Elevii cer pedepse drastice pentru colectarea fondului şcolii: „Învăţământul trebuie să rămână gratuit!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) solicită Parlamentului României şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice introducerea în legislaţie a unor norme coercitive, prin care să fie sancţionată solicitarea şi oferirea de sume de bani, asociate aşa-zisului „fond al şcolii”.

„Principiul gratuităţii învăţământului de stat este consacrat de prima teză a articolului 32, alineatul (4) din Constituţia României, acesta fiind reiterat şi în Legea educaţiei naţionale, la articolul 9, alineatul (3). Din păcate, unităţile de învătământ sunt nevoite, de cele mai multe ori, să ceară aceşti bani elevilor, pentru a acoperi lipsa finanţării complementare din partea autorităţilor locale, refuzul acordării acestui tip de finanţare, din care, conform legii educaţiei, trebuie realizate investiţii în şcolii, asigurată pază ş.a., fiind, din nefericire, o practică comună în rândul unităţilor administrativ-teritoriale”, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Astfel, fondul şcolii a devenit o practică cutumiară în rândul societăţii româneşti, acordarea acestuia avându-şi originile în perioada comunistă şi perpetuându-se şi în epoca post-decembristă, în mentalul colectiv al comunităţii intrând faptul că acest lucru este normal, mai arată reprezentanţii elevilor.

Finanţarea complementară ar trebui să fie obligatorie

CNE şi AEC consideră că această practică poate fi oprită doar prin introducere unor prevederi, prin care să poată fi sancţionaţi drastic toţi cei care pretind sau oferă fondul şcolii.

„Concomitent cu introducerea sancţiunilor pentru colectarea fondului şcolii, suntem de părere că art. 103 din legea educaţiei trebuie modificat, în sensul în care finanţarea complementară să devină obligatorie, în prezent norma fiind permisivă, iar autorităţile locale luând decizia, de cele mai multe ori, să nu acorde aceste sume de bani. Totodată, solicităm Ministerului Educaţiei, Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), precum şi Asociaţiei Comunelor din România (ACR), să facă presiuni pe lângă conducerea unitaţilor administrativ-teritoriale, în vederea acordării unei finanţări complementare corespunzătoare unităţilor de învăţământ din raza acestora”, au spus elevii.

Cotizând, nu reparăm

„Învăţământul este conform legii gratuit, însă cu toţii ştim foarte bine că asemeni multor altor prevederi ce au legătura cu educaţia, foarte puţine şcoli respectă acest lucru. Nu putem nega faptul că rădăcina problemei este la unităţile administrativ-teritorie care refuză să acorde finanţare complementară pentru a asigura buna funcţionare a şcolilor şi inerent nu admit faptul că educaţia ar trebui să fie o prioritate. Cercul vicios se continuă cu şcolile, cele care se eludează de orice răspundere, dispunând colectarea fondului şcolii prin ceea ce ei numesc cotizaţia (voluntară) la asociaţia de părinţi. Evident, în acest mod banii cheltuiţi nu vor respecta legea achiziţiilor publice, şcoala comandând bunuri prin asociaţie. Acesta cotizaţie voluntară naşte însă controverse, cei care refuză să o plătească cu toată presiunea de grup fiind sancţionaţi în diferitr feluri”, a declarat Horia-Şerban Oniţa, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

„Statul va refuza să acorde o finanţare corespunzătoare sistemului de învăţământ, atâta timp cât va ştii că elevii şi părinţii sunt dispuşi să cotizeze cu fonduri suplimentare, pentru a beneficia de condiţii decente, imperioase pentru derularea unui proces educaţional de calitate. Atât elevii, cât şi părinţii acestora, îşi doresc condiţii optime de învăţare. Dar, soluţia nu este să cotizăm cu bani către unităţile de învăţământ. Întreaga comunitate şcolară trebuie să facă presiuni pe lângă autorităţile locale pentru acordarea unei finanţări complementare corespunzătoare. Din păcate, fondul şcolii a devenit o practică comună în rândul elevilor, părinţilor şi profesorilor. De aceea, singurul de mod de stoparea a acestui fenomen este introducerea unor sancţiuni”, a declarat Constantin-Alexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Ameninţări la Constanţa

Asociaţia Elevilor din Constanţa s-a autosesizat după ce în presă a apărut o informaţie privind  strângerea de fonduri la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa.

Profesoara Steluţa Andrei, diriginta elevilor care au reclamat faptul că li se cere fondul şcolii, a povestit că la Consiliul Profesoral a aflat faptul că părinţii elevilor săi nu au achitat serviciile firmei de pază. „Le-am reamintit de aceşti bani. Le-am sugerat să aducă fiecare 30 de lei. Fiind 36 de elevi în clasă, ar urma să se strângă 1.000 de lei“, a spus ea pentru Ziua de Constanţa. Cadrul didactic a mai adăugat că banii nu sunt strânşi de ea, ci de elevi.

Reprezentanţii Asociaţiei Elevilor Constanţa au discutat cu mai mulţi elevi din clasa unde prof. Steluţa Andrei este dirigintă. „Ne-a fost adus la cunoştinţă faptul că aceştia nu au fost doar informaţi, plata acestor sume fiind cerută, în mod imperativ, în termen de o zi“, spun ei.

Mai mult decât atât, ei spun că, în cazul în care elevii refuză să cotizeze, sunt ameninţaţi cu faptul că nu vor fi lăsaţi să susţină examenul de Bacalaureat.  Aceste ameninţări sunt foarte dure pentru un elev aflat în pragul examenului.

„Suntem din nou martorii unui sistem defect care în continuare implică, atât profesori, cât şi elevi, în mod direct în strângerea de fonduri“, a spus Constantin-Alexandru Manda, vicepreşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa. „Faptul că această problematică se discută în consiliul profesoral arată, din nou, implicarea directă a profesorilor în strângerea acestor fonduri“, a adăugat el.

„Este anormal ca elevii să fie constrânşi să achite acest aşa-zis fond al şcolii. Vom investiga acest caz, iar, dacă se impune, vom sesiza aparatul coercitiv al statului. De asemenea, îi îndemn pe toţi elevii, care sunt martorii unor fapte asemănătoare, să anunţe de îndată Asociaţia Elevilor din Constanţa“, a spus vicepreşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Constantin-Alexandru Manda.

Asociaţia Elevilor din Constanţa: Elevii care nu plătesc fondul şcolii sunt ameninţaţi că nu vor putea să dea Bacalaureatul

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite