Bacalaureat 2016, sesiunea de toamnă. Candidaţii susţin luni proba scrisă la Limba şi Literatura Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 42.000 de absolvenţi ai claselor a XII-a încep luni, 22 august, probele scrise ale sesiunii de toamnă din cadrul examenului de Bacalaureat. Prima probă scrisă este la Limba şi Literatura Română.Primele rezultate urmează să fie afişate pe 29 august.

Ministerul Educaţiei a anunţat că pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2016 s-au înscris 42.261 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 27.848 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 14.413 candidaţi provin din seriile anterioare. 

În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 42.261 de elevi înscrişi sunt distribuiţi astfel: 39.815 - zi, 1.027 - seral şi 1.419 - frecvenţă redusă. 

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale

susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea;

obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Bacalaureat 2016. Ce reguli trebuie să respecte elevii

Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. 

„Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Educaţiei.

Calendar Bacalaureat 2016 sesiunea august – septembrie

22 august - Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

23 august - Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

24 august - Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

26 august - Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

29 august - Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00) şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 16.00 – 20.00) 

30 - 31 august - Rezolvarea contestaţiilor

1 septembrie - Afişarea rezultatelor finale  

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite