Desfiinţarea învăţământului în limba maternă, o soluţie?

În articolul său „Încotro”, bloggerul Petre Abrudan consideră că minoritarii sunt discriminaţi prin însuşi învăţământul în limba maternă, care nu îi pregăteşte pentru bacalaureat şi integrarea în societate. Soluţia sa? Desfiinţarea învăţământului în limba maternă, cu excepţia unor ore de limbă şi cultură de care pot beneficia şi elevii majoritari. Mai jos, ideile lui Abrudan primesc o replică de la Daniel Plăiaşu, redactor MaghiaRomânia.

Reacţie la articolul domnului Petre Abrudan intitulat “Încotro ...?”

de Daniel Plăiaşu

Citind articolul domnului Petre Abrudan, am ajuns la concluzia că răspunsul intrebării iniţiale “încotro?” este la fel de scurt, şi anume: către sofism. Articolul domniei sale este elocvent pentru modul în care, plecând de la o ipoteză reală şi corectă (în cazul de faţă  faptul că există un nivel limitat de cunoaştere a limbii române de către cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale), se ajunge la concluzii eronate, pe care, personal, le-aş cataloga şi periculoase. De altfel, articolul se bazează pe multe preconcepţii şi presupoziţii, fără să ducă lipsă şi de alte neajunsuri, după cum urmează:

1. „Dacă în anii ’90 România «exporta» mai mult creiere, în anii 2000 România «exportă» mai mult forţă de muncă ieftină şi necalificată. Dar asta e o altă discuţie.”

Pentru a nu ajunge la o altă discuţie, recomand atât domnului Abrudan cât şi celor interesaţi cartea Lumile sociale ale migraţiei româneşti în străinătate apărută în 2010 la Polirom, în care este analizată migraţia cetăţenilor români din 1990 până la finele anilor 2000. În anii ’90, cei mai multi emigranţi au fost saşii care au ales să meargă în Germania fără să existe o diferenţiere pe criteriul studiilor în cadrul comunităţii lor. Dacă exceptăm această migraţie, numărul celorlalţi cetăţeni români care au emigrat, dar mai ales condiţiile pe care le aveau de îndeplinit pentru a migra erau cu totul diferite în anii ‘90 faţă de cele existente după 2000 şi în special după 2002-2004. De altfel, dacă analizăm fenomenul migraţiei ca număr şi nu ca procent, observăm că astăzi România exportă cu mult mai multe creiere decât în anii [1] ’90 - luaţi în considerare numai emigrarea cadrelor medicale din ultimii 8 ani. În anii ’90, pentru a pleca în  ţările occidentale era necesară obţinerea vizei, implicit migraţia era limitată de această prevedere, care nu se mai regăseşte după 2002, fapt care a permis creşterea mobilităţii forţei de muncă. Însă şi în anii ’90 existau români plecaţi la muncă peste hotare, doar că ţările lor de destinaţie de atunci (Serbia, Turcia, Bulgaria, Israel) nu se mai regăsesc în migraţia pentru muncă din anii 2000. În fapt, după 2000, au emigrat în vestul Europei cei care nu ar fi putut să emigreze înainte ca România să înceapă procesul de aderare la UE. În niciun caz nu se poate spune că în anii ’90 România avea mai multe creiere pentru export decât în anii 2000, probabil, dacă ar fi putut, România ar fi exportat şi în anii ’90 la fel de multă ”forţă de muncă ieftină şi necalificată”.

2. „Mi se pare aiurea că pui un copil, care toată viaţa lui a învăţat într-o altă limbă, diferită şi ca structură şi ca şi gramatică de limba română, să dea un examen într-o limbă pe care a studiat-o cel mult la un nivel de limbă străină. Este exact acelaşi lucru ca şi cum i-ai cere unui român să dea bacul într-o limbă străină care a studiat-o la şcoală de două-trei ori pe săptămână dar pe care nu a folosit-o în mod curent.” 

În primul rând, este “... pe care a studiat-o la şcoală”, scuz această eroare pentru că anterior în articol a fost folosită şi forma corectă. Ceea ce nu scuz este lipsa de informare a autorului: doar la în clasele cu profilul limba maternă real se fac trei ore de română, în clasele de uman fiind cinci ore, după cum ne informează colega Florina Vaipan, care a predat timp de 10 ani româna în Harghita. Totodată, conform doamnei Vaipan, în clasa a XII-a, Geografia României şi Istoria României se studiază în română, indiferent de limba de predare a liceului sau a clasei, iar toate celelalte materii (matematică, fizică, chimie etc) se dau la BAC în limba în care au fost studiate (româna sau limba maternă).

În plus, autorul articolului uită că elevul român susţine în mod obligatoriu o probă în limbă străină (engleză,franceză, germană etc) indiferent de profilul studiilor lui. Mai mult de atât, pentru profilul filologie, respectiv pentru absolvenţii de clase bilingv, sunt cel puţin două probe în limbă străină. Totodată, pentru elevii liceelor cu statut special (de ex. Liceul francez) majoritatea probelor sunt în limba străină.

Nu în ultimul rand, trebuie să ne întrebăm ce înţelege autorul prin a “nu folosi în mod curent” o limbă? Se referă la o utilizare ocazională sau la neutilizarea acelei limbi în afara orelor de curs?

3.      În fine, merg mai departe, la soluţiile propuse de autor. Da, problema cunoaşterii limbii române la un nivel avansat (C1, C2) este reală in comunităţile minoritare, însă interzicerea utilizării limbii materne în invăţământ e ilegală, discriminatorie şi duce la asimilare. În aceeaşi manieră, scoaterea limbii române din examen pentru minorităţi este, la rândul ei, o măsură proastă, deoarece posibilitatea de integrare într-un mediu plurietnic a tânărului după terminarea studiilor ar tinde spre 0.

4.      O altă afirmaţie care mă intrigă este:

„Eu sunt de părere că nu jigneşti pe nimeni şi nu este împotriva niciunui acord cu Europa faptul de a institui o singură limbă în educaţie. Pentru că doar aşa ajungi să ai vorbitori de limba română pe între cuprinsul ţării şi nu mai creezi mase de manevră . De ce nu ar putea fi astfel: curricula să fie pentru toţi la fel, indiferent de zona unde trăieşti şi să fie predată în limba română.”

O astfel de decizie nu doar ca este împotriva oricarui acord cu UE ce vizează minorităţile, dar intră în contradicţie şi cu deciziile Consiliului Europei privind minorităţile naţionale (Framework Convention for the Protection of National Minorities si European Charter for Regional or Minority Languages), ambele fiind semnate şi ratificate de România. Trebuie menţionat că acest Consiliu al Europei este o instituţie internaţională separată de instituţiile UE reunind toată Europa geografică (inclusiv Rusia), ţările Caucazului, Turcia, plus, cu statut de observatori, SUA, Canada, Mexic şi Japonia, şi că are în subordinea lui CEDO .

Totodată, consider că este absurd să presupui că nu ai “mase de manevră” dacă aplici o asemenea decizie, pentru că, de fapt, utilizarea exclusivă a limbii române în şcoală nu ar face decât să încurajeze abandonul şcolar. Soluţia domnului Abrudan este elucubrantă; ea nu rezolvă nimic, chiar din contră, aplicând o astfel de decizie, muţi marginalizarea de la 18 ani la 6-7 ani, când copilul începe şcoala. Cum poate un copil care, şi aici este mult mai probabilă situaţia, nu cunoaşte deloc limba română să înveţe după aceeaşi curriculă şi după acelaşi abecedar ca un copil român? Cum poate el să înţeleagă la 7 ani - Ana are mere – când el nu ştie cum se zice măr în română?

Problema pe care domnul Abrudan nu o vede este tocmai faptul că limba română este predată la nivel de nativ, pentru toţi elevii din România, indiferent de etnia de care aparţin. Altfel spus, responsabilitatea/vina pentru necunoaşterea limbii române de către aceşti elevi nu este a învăţământului in limba maternă (oricare ar fi ea), ci a celor care realizează programa/curricula unei singure materii - Limba Română, predată elevilor apartinaţinând minorităţilor naţionale.

Urmând acelaşi sistem de educaţie blamat de autorul articolului “Încotro...?”, toţi am ajuns la un anumit nivel de "maîtrise" (cunoaştere avansată) pentru cel puţin o limbă străină, fie ea engleză, franceză, germană etc, şi nu putem spune că una din limbile astea ne sunt native. Eu, cel puţin, cred că, dacă programa limbii române pentru clasele/şcolile cu predare în limba minorităţilor naţionale ar fi structurată asemeni programei de limba engleză /franceză /germană pentru clasele intensiv limbă straină existente în prezent în unele din şcolile şi liceele româneşti, gradul de cunoaştere a limbii române de către cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale ar fi cu mult mai mare.

În ceea ce priveşte a doua propunere a domnului Abrudan – orele de limbă şi cultură - ele ar fi bune ca opţional (nu obligatoriu) pentru toată România, nu doar pentru zonele cu minorităţi. Mai mult, personal, eu susţin că ar trebui să încercăm să studiem istoria culturală a întregii regiuni Carpato-Balcanice fără să ne mai blocăm în etnocentrismul care domină astăzi, deopotrivă, toate istoriografiile din zonă.

Daniel Plăiaşu este jurnalist şi redactor MaghiaRomânia. Opiniile unui redactor nu reprezintă în mod obligatoriu părerea întregii Echipe MaghiaRomânia.

Vezi şi cum vede problema Florina Vaipan, care a predat româna în Secuime timp de 10 ani. Aşteptăm contra-replica domnului Abrudan, spre publicare.