie să vă practicaţi profesia strălucit. Voi ştiţi cel mai bine ce vă trebuie să aduceţi bucuria învăţării autentice în ochii copiilor cu care lucraţi!

Consolidaţi-vă reţelele profesionale de excelenţă, punând în fapt mişcarea de rezistenţă la impostură, prin competenţă şi caracter desăvârşite!

Denunţaţi pe toate căile şi supuneţi oprobriului public „noaptea minţii din „Ferma animalelor“, care interzice materialele auxiliare în şcoli!

Denunţaţi ţi supuneţi orobriului public dictatura „rinocerilor“ României „de lemn“!

Folosiţi la greu „Gazeta Matematică“ şi „Revista de Fizică şi Chimie“!

Şi, mai ales, nu vă fie frică! 

Niciun Minister al Educaţiei, oricât i-ar lua Dumnezeu bolnava minte colectivă, nu poate asmuţi „organele de stat abiltate“ (pfui!... bleah!...) împotriva unui un sfert de milion de slujitori ai celei mai nobile profesii din lume. Doar n-au înnebunit cu totul politrucii şi birocraţii ministeriali!...

În rest, rămâne ca-n „Invictus“ (W.E. Henley):

„It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll,
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.“

Şi ca-n „Clubul poeţilor dispăruţi“:

O Captain! My Captain! (Walt Whitman)

Uite-aşa!