Batjocura subiectelor la română pentru clasa a VIII-a

Subiectele din acest an de la examenul de limba şi literatura română, pentru clasa a VIII-a, arată cel puţin o meteahnă veche, dar costisitoare, a persoanelor care stau prin Ministerul Educaţiei: habar nu au ce se întâmplă la clase, cu actuala programă şcolară suprapusă unui număr insuficient de ore pentru a exersa ceea ce se cere la examenul final.

Dar faptul că ei nu ştiu ce se întâmplă în şcoală nu ar fi aşa o mare problemă, dacă acest lucru nu ar avea repercusiuni asupra elevilor, aflaţi la primul lor examen major.

În primul rând, mi se pare revoltător baremul pe care îl au la dispoziţie profesorii-corectori. Exemplele oferite între paranteze limitează variante valabile. De exemplu, li se cere elevilor să ofere sinonime la conjuncţia „fiindcă”. În barem, exemplele date sunt „deoarece”, „căci”. Dacă un elev a ales „pentru că” (locuţiune conjuncţională), riscă să fie depunctat (rămâne doar la latitudinea corectorului dacă iese curajos din baremul limitat al Ministerului). „Pentru că” nu figurează în exemplele date în barem (e locuţiune conjuncţională nu conjuncţie), deşi are acelaşi sens ca „fiindcă”. Cine are dreptate? Baremul, elevul, profesorul-corector?

Apoi, i se cere elevului să îşi prezinte „opinia” despre poezia lui Ion Minulescu, Rânduri pentru Anul Nou. Asta mi-a plăcut. Elevul să îşi prezinte „opinia”, când şcoala se bazează încă pe referate care trebuie redate papagaliceşte. Îmi amintesc şi acum întrebarea aceea tembelă: ce a vrut să spună poetul? Nu ştiu ce a vrut să spună poetul, că nu am stat de vorbă cu el, dar vă spun ce am simţit şi gândit eu când am citit poezia. E bine aşa? Şi acum nu e cazul să reducem discuţia la argumente de genul: elevii de azi nu ştiu nimic, să tacă şi să reproducă!

Iar subiectul privind „redactarea unei scurte naraţiuni în care să prezinţi o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire organizată de şcoală, cu un scriitor contemporan” e remarcabil. Câte şcoli au organizat asemenea întâlniri, astfel încât un elev fără aplecare spre literatură ar relata curat, fără lirisme, ceea ce s-a întâmplat la acea întâlnire? A, trebuie să îşi imagineze. Să ştie cine sunt autorii contemporani şi să îşi imagineze o întâlnire. Ăsta da subiect! O asemenea temă, ca să fie tratată la nivelul unui examen,  e valabilă doar pentru cei pasionaţi  de literatură, care au într-adevăr plăcerea de a citi şi de a-şi imagina. Dar pentru un copil care optează pentru real, pentru care matematica e sfântă, iar literatura o acceptabilă corvoadă, un asemenea subiect anunţă catastrofe. Mă întreb dacă vreun elev a avut atâta putere să spună: la noi la şcoală nu s-au organizat asemenea întâlniri. Ce zice baremul?

Ceea ce nu înţeleg, în continuare, e modalitatea de a trata asemenea examene.

În condiţiile în care subiectele sunt aceleaşi, indiferent de opţiune – uman sau real - atunci gradul de dificultate trebuie să fie unul moderat. Înţeleg ca asemenea subiecte să fie date celor care optează pentru uman, dar în nici un caz să fie considerat reprezentativ un asemenea test pentru noţiunile pe care trebuie să le aiba un elev la finele clasei a VIII-a.

Să îi ceri unui elev de clasa a VIII-a să nominalizeze un scriitor contemporan şi un titlu de carte are sens. Dar să facă o naratiune despre o întâlnire, care probabil nici nu a avut loc, e de-a dreptul o obrăznicie a celor de la Minister.

Nici nu îţi vine să mai soliciţi ceva de la aceşti oameni care fac subiectele. Te ia cu capul şi, precum în poema lui Minulescu, speri să apară un AN NOU cu alţi oameni, care să ajute şi nu să încurce începuturile unor adolescenţi de 14 ani.