De ce stau să cadă jumătate dintre şcolile din România

De
ce stau să cadă jumătate dintre şcolile din România

De ce stau să cadă jumătate dintre şcolile din România. FOTO: Arhiva „Adevărul“

Viaţa a sute de mii de elevi este pusă în pericol în cazul unui seism puternic, avertizează specialiştii în Educaţie după ce tavanul unei şcoli s-a prăbuşit vineri. Este cea de a treia unitate şcolară al cărei tavan se dărâmă în acest an, fără să fi avut loc măcar vreun cutremur intens.

Ştiri pe aceeaşi temă

Îngrijorarea experţilor este cu atât mai mare în contextul în care peste 42% dintre aceste clădiri se află în zone cu risc seismic ridicat, iar autorităţile locale alocă sume infime pentru consolidarea şcolilor.

Trei elevi de clasa a IV-a, de la Şcoala nr.4 din Alexandria, au fost răniţi, după ce o bucată de tavan s-a desprins în timpul unei ore şi a căzut peste ei. Este vorba despre două fete şi un băiat, în vârstă de 10 ani, care au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar viaţa lor nu a fost pusă în pericol. Băiatul a fost lovit la spate, iar fetele au zgârieturi pe faţă, potrivit presei locale.

Un accident similar a avut loc în luna septembrie, când o bucată din tencuiala tavanului unei şcoli din Deva s-a prăbuşit peste o profesoară. În urma incidentului, dascălul a suferit un traumatism cranian.

La sfâşitul lunii mai, tavanul şcolii numărul 141 din Capitală s-a dărâmât, prinzând între ruine cinci eleve. Acestea nu au fost vătămate grav, cu excepţia uneia care s-a intoxicat cu praf. Evenimentul s-ar fi putut transforma într-un dezastru. Norocul copiilor a fost că era „Săptămâna Altfel“, iar elevii desfăşurau activităţi şcolare în afara unităţii de învăţământ. În urma incidentului, copiii de la Şcoala 141 au fost mutaţi la altă unitate de învăţământ.

„S-ar putea să plângem morţii“

„Investiţiile în infrastructura şcolară sunt infime, mai ales în condiţiile în care multe clădiri din cadrul unităţilor şcolare sunt într-o stare deplorabilă. Avem peste o sută de licee centenare care nu au beneficiat de lucrări de reabilitare serioase, deci nu avem certitudinea că vor rezista încă unui cutremur precum cel din 1977. Dacă tavanele şcolilor se dărămă chiar şi în absenţa unui cutremur, în cazul unui alt seism puternic îmi este teamă că s-ar putea să plângem morţii. Ne jucăm cu viaţa a sute de mii de copii. Singura soluţie pentru evitarea unei tragedii este ca un fond consistent din bugetul central să fie alocat exclusiv pentru renovarea şcolilor“, a explicat pentru „Adevărul“, preşedintele Asociaţiei „EDu CER“, Ştefan Vlaston.

Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, autorităţile locale sunt responsabile de „buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în localităţile în care acestea îşi exercită autoritatea“, asta incluzând şi reabilitarea clădirilor unde învaţă elevii. Anul trecut, primăriile au dat aproximativ 36 de milioane de lei pentru reparaţii capitale în şcoli (2.99% din bugetul care vizează unităţile de învăţământ), se arată într-un raport prezentat de Coaliţia pentru Educaţie şi Centrul de Politici Educaţionale. 

citeste totul despre: