Peste 1.000 de sindicalişti din educaţie pichetează luni Parlamentul. Miercuri va avea loc un marş la care sunt aşteptaţi 10.000 de profesori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii vor ieşi din nou în stradă săptămâna viitoare    FOTO: Adevărul
Profesorii vor ieşi din nou în stradă săptămâna viitoare    FOTO: Adevărul

Peste 1.000 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" vor picheta, luni, sediul Parlamentului, pentru a determina senatorii şi deputaţii să aloce şase la sută din PIB pentru învăţământ, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei.

Acţiunea de protest, care are sloganul "Alocaţi şase la sută din PIB pentru educaţie! Dacă nu acum, atunci când?", va începe la ora 11.00, la intrarea Izvor.

Pe lângă solicitarea de acordare a şase la sută din PIB, sindicaliştii cer modificarea Legii educaţiei naţionale, o lege specială pentru salarizarea personalului din învăţământ (didactic, didactic auxiliar şi nedidactic), debirocratizarea actului educaţional, depolitizarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi deblocarea reală a posturilor didactice auxiliare şi nedidactice.

"Pot să spun că actualul Guvern a avut cea mai lungă perioadă de pace socială. Am tot sperat că promisiunile făcute, înainte de alegeri, vor fi materializate. Nu pot să neg redeschiderea dialogului social şi rezolvarea unor probleme din sistemul educaţional. Totuşi, revendicările principale nu şi-au găsit încă soluţii. Ne dorim ca prin acest pichet să le arătăm politicienilor că, dacă pe ei nu îi interesează ce se întâmplă cu cei peste 3,5 milioane de elevi şi peste 350.000 de angajaţi din învăţământ, pe noi ne interesează", a declarat liderul sindical Marius Nistor.

Federaţia sindicală informează că astfel de acţiuni vor continua şi vor putea culmina, dacă cererile lor nu vor fi rezolvate, cu blocarea anului şcolar.

Şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat că peste 10.000 de dascăli vor ieşi în stradă, miercuri, 6 noiembrie, pentru un miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş până în Piaţa Constituţiei. Săptămâna trecută, dascălii din FSLI au pichetat Guvernul şi sediul USL în încercarea de a atrage atenţia guvernanţilor asupra problemelor nerezolvate din Educaţie: salarizarea profesorilor sau acordarea a 6% din PIB pentru învăţământ.

Ministrul Educaţiei: „Poziţia sindicatelor este corectă”

 Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a arătat îngăduinţă faţă de acţiunile sindicaliştilor.

„Poziţia sindicatelor cred că este una corectă. Sunt foarte multe subiecte care, de-a lungul timpului, au fost amânate, neglijate, nediscutate. Eu am trecut de mai multe ori în revistă solicitările dumnealor, nu reprezintă o surpriză pentru noi, la Ministerul Educaţiei. Cred că din ianuarie şi până astazi ne-am întâlnit de cel puţin patru-cinci ori pe lună, în diferite forme”, a declarat vineri Pricopie, potrivit Agerpres.

Oficialul a mai spus că totuşi Ministerul Educaţiei are un calendar legat de modul şi timpul în care se pot rezolva problemele ridicate de sindicalişti.

„Dumnealor, conform legii, au acest drept de a transmite un mesaj opiniei publice. Demonstraţiile sau acţiunile dumnealor sunt absolut decente şi sunt menite a atrage atenţia asupra unor probleme care trenează de un anumit interval de timp. Noi ne-am întalnit, inclusiv din momentul în care au anunţat aceste proteste, ne vom întâlni în continuare şi sper ca până la urmă să încercăm să găsim o formulă pe care să o agreăm cu toţii, pentru lunile care urmează şi, de ce nu, şi pentru anii care urmează”, a explicat Pricopie.


Ponta le-a promis profesorilor din preuniversitar 175 de milioane de lei la rectificare pentru plata salariilor

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că la rectificarea bugetară vor fi alocate 175 de milioane de lei pentru a fi plăti la nivel local salariile profesorilor din preuniversitar. Banii vor merge către autorităţile locale şi nu către Ministerul Educaţiei, a mai spus premierul.

VIDEO Dascălii FSLI sunt în grevă japoneză. Ei au protestat la Guvern şi USL: „Moare orice naţie fără educaţie”

Membrii FSLI au început protestele luni, prin organizarea unei greve japoneze în toate unităţile de învăţământ din ţară şi prin pichetarea sediilor Guvernului şi USL, de la ora 11.00, pichete la care participă peste 300 de dascăli. Sindicaliştii solicită salarii mai mari cu 50% pentru debutanţi şi 6% din PIB pentru educaţie începând din 2014, dar şi modificarea programelor şcolare.

FOTO 10.000 de medici şi asistenţi au protestat sâmbătă în Capitală. Susţinuţi de medici renumiţi aceştia au scandat: „Vreau să lucrez în România”

Peste 10.000 de cadre medicale, printre care s-au numărat şi renumiţii chirurgi Gheorghe Burnei şi Ioan Lascăr, au participat sâmbătă la „Marşul tăcerii”, o manifestare fără precedent în rândul angajaţilor din sistemul de sănătate. Medici, asistenţi medicali, farmacişti, stomatologi şi studenţi au format un cordon uman de câţiva kilometri şi au depus coroane în faţa Parlamentului. Următorul pas stabilit de aceştia este greva generală.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite