Despre cum nu ştim să creştem lideri

Simion Mehedinti-Soveja

Simion Mehedinti-Soveja este atât o reamintire a clasei intelectuale din care a făcut parte, a liderilor timpului său (de exemplul cărora avem atâta nevoie acum) dar şi un îndemn la studiu. Operele sale "Creştinismul românesc" şi "Altă creştere - Şcoala muncii" ar trebui să fie cărţi de căpătâi în scolile noastre.

Sper ca odată cu evenimentul acesta recent şi cu vâltoarea patriotică ce a cuprins întreag poporul, o să văd şi o să aud mai puţin români jignindu-şi propria ţară, sper să încetăm să ne mai dăm singuri în cap tot timpul şi sper să nu fie doar o înfocare, o refulare a unor frustrări temporală ci să fie cu adevărat o trezire ... .

"Noi suntem ruşinea Europei!" "Suntem un neam de idioţi" "Frumoasă ţara păcat că e locuită!" Cum să pretindem respect de la alte ţări când noi înşine nu ne respectăm? Să încetăm să ne mai jignim atât! să aruncăm cu pietre unii în alţii şi apoi să ne mirăm că Europa se uită şi râde.

Stăm şi ne criticăm unii pe alţii din spatele monitorului, care mai de care mai isteţi şi mai caustici în observaţii, care mai de care cu exemple ale altor ţări admirabile în care se face şi se drege, dar la final nici unul nu zice "Bă, până aici, eu propun să facem asta şi asta. Hai să schimbăm măcar un gram din situaţia asta astfel ...". Nu, toţi ne întoarcem la goana noastră după venit şi binele personal de acolo de unde am lăsat-o... Şi toţi ne facem vinovaţi de acest păcat.

Conştiinţa noastră naţională nu a murit, nu suntem un popor letargic cum ne autoimputăm mereu, dovadă ca nu e nevoie decat de un singur copil care protestează cu o bentiţă tricoloră pentru a scoate oamenii in stradă. Dar românii au o nevoie sufocantă de lideri, au nevoie să se coaguleze in jurul unui om, al unui simbol care să îndrume, iar sistemului nostru de educaţie creează studenţi extrem de inteligenţi care pun facultăţile din străinătate la respect... dar din păcate nu crează lideri! Aici este problema. 

Suntem pregătiţi şi formaţi cu un set amplu de cunoştinţe şi abilităţi, cu inteligenţe pătrunzătoare, scoatem pe bandă rulantă informaticieni, matematicieni, fizicieni dar apoi fiecare pleacă să îşi caute traiul în ţările celor care creează lideri ce cultivă astfel de talente şi le pot asigura o plată bună şi recunoaşterea eforturilor! 

 " România este de asemenea ţara unde se nasc unele dintre cele mai strălucite minţi. Aici rata copiilor supradotaţi este dublă comparativ cu media globală. În iulie, ţara a fost clasificată prima în Europa la Olimpiada Internaţională de Matematică şi a zecea în 100 ţări din lume participante. Unii dintre cei mai de temuţi hackeri din lume operează în România. Corporaţii ca Microsoft au comunităţi mari de români printre angajaţii lor şi continuă să angajeze şi mai mulţi. Multe dintre aceste rezultate par a fi mai degrabă produsul muncii individuale a studentului, combinată uneori cu influenţa unui profesor foarte bun, decât rezultatul unui sistem de educaţie expert. Nicio facultate din România nu este în topul primelor 500 de facultăţi din lume." [L.C., 2012. The Economist. Online].

Îi admir enorm pe profesorii noştri deoarece abia acum, trecută şi prin sistemul de educaţie universitară din Anglia, îmi dau seama ce oameni extrem de inteligenţi şi bine pregătiţi mi-au predat carte. Profesori care atunci când le ceream sfatul şi le adresam o întrebare îmi ofereau un răspuns de 15 minute. Aici, nu de puţine ori şi nu doar la cursul meu, au existat cazuri de profesori mai puţin pregătiţi decât noi, care nu îmi oferă cunoştinţe noi ci îndrumări către alte resurse... Aici, un profesor universitar nu are aproape jumătate de viaţă de studii în spate, ci foarte multă experienţă în domeniul pe care îl predă şi un master. Unul dintre profesorii mei nu are nici măcar studii de master... Însă, pe de altă parte, aici facultăţile îşi permit să îi ofere studentului toate facilităţile necesare (burse, finanţări, access la echipament, internshipuri) acesta nu are decât să îşi creeze singur drumul cu îndrumarea profesorului (aş putea spune că astfel şi în cazul lor rezultatele bune sunt produsul muncii individuale a studentului).

Facultăţile noastre nu îşi permit toate aceste facilităţi. Îndrăznesc deci să cred că acel top al primelor 500 de universităţi din lume nu ia în calcul atât inteligenţa profesorilor şi a elevilor săi (doar tot ei menţionează că suntem în topul celor mai inteligente ţări) cât oportunităţile pe care le oferă facultatea şi şansele studenţilor de deschidere către o carieră după absolvire. Deci, facultăţile noastre nu sunt proaste dar nu mai ţin pasul cu "cerinţele" actuale ale unei societăţi ce are nevoie de lideri şi antreprenori.

Sunt mulţi care regretă învăţământul sistemului comunist deoarece "atunci se făcea carte", atunci un 5 era notă mare. Da, de acord, dar sistemul comunist nu îşi propunea să creeze oameni cu minţi creative, cu minţi curioase şi pătrunzătoare, ci "armate" disciplinate şi foarte bine instruite de muncitori. Lidership-ul era treaba statului. Acum lucrurile nu mai stau la fel, am înţeles asta şi de ani buni încoace se încearcă reformarea sistemului de învăţământ dar totuşi nu realizăm ce anume trebuie reformat...

Nu indulgenţa sau stricteţea profesorului în acordarea notei este importantă, ci felul în care examinarea şi cultivarea abilităţilor copiilor trebuie făcută. Îndrăznesc să cred că nu sistemul în sine este defectuos, nu atât organizarea lui în semestre, examene, testări etc, cât felul în care elevul este privit de sistem, felul în care materia şi procesul învăţării îi este prezentat. Informaţia este aceeaşi şi în mare parte va rămâne aceeaşi, însă copiii trebuie educaţi nu doar instruiţi, trebuie formaţi ca şi caractere frumoase şi minţi curioase, trebuie încurajaţi să îşi dezvolte pasiuni şi dragoste de virtuţi. În final toate acestea să fie încununate de insuflarea conştiintei naţionale, a dragostei cuminţi de ţara căci numai această poate opri "exodul creierelor" sau întoarcerea în ţară în spirit de sacrificiu, refuzând oportunităţile de afară, pentru a lupta cu sistemul nostru lâncezit şi a-l schimba.

În facultatea mea, in timpul a 3 ani de studiu, am observat sistemul lor si am incercat sa inteleg de ce  este mai bun...

Învăţământul universitar în Anglia

Am vazut studenţi de facultate care nu ştiu ce e acela un triunghi isoscel dar care dau dovadă de un incredibil simţ antreprenorial şi de iniţiativă când se propun proiecte! Studenţi care nu ştiu să îţi spună la foc automat capitalele ţărilor europene dar îşi iniţiază propriile afaceri încă din timpul facultăţii! Sistemul lor de educaţie nu oferă atât un set de aptitudini cât oferă o gândire, o atitudine, iar cu acestea se ridică "vârfuri de lance" intelectuale... Dar poate cea mai frapanta deosebire am observat-o nu atat intre noi, studentii, cat intre cadrele didactice: am spus mai sus ca inteligenta profesorilor nostri o consider superioara insa din pacate le lipseste pasiunea, ceea ce aici gasesc din prisosinta. Aici profesorii isi predau subiectul si isi prezinta cursul cu entuziasm, iar acesta ni se transmite si noua. Cursurile sunt sustinute mai tot timpul cu prezentari video, adeseori ne sunt adusi profesionisti din industriile noastre pentru a ne sfatui si impartasi din experienta lor, constant ni se spune sa cerem si cautam ajutor pentru ca facultatea ni-l va oferi. In Romania, din pacate, acest zel nu l-am intalnit (cu unele exceptii bineinteles). Elevul nu studiaza din pasiune, asa cum profesorul nu preda cu pasiune.

Marturisesc ca de multe ori, ca şi studentă, am simţit frustrare, deoarece obişnuită fiind cu sistemul nostru educaţional în care primesc ceea ce mi se promite (cunoştinţe), aici plătesc o avere de om pentru doar douăzile de curs pe săptămâna! În rest trebuie singură să alerg după răspunsuri, tutoriale pe internet, cărţi la bibliotecă, mi se promitea ajutor din partea unui profesor, mergeam la el şi vedeam că ştie mai puţin decât mă aşteptam iar în final tot singură găseam răspunsul. În loc să fim "antrenaţi" de la bun început cu un set de cunoştinţe pe care să le folosim ulterior în proiectele ce ni se dau, ordinea pare a fi mai degrabă inversată: ni se da un proiect iar noi învăţam pe măsură ce trebuie să aflăm cum să îl rezolvăm, cum să ajungem la rezultatul dorit. Iar asta presupune o alergătura (frustrantă pentru studentul comod din noi) ce ne forţează să ieşim din zona noastră de confort şi să ne autodepăşim constant. Procesul acesta nu l-am înţeles la început şi m-a revoltat cumplit.

Dar singură am realizat, la finalul acestor 3 ani că "tot răul spre bine". Aici mi-am format un caracter şi nu doar un set de cunoştinţe. Cu toate astea, am fost avantajată, deoarece fiind studentă la o facultate din România  înainte de a veni în Anglia, aici am fost deja "înarmată" cu setul de cunoştinţe de care aveam nevoie. Multi dintre colegii mei nu au avut acest avantaj iar din acest motiv munca lor a fost mult mai grea.

Românii aşteaptă un "mesia" politic care să schimbe ţara peste noapte. Ne punem nădejdea ba în alegerea unui nou preşedinte, ba poate în trecerea la monarhie constituţională, ba în copierea "culturii" vestice chiar cu tot cu renunţarea la ceea ce ne face pe noi români şi ne deosebeşte de ei (spiritualitatea creştin ortodoxă)... Dar nici una din acestea nu va reprezenta o soluţie în sine, ci poate cel mult un context ce să ne faciliteze trecerea către o schimbare în bine în cazul celei de-a doua. Avem nevoie de lideri, şi nu de cei ce se ridică cu tupeu şi viziuni grandomane, nu de sefi, nu de patroni, nu de conducatori, ci de lideri.  Deja am pierdut 20 de ani în care nu ne-am dat seama că am fi putut creşte o nouă generaţie în loc să aşteptăm un "mesia" politic. Să începem măcar acum...

Este esenţială predarea cu pasiune în şcoli a ştiinţelor umane, istoria, literatura, limbile straine, religia, geografia, artele plastice, muzica, sunt materii foarte importante formarii noastre intelectuale... Istoria in special eu o consider absolut vitală, şi din păcate mulţi profesori de istorie înşişi nu realizează importanţă materiei lor şi o predau ca pe o înşiruire de date şi nume, când defapt istoria este cea mai frumoasă poveste despre Om. Dar în anii mei de şcoală aceste materii imi păreau mereu puse pe o treaptă inferioară matematicii, fizicii, chimiei. Si chiar si noua elevilor ni se indusese aceasta perspectiva gresita... A fi bun la istorie sau limbi straine nu era atat de grozav ca a fi bun la matematica. Profilul de filologie era considerat usurel, pentru cei care nu au fost destul de buni sa intre la mate-info...

Toate materiile la un loc trebuie însă complementate cu activităţi practice, cu sport, cu lucru manual, caci munca este o extraordinara forma de educatie a caracterului uman iar virtutile pe care le creaza, smerenia, simtul masurii, harnicia, respectul fata de munca tuturor, cu greu se dobandesc. 

Sunt o mare apărătoare a sistemului nostru educaţional deoarece creează minţi strălucite şi mi-a oferit şi mie şi tuturor studenţilor români de aici şi nu numai, abilităţi practice ce mă pun înaintea multora. Dar momentan acest sistem este ca o barcă cu o singură vâslă... Până nu facem rost şi de a doua o să ne învârtim în loc.