Precedentul articol aici

Ministerul Educaţiei Naţionale, în calitate de autoritate tutelară, realizează în prezent manualele şcolare în baza art. 31, alineatul 1, din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, prin societatea Editura Didactică şi Pedagogică S.A. (societate de interes naţional, cu acţionar unic statul român) şi în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 76/20.10.2017”.

Iată ce spune Legea Educaţiei Naţionale (LEN):

Art. 69 (2) „Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului reglementează elaborarea de manuale şcolare alternative. (3) Cadrele didactice selectează şi le recomandă elevilor, în baza libertăţii iniţiativei profesionale, acele manuale şcolare din lista celor  aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului care vor fi utilizate în procesul didactic”.

Aşadar, LEN cere în mod expres „manuale şcolare alternative”, dintre care cadrele didactice selectează şi recomandă elevilor, în baza libertăţii iniţiativei profesionale, acele manuale care răspund cel mai bine specificului comunităţilor şcolare pentru care lucrează profesorul. Să înţelegem că prin Ordonanţa de urgenţă nr. 76/2017 privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică - S.A., unica furnizoare de manuale şcolare, se vor asigura manuale alternative? Ideea manualului unic care pare să prevaleze actuala politică în domeniul acesta sensibil este greşită, pentru că nu poate asigura resursă de învăţare pentru ORICE comunitate şcolară. Oricât ar vrea ministerul Educaţiei, altfel se învaţă în mediul rural, comparativ cu cel urban, altfel în şcolile de elită, comparativ cu şcolile obişnuite sau care deservesc comunităţi refractare la educaţie. Nici în problematica manualelor şcolare diriguitorii educaţiei nu înţeleg că şcoala trebuie să se plieze pe nevoile şi cerinţele elevilor, nu invers.

Legea manualului unic, încă în dezbatere parlamentară, deşi se ceruse procedura de urgenţă, stă la baza legislaţiei secundare, chiar dacă ministerul Educaţiei nu recunoaşte acest lucru.

Astfel, Calendarul evaluării proiectelor de manuale şcolare pentru anul şcolar 2018-2019, conform ordinului de ministru nr. 5.645/12.12.2017 privind aprobarea Metodologiei de evaluare a calităţii proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2018-2019, prevede:

a) 19.12.2017-05.03.2018: elaborarea proiectelor de manuale şcolare [art. 6, alin. (1) din metodologie];

b) 06-19.03.2018: depunerea proiectelor de manuale la Registratura MEN, care le va transmite către CNEE în vederea evaluării [art.6, alin. (2), 10 zile lucrătoare de la expirarea perioadei  prevăzute la punctul 1)];

Adică, editurile care se ocupau până în prezent de elaborarea şi editarea manualelor şcolare sunt complet scoase din joc. Doar ministerul primeşte proiecte de manuale, care vor fi editate de o singură editură: Editura Didactică şi Pedagogică - S.A. Exact ce scrie în Legea manualului unic, încă nepromulgata.

Două întrebări persistă: Câte proiecte de manuale, pentru câte discipline au fost depuse până la 19.03.2018, şi dacă se asigură manuale alternative pentru fiecare disciplină, cum scrie în LEN. Poate ca ministerul Educaţiei îi informează pe cei interesaţi de evoluţia procesului de elaborare a manualelor, în spiritul transparenţei decizionale.

Să nu creadă cineva că mor de grija editurilor private care tipăresc şi manuale. Nu sunt autor de manuale, nu am absolut nicio legătură cu domeniul acesta. Sunt, însă,  partizanul competiţiei, singura care poate genera calitate. Să ai un singur furnizor de manuale, posibil proaste, fără posibilitatea de a alege, este o întoarcere în epoca neagră a comunismului. Dacă  Editura Didactică şi Pedagogică - S.A. va tipări mai multe manuale de calitate, pentru fiecare disciplină, promit să-mi pun cenuşă în cap şi să-mi prezint omagiile pentru această iniţiativă.

Un alt punct nevralgic îl găsim în Legea manualului şcolar, încă nepromulgata, dar în baza căreia se acţionează în prezent:

Art. 5. Ministerul Educaţiei Naţionale achiziţionează conceptul, conţinutul manualului şcolar de bază de la autori/coautori. Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor se face în condiţiile specifice prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Cesiunea şi condiţiile ei mai trebuie să fie acceptate şi de autorii proiectelor de manuale. Sunt şi eu curios câţi autori de manuale vor accepta ca pentru sume nete cuprinse între 16.000 şi 30.000 de lei să renunţe la dreptul de proprietate asupra creaţiilor lor, pentru tot restul vieţii. Pentru că, atenţie, în cazul retipăririi manualelor în anii ce vin, ar trebui prevăzute în contractele de cesiune alte sume de bani pentru autori. Se va întâmpla aşa? Nu ştim. Iar cei care nu câştigă concursul de evaluare, au muncit degeaba? Au plătit graficieni şi informaticieni degeaba? Aşa se pare.

Autorii de manuale şcolare ar face o greşeală mare să renunţe la sumele ce le revin în anii următori, din retipărirea manualelor şcolare,  fiind protejaţi inclusiv de Constituţia României:

Art. 44  (2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

Autorii de manuale au nevoie pentru realizarea proiectelor de experţi graficieni, informaticieni, pentru că proiectele de manuale trebuie să îndeplinească condiţii de grafică deosebite, iar manualele moderne beneficiază şi de partea digitală, interactivă, pentru a deveni atractive pentru elevi. Pe banii cui se vor realiza grafica şi variantele digitale interactive?

Toate aceste particularităţi ale elaborării manualelor şcolare erau cunoscute şi susţinute de editurile private, care au acumulat o mare experienţă în zona aceasta, şi care şi-au modernizat procesul de elaborare a manualelor şcolare, şi-au creat  grupuri de specialişti în grafică şi informatică.

Concluzii

Din dorinţa de a economisi sume de bani, exact în zona în care este mai mare nevoie de modernitate, ministerul Educaţiei vrea să devină unic producător de manuale şcolare şi, mai mult, se pare că de manuale şcolare unice. Fără să respecte LEN care vorbeşte de manuale şcolare alternative.

Procesul de evaluare se anunţă a fi unul netransparent, pentru că nu este prevăzut ca toate proiectele să fie urcate pe o platformă digitală pentru a putea fi studiate de publicul interesat. Este posibil să câştige cine „trebuie”.

Nu ştim, în momentul de faţă, dacă au fost prezentate proiecte de manuale  la toate disciplinele şi dacă ministerul Educaţiei are de gând să scoată manuale alternative, aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor europene. Nu ştim dacă singura editură acceptată, cea de stat, are capacitatea să editeze şi tipărească TOATE manualele şcolare necesare în septembrie 2018, pentru anul şcolar următor.

Aşa cum stau lucrurile acum, este posibil ca editarea şi tipărirea manualelor şcolare să stea mult mai prost comparativ cu anii trecuţi. Şi asta doar pentru că un om, ministrul Liviu Pop, a vrut să revoluţioneze producţia de manuale şcolare. Iar de plătit,  vor plăti copiii noştri în septembrie 2018.

Aşteptăm de la Ministerul Educaţiei o notă de informare cu răspunsuri la aceste întrebări.