Instituţia orei de dirigenţie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ora de dirigenţie este a cincea roată la căruţă în sistemul de educaţie. Vinovaţi de această realitate sînt, de la profesori, inspectoratele şcolare, miniştrii Educaţiei pînă la parlamentari şi chiar preşedinţii ţării.

Scandalul iscat în jurul lui Alexandru Cumpănaşu, „profu online“, a cărui pagină de pe reţeaua Tik Tok are aproape o jumătate de milion de urmăritori adolescenţi, a fost cap de afiş în mass-media, punînd într-un con de umbră chiar evoluţia pandemiei. Cumpănaşu şi-a construit minuţios popularitatea odată cu tragedia dispariţiei nepoatei sale din Caracal, Alexandra Măceşanu. Asta l-a împins să candideze în 2019 la preşedinţie.

Săptămîna trecută au fost deschise mai multe anchete împotriva acestui guru al minorilor care au văzut în el purtătorul de steag împotriva profesorilor şi modelul răzvrătiţilor împotriva familiei şi a normelor elementare de comportament în societate. Procurorii au deschis un dosar penal pentru incitare la ură şi un altul pentru propuneri indecente la adresa minorelor care navighează pe pagina lui de pe Tik Tok. În plus, Corpul de Control al Ministerului de Interne cercetează care au fost motivele pentru care Cumpănaşu a beneficiat în 2019, cu cîteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale, de gardă de corp şi punerea la dispoziţie a unui autoturism aparţinînd MAI.

Adolescenţa, vîrsta rebeliunii

Am pornit de la acest caz revoltător în care un anonim ajunge, printr-o serie de tertipuri dîmboviţene, să sucească minţile a sute de mii de adolescenţi, pentru a formula întrebarea de ce o mare parte a tinerilor cred că ei nu au nevoie de modele. Cumpănaşu nu este un model pentru ei, ci întruchiparea acelui sindrom al vieţuirii facile, leneşe, dublat de instinctul răzvrătirii faţă de părinţi, de profesori, de valorile trecutului, de provocările zilei de azi şi ale zilei de mîine.

Nu generalizez, dar ceea ce spun este în trend, a fi rebel faţă de tot şi de toate e credinţa acestor tineri că ei sînt suficienţi sieşi. Aplaudă de pe tuşă sau intră în joc cu o duzină de Cumpănaşu, dar nu se identifică nici cu el, nici cu manelişti de teapa lui Adrian Minune, Nicolae Guţă, Florin Salam ori cu vedetele de mucava din mass-media. Asta, în cea mai mare parte, în care se regăsesc tineri ce provin din medii intelectuale, aseptice, din familii curate în faţa provocărilor şi ispitelor alterate, din părinţi care nu şi-au uitat copilăria trăită cu cheia de gît. Nevoia de modele e mult prea  rătăcită în fiinţa adolescenţilor încît să o poată exprima. În mare parte nu ei sînt cei vinovaţi, ci mediul pustiu în care îşi trăiesc adolescenţa, vîrsta cea mai expusă vocilor nocive ale cotidianului.

Se spune că orice om, în cazul de faţă orice tînăr, poate fi recuperat pentru societate. Din păcate, lucrurile nu stau întotdeauna aşa. De exemplu, mulţi tineri cu boli psihice grave, cum ar fi schizofrenia sau paranoia, populează spitalele de psihiatrie pe tot parcursul vieţii. Mediul ostil din familiile cu probleme sau din familiile destrămate, şcoala şi societatea le pun de timpuriu anatema de nebuni irecuperabili. În multe cazuri, spitalele şi stabilimentele de psihiatrie le sînt cămine pînă ce moartea îi va elibera de suferinţă (aici e un alt mit prin care părinţi iresponsabili sau indivizi fără discernămînt se spală pe mîini, atunci cînd spun că bolnavii cu boli psihice grave nu suferă, ei trăind într-o lume a lor unde „nu este durere nici întristare nici suspin“. Nu e deloc aşa. Am avut ocazia, şi am mai scris asta la Deutsche Welle, să întîlnesc, în timp ce mă documentam pentru un reportaj, bolnavi psihic cu boli cronice, pe faţa, în gesturile şi în cuvintele misterioase ale cărora am văzut suferinţa pe care rar o întîlneşti în lumea normală.)

Revin la adolescenţii care, lipsiţi de afecţiunea familiei şi refuzînd cu obstinaţie să caute modele în jurul lor, cad pradă propriei personalităţi confuze, asociale, stăpînite în fapt de o singurătate implacabilă. Cercetările sociologice relevă faptul că cei mai expuşi gîndurilor suicidare şi încercărilor de suicid sînt adolescenţii cu vîrste cuprinse între 12 şi 17 ani. După mai multe încercări, unii dintre ei – cu 50% mai mulţi decît media europeană – reuşesc să-şi pună capăt zilelor.

Lipsa pedagogilor şi a psihologilor în sistemul de educaţie

Profesorii şi învăţătorii, în marea lor majoritate, nu ştiu pedagogie. Sau dacă ştiu, nu o aplică. Orele de şcoală sînt aride, cadrele didactice predau mecanic, elevii fiind priviţi doar ca receptori ai informaţiei prevăzute în programa şcolară. Pedagogia oferă calea prin care relaţia profesor-elev să fie una prin care dascălul să se apropie cu abilitate de personalitatea şcolarului, în aşa fel încît acesta să simtă că nu este un simplu anonim în sala de clasă.

Cadrele didactice din România alături de cele din Cipru au cele mai puţine ore de predare la clasă din Europa. Pe de altă parte, timpul destinat pregătirii orelor este unul destul de generos în raport cu media europeană.

Sistemul de învăţămînt are zeci de mii de suplinitori, mai ales în mediul rural, iar la examenele de titularizare profesorii obţin nu de puţine ori media cinci. Aceşti educatori aproape corigenţi îşi găsesc, iată, locul la catedră, în condiţiile în care multe cadre didactice au dispărut din sistem, iar numărul de elevi din învăţămîntul primar şi gimnazial a scăzut în ultimii treizeci de ani cu aproape un milion.

Statisticile arată că sînt situaţii în care la 1500 de elevi există un singur psiholog şcolar, în situaţia dramatică în care rata depresiilor în rîndul şcolarilor este tot mai mare de la an la an. În această situaţie, timpul mediu pe care un psiholog îl poate folosi pentru a acorda asistenţă de specialitate fiecărui elev s-ar rezuma la de cîteva minute. 

Meseria de diriginte

Cea mai mare responsabilitate în educaţia şcolară ar trebui s-o aibă dirigintele clasei. Acestuia îi revine sarcina de a relaţiona cu părinţii, de a iniţia programe interactive şi atrăgătoare pentru elevii pe care îi are în grijă, de a descoperi şi corija problemele pe care le au aceştia. Cu o singură condiţie: să fie deschişi faţă de copiii derutaţi, marginalizaţi de colegii lor sau taraţi de problemele cu care vin de acasă.

Dirigintele este în sine o instituţie în sistemul de educaţie. Sînt cazuri de astfel de profesori care nu se dau în lături de la a merge la familiile copiilor cu probleme, încercînd să fructifice relaţia părinte-elev-cadru didactic. De multe ori acest tip de implicare se arată vizibil în educaţia de la orele de şcoală. Alteori, eforturile sînt zadarnice. Pe de altă parte, sînt diriginţi care se rezumă la stereotipuri, precum trecerea notelor în carnetele de elev, recitarea unor refrenuri de genul „aşa nu“, enumerarea riscurilor ratării şi multe altele. Nimic pozitiv, nimic pentru care elevii să aştepte cu nerăbdare ora de dirigenţie.

Această pauză de respiraţie a şcolarilor de la disciplinele „plictisitoare“ ar putea să se concretizeze, printr-un efort susţinut din partea dirigintelui, în primul rînd în convertirea unei clase de elevi într-un colectiv de elevi. Dirigintele ar putea să pună la dispoziţia unui actor cele 45 de minute ce-i revin, timp în care acesta să-i înveţe alfabetul actoriei. Sau să invite un orator care să-i familiarizeze cu exerciţiul oratoriei, ori un scriitor care să-i înveţe să povestească (profesorul de literatură, în genere, nu realizează cît de importantă e ştiinţa povestitului, pentru întreaga viaţă a adolescentului). Am ştiinţă de profesori de ştiinţe exacte care îşi încep orele cu zece minute de muzică clasică. De ce nu ar putea şi dirigintele să facă acelaşi lucru? Sau să le vorbească elevilor şi să le pună cărţi în braţe despre marile tragedii care au marcat secolul trecut: cele două războaie mondiale, comunismul şi holocaustul.

Instituţia orei de dirigenţie este a cincea roată la căruţă în sistemul de educaţie din România. Vinovaţi de această realitate sînt, de la profesori, inspectoratele şcolare, miniştrii Educaţiei pînă la parlamentari şi chiar preşedinţii ţării pe care i-am avut în ultimii treizeci de ani.   

George Arun - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite